In memoriam – Florea Guşă
Florea
Cu mâna-ţi tremurândă
Purtai penelul ca pe-o stea
Şi te gândeai că în curând
Acesta nu va mai lucra.
Peste păduri iluzii sparte
Se deşteptau,
Galop de cai
Rupea tăcerea.
Prin geamul inimii deschis
Citeai pierdut trecuta-ţi soartă.
Plete-ncinse-n miez de vară
Te mai chemau spre mângâiere
Dar umbre-aduse-n spre apus
Loveau penelul ce lucra.
Ana Berengea, „Paşaport pentru eternitate”
------------------------------------------------------------------------------------------------
Singurătate
E încă primăvară
Şi-i totul minunat
Sunt singur pe stradă
Trist, întârziat.
Globul din mine
Mă doare cumplit,
Nici astăzi nu vine
Singuratic, chinuit.
Poate înc-o primăvară
N-o să mai ajung,
Singur sunt pe stradă
Chinuit de-un gând.
Cânt de pasăre rară
Se aude încet un cânt de pasăre rară
În livadă miroase a mere de vară.
Cântul de pasăre de aude frumos în dimineaţă
Iar vântul adie uşor cu miros de verdeaţă.
Florile se trezesc sub razele de soare,
Ne zâmbesc plăcut ca-n zi de sărbătoare.
Pasărea rară din cânt face-un dar
Şi versuri frumoase picură rar
Iarba se spală cu boabe de rouă,
Văzduhul azi e senin şi nu plouă.
Pasăre rară frumos îţi e cântul
Îl voi trăi de-acum încolo visându-l.
Poem
Zâmbesc între bine tăcutele firi,
Gândul se naşte în tainice trăiri
Pleoapele se lasă şi florile dorm,
Visele pure trăite în somn.
Se face din gând o minune
Ce trece prin palme şi ajunge în lume
Cum caii se lasă de amurg furaţi,
Oamenii pot să devină curaţi.
Când florile zâmbesc dimineaţa în rouă
Visarea ne e dată şi nouă.
Se scaldă văzduhul în aburi de ceaţă,
Ce sunt risipiţi încet la amiază.
Când trece o fată prin iarba curată
Ea nu lasă urme dar nu e uitată,
Când frunza se clatină în adiere
Fato, peste pleoape se lasă tăcere
Eu azi nu te âmbunez cu nimic
Sunt călătorul ce se simte prea mic.
Flori obosite de atâta lumină
Ţi se lasă încet peste mână
Te aduni tăcută în preajma lor
Cu surâs plăcut, candid şi temător.
Mâna mea ca o aripă ce nu există
Mâna ta nu e mână,
mâna ta e o aripă uşoară
atât de uşoară
e mâna preschimbată în aripă,
că abia îi mai simt zbaterea.
Mâna ta e prea mică
şi palma prea uşoară
ca să-i mai simt mângâierea
sau poate nu există
nici mână
nici aripă
nici mângâiere.
E clar de lună
şi e vânt,
copacii se înclină până la pământ.
Răsfiraţi câţiva nori pe cer
Creează o lume plină de mister,
Umbrele fug, umbrele vin.
Sub clar de lună
umbrele se creează
iar vântul bate tot mai tare din aripi.
Sub clar de lună câmpul e vrăjit
De vraja formei poleite,
de cer cu lună şi mister.
În glasul păsării de noapte
se-adună gândurile toate
de dor de noapte,
dor de toate,
de lună plină,
cu lumină
de dragoste, de vânt de noapte.
Păduri vuind
Sub lună poleind
vrăjite-n vraja lor
creează un gând nemuritor
trezesc în adâncimi,
un dor întrebător
dor de stele,
dor stelelor;
luna îşi trăieşte farmecul de clar
clar de lună nupţial.
Sărbătoare cu fecioare
sus pe cer se-adună
stele-n jocul stelelor
joacă-n haos nupţial.
De toamnă n-o să-mi fie dor
când frunze cad şi frunze mor
când ploi şi ceţuri mă-mpresor
de ce să-mi fie dor?
De dor de toamnă
n-am să mor
şi-am să sfidez sinistrul lor
Cel printre ceţuri călător.
Păcurând tăcere
Picuri picurând tăcere,
Din tăcere şi linişte
Picură picuri noi de lacrimă veche.
Din nori albi,
Din nori gri,
Din nori uşori, zburători,
Picură în noi
Picură moi
Lăcrimând printre foi
Versuri noi
Picuri noi, picuri moi,
Preschimbaţi în ploi
Ce cad peste noi.
Picuri picurând, fecioare visând,
Lacrimi de tăcere
Se-aştern printre ele.
E ...
E şi moarte e şi vis,
E durere e şi vis,
E chiar moarte-n paradis.
E şi moarte e şi vis
E tăcere-n paradis
E plăcere, e dreptate
Eu de ele nu am parte – de ele să nu ai parte
e-ntuneric e lumină,
Ziua bună n-o să vină – ziua bună să nu-ţi vină
Câmpul totul este nins
E durere-n paradis
Îngerii iar ning pe noi – îngerii iar ning pe tine
şi te-acopăr cu nevoi – şi te-acopăr cu ruşine,
când să mai păşim o treaptă – când vei mai păşi o treaptă
ne vindem ca pe o marfă – te vei vinde ca pe-o marfă.
Când încerci să fugi din tine – de-o să-ncerci să fugi de tine
Vine hoţul şi te prinde – vine dracul şi te prinde
Când încerci să te ajungi – de-o să-ncerci să te sjungi
Cazi şi te trânteşti pe brânci – o să cazi târâş pe brânci.
De visezi să mai trăieşti
tu uitat vei fi pe veci – uitată vei fi pe veci
În păcatul greu căzut – în păcatul greu căzută
toată lumea te-a văzut – de lume vei fi văzută.
Dar de sufletu-ţi prezinţi – iar când sufletu-ţi prezinţi
părăsit vei fi de minţi – părăsită eşti de minţi
între scândurile reci
nu vei bea din vinuri vechi
s-ar băga în tine viermi
şi salvat de alte ierni
te vei transforma curând
din cenuşă în pământ.
„Poate peste timp lumea o să mă cheme
Dar eu o sa fiu plecat de multă vreme.
Şi când pierdut voi fi în negre ceţuri
Voi căutaţi-mă o clipă în tristele-mi versuri.”
Florea Guşă, „Florea Guşă – Pictor şi poet, Antologie îngrijită de Ana Berengea şi Ionela-Maria Berengea”
Adaugă comentariu nou