Poezii populare de pe valea Someşului Ediţie îngrijită şi studiu introductiv de prof. Liviu Păiuş

Iuliu Moisil (1859-1947) este unul dintre marii cărturari năsăudeni, întemeietor de aşezăminte culturale, cu o activitate didactică şi ştiinţifică remarcabilă. A studiat la Gimnaziul grăniceresc din Năsăud şi la Viena într-o vreme când în capitala Imperiului austro-ungar studiau şi Eminescu şi Slavici, alături de alţi tineri studioşi ardeleni, activând în cadrul Societăţii academice social culturale „România Jună”. Se căsătoreşte în Viena cu o austriacă şi după terminarea studiilor universitare de ştiinţe, fizică şi chimie, se reîntoarce pentru un scurt răstimp la Năsăud, după care trece Carpaţii şi activează ca profesor la liceele din Slatina şi Târgu-Jiu. La recomandarea lui George Coşbuc, Spiru Haret îl numeşte director al Muzeului Pedagogic al Casei Școalelor. După pensionare, în 1931, revine la Năsăud, întemeind Muzeul Năsăudean şi colaborând cu studii şi cu articole la publicaţia acestuia „Arhiva Someşană”. Academia Română îl alege membru de onoare al ei, ca recunoaştere pentru bogata activitate de cercetare istorică a trecutului cultural năsăudean. După ce traversează amarul celor patru ani de ocupaţie horthystă (1940-1944) ai Ardealului de Nord, la o vârstă patriarhală, (un publicist al vremii de atunci îl şi numeşte Patriarhul de la Năsăud) trece la cele veşnice în 1947.

Aproape necunoscută este activitatea sa de folclorist. De aceea, meritul profesorului Păiuş trebuie apreciat ca o veritabilă restituire de folcloristică română. Despre acest harnic, profesor din Rodna, atât de ataşat sufleteşte de tradiţiile culturale năsăudene, am avut ocazia să mai scriu. L-am întâlnit la sesiunile de comunicări ale Astrei năsăudene. De altfel în bogatul Dicţionar al culturii şi civilizaţiei populare al judeţului Bistriţa-Năsăud, vol. I, Țara Năsăudului, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2009, se bucură nu numai de o generoasă prezentare, dar se şi menţionează pe contrapagina foii de titlu că este şi „secretar şef de redacţie” al acestui volum, redactând informate fişe de dicţionar. În Rodna sa natală editează „Cetatea Rodnei”- revista „socio-culturală şi de aspiraţie creştină”- în colegiul de redacţie al căreia are funcţia de secretar general de redacţie, adică cel care se îngrijeşte efectiv de apariţia acestei publicaţii. Ar fi şi prea lungă lista cărţilor şi ediţiilor publicate de Liviu Păiuş, despre cărturarii năsăudeni şi despre folclorul năsăudean şi într-un fel inutilă, pentru că în Dicţionarul menţionat sunt consemnate cu o informaţie minuţioasă toate aceste contribuţii, dar o să consemnăm numai studiile despre Ion Pop Reteganul, din opera căruia ne-a dat şi o frumoasă ediţie de Poveşti ardeleneşti şi mai ales stăruitoarea muncă de cercetare a Domniei Sale de a-l face cunoscut pe acad. Florian Porcius, marele botanist năsăudean, căruia i-a consacrat o monografie şi i-a tipărit principalele opere. Pe aceeaşi linie se înscrie editarea colecţiei lui Iuliu Moisil: Poezii Populare de pe Valea Someşului, prin care se restituie o ipostază cvasinecunoscută a acestui cărturar năsăudean. În studiul introductiv, prof. Liviu Păiuş arată că folclorul cules de Iuliu Moisil se regăseşte în câteva manuscrise: Poezii populare, culese de….în anul 1874, în Năsăud şi de la Marmaţieni; Poezii populare culese de… în anul 1874 de pe Valea Someşului. La acestea se adaugă şi trei colecţii din fondul Moisil, realizate de Artenie Mureşianu, Ioan Ghika şi Ursu E. Nicolae.

Colecţia lui Iuliu Moisil este valoroasă în primul rând pentru că unele din producţiile folclorice din aceste pagini sunt unice, nu le vom regăsi în culegerile ulterioare: Gruia lui Novac, Fata sibiană, La râul de rouă, Maica Domnului căutându-l pe Isus. În aceasta din armă elementele biblice şi de legendă hagiografică se îmbină într-un mod armonios cu ecouri din variantele Mioriţei. Capodopera baladei populare româneşti, despre care folcloristul Adrian Fochi ne spune că are peste 2000 de variante se găseşte în câteva interesante versiuni şi în culegerea lui Iuliu Moisil.

Bine reprezentată este şi secţiunea cântecelor de cătănie, cu inserţii artistice ale doinelor de jale, cărora în zilele noastre le dă o interpretare magistrală Grigore Leşe. Apoi folclorul obiceiurilor de nuntă, al descântecelor, al strigăturilor şi îndeosebi al doinelor de dragoste în care poetul popular îşi dezvăluie o aleasă şi nobilă sensibilitate sufletească exprimată în imagini artistice de mare expresivitate.

Caracterul arhaic al acestor producţii folclorice se vede şi din folosirea unor cuvinte cu sens necunoscut pentru cititorul de azi. E drept că dl. prof Liviu Păiuş a întocmit la sfârşitul ediţiei, aşa cum se obişnuieşte, un glosar, dar eu am găsit multe cuvinte neînregistrateîn dicţionare şi care nu sunt explicate nici în paginile de glosar. Nu le-am inventariat complet, dar câteva le menţionez totuşi: prezeşiu, poclaş, parcular, stăhâde, stănuc, macucă, mateheu, cicesc, histanderiu etc.

Autorul ediţiei n-a intenţionat însă o ediţie critică, pentru că greutăţile de informare exhaustivă şi din variate unghiuri de abordare editorială sunt dificile pentru un folclorist trăitor în provincie. Dar ediţia este cu totul meritorie prin caracterul ei de pionierat, prin faptul că ni-l prezintă, în premieră pe Iuliu Moisil – folclorist.