Local
|
Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud a organizat vineri, 23 februarie, o nouă deplasare a bibliobuzului în mijlocul elevilor din comunități mărginașe ale județului, iar primul popas a... |
În noaptea de 23/24 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Năsăud au identificat in trafic un bărbat, de 30 ani, din Mărișelu, în timp ce conducea un autoturism prin Năsăud, aflându-... |
|
La data de 24 februarie a.c., în cadrul cercetărilor efectuate într-un dosar penal, privind infracțiunea de furt calificat, faptă înregistrată inițial cu autor necunoscut, polițiștii Serviciului de... |
Pentru că satul românesc moare, iar obiceiurile şi tradiţiile româneşti dispar fără ca nimeni să facă ceva, Clubul copiilor Beclean a realizat o activitate artistică cu scopul renaşterii obiceiurilor... |
|
Serviciul Educaţie, Tineret din cadrul Primăriei Bistriţa, în colaborare cu Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” şi Consiliul Local al Tinerilor organizează, în Piaţa Centrală, activități... |
Concursul Naţional de Interpretare a Muzicii Româneşti „Sigismund Toduţă” se va afla, anul acesta, în perioada 11-13 mai, , la a XXXV-a ediţie, directorul Liceului de Muzică, Raluca Mărginean,... |
|
Primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan a anunțat în această seară că astăzi a primit aprobarea din partea Agenției Naționale pentru Locuințe pentru începerea construcției blocului ANL pentru... |
Trec calea ferată şi mă apropii de o localitate aşezată aidoma unei mănăstiri în munţi. De o parte şi de alta a drumului asfaltat – e meritul primarului Romeo Florian din Lechinţa că... |
|
Autorităţile locale din Budacu de Jos au în implementare un proiect de modernizare a infrastructurii rutiere agricole, în valoare de 3.623.031,96 lei (cu TVA). Proiectul este finanţat prin Submăsura... |
La aniversarea celor 80 ani de viaṭă, vă felicităm stimate autor al Uliṭei Șforṭului, Din Zig-Zagurile vieṭii și a altor lucrări apreciate, colonel (r) Ioan V. Mânzat, cetăṭean de onoare al comunei... |
|
Nu mai puţin de 15 firme din judeţul nostru au reuşit să se claseze în Top 10 naţional după cifra de afaceri şi numărul mediu de salariaţi pe activităţi economice. Există două companii care-şi... |
Chiar dacă suprafaţa agricolă a judeţului nostru este de doar 2% din totalul de la nivel naţional, fapt ce ne clasează pe locul 28 între judeţele ţării, producţiile din domeniul agricol obţinute în... |
|
Populaţia ocupată la nivelul judeţului nostru, atât în 2017, cât şi 1968 însumează aproximativ 127.000 persoane, pe parcursul unei jumătăţi de secol schimbându-se doar domeniile în care aceştia... |
Primul criteriu care a stat la baza reorganizării administrativ-teritorială a României în anul 1968 a fost cel al populaţiei, susţine directorul executiv Mircea Chira de la Direcţia Regională de... |
|
Cornelia Vlaşin, şeful Serviciului Arhivelor Naţionale Bistriţa-Năsăud, a prezentat, în cadrul unei mese rotunde prilejuite de aniversarea a 50 de ani de la reforma administrativă a României, toate... |
Sâmbătă, 17 februarie 2018, beclenarii sunt aşteptaţi la sărbătoarea oraşului lor şi la spectacolul cu focuri de artificii ce va celebra aniversarea unei jumătăţi de secol de când localitatea lor a... |
|
Consiliul Local Bistriţa va aproba, în şedinţă extraordinară, studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii ”Modernizarea, reabilitarea și extinderea... |
Avocatul George Gaftone, reprezentantul primarului Traian Ogâgău în Comisia pentru organizarea referendumului de demitere a primarului oraşului Sângeorz-Băi, a venit cu precizări în urma... |
|
Consiliul Local Năsăud va aproba, săptămâna aceasta, proiectul bugetului general al oraşului Năsăud şi estimările pentru anii 2019 - 2021. Potrivit primarului Mircea Romocea, veniturile din... |
Sărbătoarea Astrei Năsăudene de anul acesta a debutat la Casa de Cultură „Liviu Rebreanu” din Năsăud prin primirea oaspeţilor de către preşedintele Despărţământului, Ioan Seni, preşedinta Cercului... |
|
Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, Pârtia de schi „Cocoş” nu va putea fi deschisă, anunţă administraţia municipală.
„Rămânem în continuare pregătiți cu utilajele și... |
Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud vă invită vineri, 9 februarie 2018, ora 11, la vernisajului expoziţiei „Ocolul pământului în 80 + de şahuri”, organizată la Muzeul Grăniceresc Năsăud. |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Lun, 20:28
Mobilitate de practică pentru elevii de la Liceul Tehnologic Grigore Moisil în Rimini, Italia Lun, 20:00
Prof. Augustin Rus: Regrete târzii ... Lun, 11:07
Victor ŞTIR: Unirea ca pion otrăvit Cultura
În romanul ,,Pădurea spânzuraților”, Parva este locul de naștere al lui Apostol Bologa,...
Comentarii
Parva în opera lui Liviu Rebreanu
În gara din Parva -
Lun, 08:43
« Aleea de fagi din Parva, dreaptă şi îngrijită, de la gară pînă-n mijlocul orăşelului, părea...
Locotenent-colonelul (r) MOLDOVAN GHEORGHE, primul comandant al Secției de Pompieri Năsăud, a plecat în veșnicie
Rotari Florin -
Sâm, 23:19
Drum lin spre ceruri..Dl. Locotenent-Colonel Moldovan 🫡 Avea o vorbă de câte ori mă întâlneam...
Locotenent-colonelul (r) MOLDOVAN GHEORGHE, primul comandant al Secției de Pompieri Năsăud, a plecat în veșnicie
Rotari Florin -
Sâm, 23:18
Drum lin spre ceruri..Dl. Locotenent-Colonel Moldovan 🫡 Avea o vorbă de câte ori mă întâlneam...
Întru mulți și binecuvântați ani părintelui IOAN DANIEL DASCĂLU, preot paroh la Sigmir!
AlinaAbel Torma -
Sâm, 13:52
Cu ocazia zilei de naștere va doresc multa sănătate și fericire alaturi de cei dragi dumneavoastră...
La mulți ani doamnei Sanda Alina Vișan, director executiv al Casei Județene de Pensii Bistrița-Năsăud!
Ioan Coroianu -
Vin, 11:48
La mulți și sănătoși ani!
Aniversări
În zi aniversară, adresăm calde urări de bine părintelui VASILE PETRE ZINVELIU, preot paroh la Cormaia. Vă dorim mulţi ani cu sănătate în slujirea...
Este o dată specială pentru doamna profesor Ana Daniela Hlinca, director la Școala Gimnazială Șieu Odorhei, care își aniversează ziua de naștere.
În zi de naștere a doamnei director Claudia Avram - de la Școala Gimnazială Dumitra - îi adresăm cele mai calde, sincere și distinse urări de bine,...












































