Lecția de Pedagogie pentru toți

Emblematica personalitate a lui Onisifor Ghibu e redată într-o iluminată cercetare realizată de Vasile Vedinaș «Onisifor Ghibu – Viață și idealuri sociale», apărută într-o ediție nouă, revăzută și adăugită (Editurile Caiete Silvane, Zalău, Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2020). Personalitate marcantă a vieții românești, s-a impus ca fruntaș în realizarea Unirii provinciilor românești în 1918, a avut un rol major în înființarea și organizarea Universității Naționale a Daciei Superioare, cum i-ar fi plăcut lui Vasile Pârvan se se numească Universitatea Românească de la Cluj în 1918, a fost exemplar în calitățile sale de jurnalist, dascăl, pedagog, om politic, educator, autor de cărți, organizator de instituții. Prefața cărții e semnată de Ioan-Aurel Pop. Câteva pagini îi sunt dedicate prin semnături de Ion Breazu (din volumul «Universitatea Românească „Regele Ferdinand I” din Cluj», 1919 – ediție centenară) și Vasile Pușcaș (după volumul «Universitate, Societate, Modernizare. Ideealul Universității moderne din Cluj – 1919-1945» – ediție centenară). Din paginile aceleiași lucrări revista Caiete Silvane reproduce „Lecția de inaugurare a catedrei ordinare de Pedagogie și a cursului Prolegomena la o Pedagogie Românească” ținute la Onisifor Ghibu la 19 octombrie 1921. Spre luare aminte a celor dezinteresați, citez: „ ...Mai întâi de toate trebuie să spunem, că pedagogia românească nu derivă propriu zis din poltica românească, cu care are numai atâta legătură câtă are Economia Națională sau Sociologia. Ea nu are, prin urmare, un caracter ofensiv față de celelalte neamuri din cuprinsul țării noastre. Scopul ei nu este să deznaționalizeze minoritățile din mijlocul nostru, ci numai să întărească pe bazele cele mai firești poporul român. O astfel de teamă ar fi cu totul lipsită de temei, dat fiind faptul că în toate provinciile noi ale Regatului nostru nu numai că s-au respectat drepturile la școală națională ale minorităților, dar s-a mers și mai departe, făcându-se ceea ce nici într-o altă țară nu s-a făcut: minoritățile au fost îndrumate aproape cu de-a sila spre școala lor națională. Acesta este cazul șvabilor din Banat și al rutenilor din Maramureș, care maghirizați în era trecută a sistemului unguresc, au fost regermanizați, respectiv rerutenizați de noi... Tot astfel este cazul armenilor și, mai ales, al evreilor, pe care sistemul nostru caută să-i readucă din prăpastia unei culturi străine la cultura lor națională... Cu nici un preț, Pedagogia românească nu va adopta nici scopurile, nici metodele de pedagogie maghiare de ieri, care repugnă cu totul rasei noastre. Strămoșii noștri români nu au căutat să românizeze pe nimeni, tot astfel nici urmașii lor din Apus: Francezii, Italienii și Spaniolii... Limba și cultura latină au rămas până astăzi un bun comun al omenirii...”
Alexandru Bogdan Kürti continuă episodul III din cercetarea pe baze preluate din dosare aflate în Arhiva CNSAS, „Deservenții de culte în vizirul Securității”, de pe raza județului Sălaj. Dacă în episodul I a fost vorba de preoții, clerul și credincioși ortodocși și romano-catolici, aflați în vizorul Securității, în episodul II despre la fel de năpăstuiții greco-catolici, în prezenta secvență autorul se ocupă de confesiunile neoprotestante și interzise în vremea regimului trecut din secolul XX. Întreaga trecere în revistă a suferințelor pe care cultele creștine și neocreștine, protestante și neoprotestante din România le-au traversat este contituită ca un „dosar crimal” la adresa întregii societăți românești comunizate cu forța, sub presiunea pedepselor corporale și morale greu de imaginat în ralitatea lor.
Semnează cronici literare: Viorel Mureșan, Imelda Chința, Carmen Ardelean, Ottilia Ardeleanu, Gela Enea, Marcel Lucaciu; cronici cinema, de teatru și muzică rock: Alexandru Jurcan, Simona Ardelean, Ioan-Pavel Azap, Daniel Mureșan; eseuri, note și eseuri documentare: Viorel Tăutan, Gheorghe Moga, Ioan F. Pop, Marin Pop („Activitatea Despărțământului Zalău al ASTREI în perioada 1928-1940 [II]”), Laurențiu-Ștefan Szemkovics (despre Sigilii oficiale în județul Sălaj, 1922) și László László („Tratatul de pace de la Trianon în manualele de istorie din România și Ungaria”).
Semnează poezie: Ghorghe Mircea Covaci (prezentare de Ion Mureșan), Ștefan Drăgan, Giuseppe Ungaretti – traducere de Nicoleta Dabija.