Cetatea Rodnei

„Rodnă nouă, Rodnă veche/ Cetate fără pereche”, spunea într-un cântec doamna folclorului năsăudean, Valeria Peter Predescu. Mândra cetate rodneană ni se înfăţişează prin spiritul cultural prin revista socio-culturală şi de aspiraţie creştină „Cetatea Rodnei”, ajunsă în al şaptelea an de existenţă. Numărul din această primăvară debutează cu un studiu despre relaţia dintre învăţător şi comunitate la Rodna în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, semnat de dr. Adrian Onofreiu. Despre Districtul Grăniceresc Năsăudean aduce date pertinente conf. Dr. Mircea Mureşianu, iar distinţii domni Liviu Păiuş şi Ilie Guşă descriu povestea unei fotografiice datează din anul 1917 şi care a ajuns prin războiul rusesc. Ing. Zaharia Horga aduce date despre realizările Reprezentanţa Rodna a Agenţiei Române pentru Dezvoltarea Rurală a Zonelor Industriale. Despre viziunea rurală a lui Liviu Rebreanu are un eseu prof. Emil Bălăi, iar prof. dr. Nicolae Scurtu scrie despre Ion TH. Ilea şi revista Viaţa literară. Prof. Maria Onofreiu prezintă pentru eternitate o biografie a lui Florian Porcius, iar părintele Florin Moldovan ne răspunde la întrebarea cine poate ierta păcatele oamenilor. Pe aceeaşi linie, părintele Gheorghe Ganea aduce în atenţia creştinilor viaţa Sfântului Paisie Velicikovski, iar prof. Ilona Bauer prezintă istoria bisericii romano-catolice din localitate. Prof. Virgil Ureche inserează un glosar cu cuvinte de provenienţă străină neadaptate, folosită în limba română, iar folcloristul Liviu Păiuş aduce aspecte din folclorul epic năsăudean. Povestea Făt Frumos din lacrimă de Mihai Eminescu este comentată de prof. Iacob Guşă, iar prof. univ. dr. Aurel Cleja are proza intitulată „Înecatul”. Interesant este materialul semnat de prof. drd. Ligia Dănilă despre femeile de pe plaiurile năsăudene în mişcarea feministă naţională. Merită toate felicitările colectivul de redacţie coordonat de prof. Liviu Păiuş, pentru dăruirea cu care reuşeşte să editeze în mediul rural o publicaţie de înalt nivel cultural, bine integrată în peisajul naţional.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5