Litere
|
Librăriile româneşti sunt, slavă Domnului!, ticsite cu cărţi. Pe toate gusturile şi pentru toate buzunarele. Adică tocmai visul aievea al cititorului profesionist de cărţi, al lectorului pasionat de... |
Profesorul cercetător ştiinţific principal Mircea Prahase este unul dintre intelectual de marcă ai ţinutului nostru, cu un bagaj de cunoştinţe de bogat în domeniul filologiei şi lingvisticii.... |
|
Zilele trecute am primit o cutie cu cărţi pentru a le dona unei fundaţii pentru copii. Făcând o selecţie am avut surpriza să descopăr “O fotografie veche, înrămată”, cartea de debut a scriitorului... |
Ioan Radu Văcărescu, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România (USR), filiala Sibiu, ne comunică faptul că lecturile publice se desfăşoară sub genericul "Scriitorul şi criticii săi", iar... |
|
Melania Cuc este una dintre cele mai harnice şi talentate scriitoare din România. |
Etapa judeţeană a concursului naţional „Reviste şcolare şi jurnalistică“ a evidenţiat 18 reviste. Comisia de jurizare a urmărit reflectarea activităţii şcolii, diversitatea conţinuturilor,... |
|
A apărut la Neamţ primul număr al unei unei extrem de interesante reviste de cultură, Conta, editată de Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Cultural Naţional a Judetului şi Consiliul Judeţean Neamţ... |
Sever Săsărman, născut în Nimigea de Sus, stabilit de ani buni în Elveţia, şi-a vizitat zilele trecute judeţul. L-am întâlnit în biroul scriitorului Ioan Pintea, de la Centrul Judeţean pentru Cultură... |
|
A mai răsfoit câteva rafturi de arhivă, a mai cercetat un braţ de documente despre Ţara Năsăudului, pentru a încredinţa tiparului o nouă carte, de data aceasta despre „Districtul Năsăud” (1861-1876... |
Proiectul Legii Educaţiei Naţionale are anumite pasaje care te crucesc pe cel care te simţi roman într-un stat de drept. Art.36, alin.5 spune: "în cadrul unităţilor de nivel gimnazial sau liceal, cu... |
|
Cât ar dori ca aceste clipe să nu se termine. Creapă bostani pentru porci cu mişcări precise. Parcă nici nu simte în mână securea cam tocită, cu mâner foarte scurt, rugos. Se gândeşte la copiii ei,... |
A ieşit de sub tiparul Editurii „George Coşbuc” din Bistriţa, graţie profesorului de Matematică de la Şcoala Generală „Iacob şi Ioachim Mureşanu” Rebrişoara, Vasile Rusu, director adjunct, cartea „... |
|
Monografia etnografică şi etnofolclorică a comunei Chiochiş (1329-2009), în 5 volume, autor prof. Romulus Berceni se încheie cu acest volum, nr. V, 187 pagini, format A.5, apărut la aceiaşi editură... |
rec peste ape
vâslind rar
la ceas de taină
când zările
strălucesc de singurătate,
undeva, te găsesc
lângă apă,
lipită de frunze
şi cer,şi pămant...
sărutul,
mort pe buzele tale
alunecă în... |
|
Copacii se mişcă
Ca o morişcă
Frunzele cad,
Amintindu-ne de când era cald.
Păsările plecând
Pe nori călcând,
Aşteptând nerăbdatoare,
Întâlnirea cu celelalte păsări călătoare.
Florile... |
Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa Năsăud şi Universitatea "Babeş Bolyai" Cluj Napoca, organizează o întâlnire cu elevii absolvenţi ai claselor de liceu. Manifestarea va avea loc pe 30 aprilie... |
|
Prundu Bârgăului, de faptul că există o bibliotecă valoroasă, de excepţie, are aparţine acestei unităţi militare, unde cele 18.800 de volume cărţi sunt aranjate, catalogate şi expuse după cele mai... |
Gâlceava cu mâinile si replica lor genială
– Sunteţi murdare
aduceţi gripa AH1N1
scrieţi toată noaptea
şi aveţi negru sub unghii
arătaţi pe stradă necuviincios direcţia
în care o iau statuile... |
|
Roda Fercana
Stela Telceana
În mândra-ţi port telcean
N-aduci de-atâţia ani
Cântec dulce ardelean
VALERIA din Valea Stan
Când de ţarină, când de dor
De priceasnă ori de nuntă,
Toate... |
Florea
Cu mâna-ţi tremurândă
Purtai penelul ca pe-o stea
Şi te gândeai că în curând
Acesta nu va mai lucra.
Peste păduri iluzii sparte
Se deşteptau,
Galop de cai
Rupea tăcerea.
Prin geamul... |
|
PROIECT PENTRU STATUIA PARADOXULUI
Statuia Libertăţii tânără la cap şi bătrână la picioare.
Am gândit, imaginat şi realizat cel mai bizar şi paradoxal proiect-
Proiect pentru Statuia Paradoxului... |
Uniunea Scriitorilor din România îşi exprimă îngrijorarea în legatură cu iniţiativa Guvernului privind ridicarea excepţiei de la plata contribuţiei de asigurări sociale pentru sumele provenite din... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Sâm, 10:11
Andrei Marga: Vieți false Sâm, 08:33
125 de candidați pentru 129 de funcții de director/director adjunct. 22 de posturi fără candidați Vin, 20:50
Bărbat de 45 de ani, salvat de pompieri, după patru ore de intervenție. Un mal de pământ s-a surpat Cultura
Asociația”De la Români pentru Români”, organizează PRESELECȚIE pentru Festivalul Național de...
Comentarii
Sanda Alina Vișan, director executiv al Casei Județene de Pensii Bistrița-Năsăud: Pensia, pe înțelesul tuturor
victor Stir -
Joi, 22:59
O emisiune foarte clară, folositoare! Felicitări, doamnelor!
Șase decenii de la absolvirea Facultății de Litere a UBB. Cum cerne vremea: 232, 114, 82...16
prof. Vasile G -
Joi, 18:21
În poză, de la dreapta (privirii) spre stânga: Vasile Cotor, Vasile Igna, Nicolae Prelipceanu,...
Șase decenii de la absolvirea Facultății de Litere a UBB. Cum cerne vremea: 232, 114, 82...16
prof. Vasile G -
Joi, 17:17
Mulțumiri, domnule Director MM, pentru excelenta și surprinzătoarea dv. contribuție editorială.
Unele povești nu se scriu în cărți. Se scriu în vieți
Rus Augustin -
Joi, 14:59
„Lăsați bătrânii să vorbească / Să spună lumii tot ce vor / Trecutul lor este-o poveste / De...
David Dorian, sărbătorit la 60 de ani, în prezenţa colegilor bibliotecari şi scriitori
Joasza peter -
Joi, 13:45
David Dorian apare ca un patron în această fotografie aniversară .
Aniversări
Preacucernice părinte Cristian Ciobanu, preot paroh la Biserica Ortodoxă cu Hramul ˮSfinṭilor Andronic si Atanasia“ din Nicosia!
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele Nicolae Mănarcă, preot paroh la Mijlocenii Bârgăului.
În zi de naştere, gândurile noastre de bine se îndreaptă către doamna BIANCA SIMIONCA CUCUIET, maestru coregraf la Centrul Cultural Municipal "George...



































