Lirica sentimentelor umane

             Dacă astăzi se vehiculează ideea că patriotismul este o noțiune perimată și chiar desuetă, lirica nu poate ignora o dimensiune esențială a omului, aceea a sentimentului  patriotic. O astfel de poezie nu este doar posibilă, ci și necesară, este una din marile teme din literatura română. Operele  scriitorilor noștri, precum Mihail Sadoveanu, George Coșbuc, Liviu Rebreanu, Octavian Goga și alții, au intrat în istoria literară, înainte de toate, pentru valoarea lor artistică, și nu  doar pentru subiectele  abordate. În pofida oricăror păreri ostile noțiunii de patriotism, există o adevărată explozie de creații artistice, ceea ce ne îndreptățește să spunem că lirica patriotică nu aparține numai unei anumite perioade, ci este  și va fi mereu actuală.

          Coborând pe scara vremii literare,  întâlnim o întreagă pleiadă de scriitori în care a vibrat sentimentul  de dragoste față de patrie, față de popor și de faptele sale istorice. De la Eminescu încoace și până la Ioan Alexandru sau Adrian Păunescu, poezia patriotică a trecut printr-un proces de profundă cristalizare. Scriind  cu  ,,colțul inimii ”, ei au devenit cetățeni ai Republicii literelor, prin cuget și simțire, prin  sentimentul național. Evocarea marilor evenimente din trecutul istoriei noastre, oferă poeților de astăzi un prilej de rememorare a drumului parcurs până la împlinirea visului de veacuri al poporului nostru, Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

           Pe firul acestui subiect se înscrie poezia lui Ioan Lazăr, cuprinsă în volumul intitulat ,,Poemele ReUnirii”. Din cele 100 de poeme scrise și dedicate Centenarului Marii Uniri, descoperim filonul izbucnirilor sale poetice din care răzbate plinătatea sentimentului său.Sunt versuri în stil clasic,  în care predomină  rima împerecheată, ritmul iambic și trohaic, tonurile cu accent imnic sau de odă prezente în scrierile romantice : ,, O sută de dorințe și idei/ Au răscolit românii printre ei/ Să curgă-n sânge, inimi și un dor/ Uniți să fim sub tricolor ”. Versurile sunt simple, dar expresive, iar figurile de stil  sunt prezente în culorile lor obișnuite. Uneori dă frâu liber imaginației, lasă ideile să curgă, sunt directe, eliberându-se de rigorile prozodiei : ,,Un zbucium și un freamăt,/ De sfânt și adorat cuvânt,  /Unire-n veci pentru voi falnici,/Nemuritori,  viteji și bravi români ” (A noastră Unire).

           Ceea ce surprinde în mod plăcut în poezia lui Ioan Lazăr este mesajul pe care îl transmite fiecare vers, folosirea invocației și interogației retorice prin care autorul, îndeamnă, admiră, caută răspunsuri la întrebări, dă sens și motivează evenimentele evocate. Titlurile poemelor sale sunt adevărate simboluri ale unei împliniri atât de mult dorite : A noastră Unire, Dor de Unire, La Alba Iulia-n Cetate, Vis, Pentru neam și pentru țară, Un secol de Unire, etc. Câteva elemente sunt specifice poeziei lui Ioan Lazăr  :  autenticitatea, mesajul poetic, viziunea istorică și respectul pentru marile personalități ale neamului nostru. Iată câteva titluri care înnobilează aceste concepte : La sfat cu Domnitorii, Decebal către urmași, Gelu, Glad, Menumorut, Urmașii lui Avram Iancu ș.a. Prin toate răzbate ideea de unitate, independență și libertate pentru care au luptat moșii și strămoșii noștri. Omagii aduce eroilor căzuți în bătăliile de la Mărășești, Mărăști și Oituz, regelui Ferdinand, întregitor de țară, precum și unor personalități politice și culturale, care au contribuit la crearea României Mari, dar face și câteva dedicații pentru urmașii acestora. Versuri alese dedică  Tricolorului : ,,Pentru Țară și Popor /Scump drapel nemuritor/Ai unit tu pentru vecie/Scumpa noastră Românie”. De asemenea, face trimiteri la Imnul național : ,,Treziți-vă, români/ Din marea adormire,/ Veniți fără suspin/ La vechile hotare !/ Treziți-vă români !/ Nu stați în amorțeală/ Să ne unim pe veci/ Și sfântă să ne fie/Unirea milenară ”. Sunt evocate apoi evenimentele istorice care constituie treptele unității noastre naționale : Unirea lui Mihai Viteazul, din 1600, Marea Adunare de pe Câmpia Libertății din 1848, Unirea cea Mică din 1859 și Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Toate la un loc alcătuind o frumoasă lecție de istorie și de patriotism. În centrul atenției se află Ardealul, care a trecut prin multe vitregii ale vremii :,, Doamne, pe acest pământ/ Multe feluri de trai sunt / Dar mai trist și mai amar/ A fost traiul din Ardeal ”.

          Din punct de vedere stilistic, aș mai adăuga un aspect care nuanțează creația poetului bistrițean și anume, limbajul folosit, care se declină în structuri simple, cu unități morfologice și sintactice, așezate în text la locul potrivit, dând  valoare imaginilor poetice. Găsesc că sunt binevenite structurile stilistice : ,,țară mamă, țară mândră, țară milenară ” sau ,,Românie Mare, Românie întreagă, Sfântă Unire ”. În multe poezii, autorul vorbește despre limbă, despre hora și portul strămoșesc, despre doina noastră de la țară, ca elemente ale identității poporului român. Nu lipsește din carte nici poezia socială, prin care critică pe trădătorii de neam și țară, dar și legile strâmbe ale diriguitorilor :,,Se cred mari și îngâmfați,/ Dar sunt slabi și-ncovoiați./Și-au vândut țelul și glia/ Și-acum vând și România ”.

       Poezia lui Ioan Lazăr este un florilegiu al bucuriei, al iubirii de țară, și luată în ansamblul său este un poem amplu în care se împletește literatura cu istoria, semn al cinstirii Patriei, căreia  i se închină.