Liviu Păiuş şterge colbul de pe arhiva lui Iuliu Moisil

Pentru un folclorist harnic şi devotat culturii populare, ca Liviu Păiuş, epitetele pălesc în faţa valorii omului. Un am care a cercetat precum nimeni altul arhivele, ştergând praful uitării de pe manuscrisele iluştrilor noştri înaintaşi. La Editura Napoca Star, prin grija profesorului Liviu Păiuş, a apărut, din nou în regia proprie a folcloristului, volumul “Poezii populare de pre Valea Someşului”, a academicianului Iuliu Moisil. Păiuş are meritul de a aduce în actualitate munca de 60 de ani în domeniul folclorului a academicianului, sctând la lumină manuscrise începând cu anii 1874. Descoperim culegeri unicatcum ar fi Balada lui Gruia, varianta Pintea Viteazul, cântecele dedicate Maicii Domnului. Volumul beneficiază de o prefaţă de specialitate scrisă de Liviu Păiuş, de o anexă care exemplifică prin date manuscrisele, precum şi de un glosar cu regionalisme. Iuliu Moisil a fost membru al Societãţii studenţeşti "România Junã" şi un harnic şi devotat acesteia. A fost între fondatorii şi a lucrat pentru Muzeul Gorjului (ca dupã patru decenii sã se numere printre cei câţiva care au fondat Muzeul Nãsãudean). O veche pasiune şi dorinţã a lui s-a realizat la 9 Octombrie 1900 când în Târgu Jiu s-a înfiinţat (prima) şcoala de ceramicã româneascã, izvorâtã din tradiţiile artei populare şi pentru satisfacerea nevoilor artistice sociale, în 1906 s-a mutat la Bucureşti activând în diverse planuri pânã în 1931. A început prin a lucra petru Expoziţia generalã românã de la Bucureşti din 1906 dupã care a trecut secretar al Muzeului de etnografie şi artã popularã (1906-1910), apoi a fost numit sã conducã Muzeul Pedagogic al Casei şcoalelor din Bucureşti. A fost prezent la toate acţiunile culturale şi patriotice ale ardelenilor stabiliţi în România şi foarte angajat în problemele legate de Unirea cea Mare. A conferenţiat şi a scris mult, de-atunci şi toatã viaţa, colaborând la "Buletinul Societãţii Române de Geografie", "Convorbiri literare", "Arhivele Olteniei", "Arhiva Somesanã", "Vatra" ş.a. Pensionându-se, dupã un timp, avea 72 de ani, în 1931 s-a reîntors la Nãsãud si a început ultima etapã a activitãţii sociale, cea mai bogatã şi interesantã, întemeindu-se îndatã acel muzeu local, conducându-1, şi apoi onorific conduse şi Arhivele Statului, mulţi ani fiind şi director al despãrţãmântului "Astra", redactând cele mai importante studii de istorie sub genericul "figuri grãniţeresti" ce le va înmãnunchia în douã volume, ca împreunã cu tot ce a fãcut sã-i aducã recunoaşterea meritelor si faptelor harnicului cãrturar şi intelectual, şi onoarea lor. Din lista foarte bogatã a ceea ce a tipãrit prin reviste, colecţii sau separat se exemplificã prin: Figuri grãniţeresti nãsãudene, voi. I, Bistriţa, 1937; vol.ll, Bistriţa, 1939; Conştiinţa naţionalã si eroismul grãniţerilor nãsãudeni, Bistriţa, 1938; Catalogul detaliat al diapozitivelor (fotografii diafane pe sticlã) a Muzeului pedagogic, Bucureşti, 1914; Arta decorativã în ceramica româneascã, Bucureşti, 1931; Românii ardeleni din vechiul regat si activitatea lor pânã la rãzboiul întregirii neamului, Bucureşti, 1929; traducere: Roy Chapman Andrews, Pe urmele omului primitiv, Bucureşti, Editura Universul 35. Academia Românã, la propunerea lui Dimitrie Gusti, în şedinţa din 24 mai 1943 1-a ales membru de onoare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]