Liric - Nicolae Crepcia
*
căutăm cu râvnă
în fiecare clipă
emoția
cum albina nectarul
în fiecare floare
(unele flori sunt seci
ca niște femei
istovite de faimă)
și-l căutăm cu ardoare
în fiecare spaimă
pe Dumnezeu
*
nimic altceva
umbra unui nor
întinsă peste priveliști
și peste sentimente
aripa pliată
înlăuntrul zborului
doar atât mai sunt
nisipul istovit
din clepsidră
*
însângerat răsăritul
furtuni
pe după orizont
se-mpuținează
vânați de păsări de pradă
porumbeii
și iarăși noapte
doar privighetoarea cântă
cu stelele
cu îngerii
*
păsările îmi sfredelesc somnul
cu cântecele dimineții
prin găurile perfecte
intră soarele
și mă umple cu tinerețe
floarea poeziei se deschide
iluminând
iluminând
efemerida nu știe de noapte
*
un vânt sparge oglinda
și eliberează din adânc
valurile
valurile
și țipătul meu fisurează bezna
prin crăpătură se furișează
în poem
tremurătoare lumina
se-nmulțesc pe fața timpului
ridurile
*
piesă de unică folosință
și personalizată
iubirea
nu poate fi transplantată
într-un alt corp
nici chiar cu tot cu inimă
*
poezia
scorbură cioplită de un fulger
într-un bătrân trunchi
de salcie
adăpost
în care toți avem loc
să ne ascundem
de frică
*
după amiază în rariște de fagi
tu sorbeai
cum o căprioară apă din izvor
timpul frumos
din ceasornicul verii
și eu nu-mi puteam dezlipi ochii
de bujorii sălbatici
o mierlă se cuibărea
într-un ton de tristețe
din tânguirea ei
se înălțau pe zare fluturii galbeni
și de-aceea spun:
viața fără poezie
ar fi o scoică
din care a fost extrasă perla
*
iarba ia forma
trupului meu
în vântul toamnei
devine dor
poem scris
pe aripă de cocor
dus departe departe
dintr-o lume în alta
*
în zidul clipei
tai
o fereastră
atât
numai atât
cât să văd
Cerul
*
timpul hămesit
consumă și ultimul țipăt
al crizantemei
se așază apoi
pe o ramură de ger
și pândește
începe să-mi fie
tot mai frică
de el
Adaugă comentariu nou