Lumina Învierii simbol al Sfintei Treimi coborâtă în noi

Încă de când eram copil, deşi era interzis să mergem la Biserică, totuşi mă duceam împreună cu mama, făcând în aşa fel să nu fiu observat, pe motiv că dacă eram văzut riscam să fiu exmatriculat din şcoală. Tata nu mergea, altfel era dat afară din servici.
Astfel se împleteau două emoţii: una a frumuseţii slujbei şi al melosului din versurile “Hristos a Înviat! “, şi alta al fricii pentru a nu fiu văzut.Aceste două emoţii se împleteau într-un sentiment inefabil pe care îl simt şi astăzi după mai bine de şaizeci de ani.
În Săptămâna Mare, din anul acesta, după ce am fost la denia “Celor 12 Evanghelii” şi la “Prohod”, când am dat ocol Bisericii din cartierul clujan în care locuiesc, trecând pe sub giulgiu, simbolizând trupul lui Iisus, am aşteptat cu emoţie “Învierea” din noaptea de sâmbătă spre Duminică.
După ce am terminat toate pregătirile pentru ziua de Paşti, împreună cu soţia mea, poeta Titian Nica Ţene, pe la ora 23 am plecat spre Biserică.Dinspre difuzoarele instalate afară răzbătea peste tot cartierul cântece religioase. Mergând, un fior mi-a străbătut întreg corpul.Imagini şi amintiri din copilărie îmi reveneau în memorie ca secvenţele unui film, având ca fond muzical aceste impresionante cântece. Mi-am zis în gând: iată câ în noaptea Învierii, renaşte şi în gând o parte din viaţa trăită.
Până a ajunge la Biserică pe fondul amintirilor ce năvăleau în memorie am început să compun o poezie. Am să o redau mai jos.
Ajunşi la Biserică, am constatat că nu se putea intra. Mulţimea se aşezase în faţa intrării. Am rămas şi noi afară. Când în difuzoare preotul a zis ”Veniţi de luaţi Lumină! “, un freamăt a cuprins masa de credincioşi. Freamătul semăna, parcă, cu emoţia mea din copilărie. Cu lumânările aprinse, ferind flacăra cu palma mâinii să nu se stingă, am ascultat Slujba Învierii şi cîntecul “ Hristos a Înviat!“
Toată acea atmosferă mă înfiora. Parcă simţeam că Sfânta Treime pogorâse în mine. Iar eu meşteşugeam poemul în gând. Să fi fost înspiraţia venită de la Lumina Dumnezeiască, simbolul Sfintei Treimi?
După Slujba Învierii am luat într-o cană anafură, amestecată cu vin alb, care i se mai spune „Paşti”, ce reprezintă trupul şi sângele Domnului.Ajunşi acasă am plimbat lumânarea aprinsă prin toate camerele şi după ce am stinso am aşezato cu grije la Icoană. În tot acest timp memoria “ frământa“ versurile şi strofele pe care le compuneam. Creaţia mea a fost întreruptă de telefoanele fiilor mei , istoricul şi scriitorul dr. Ionuţ Ţene şi Florin Ţene, producător la o Televiziune din Cluj, pentru a ne ura “Sărbători fericite” şi tradiţionalul “Hristos a Înviat!”În prima zi de Paşti m-am aşezat la calculator şi am scris din memorie poemul ”Lumină pentru mama “, pe care îl redau mai jos.
Când scriu aceste rânduri mă gândesc la cititorii mei , cărora la spun ”Hristos a Înviat “, inclusiv scriitorului de talent şi ziaristului Menuţ Maximinian, pentru care am o deosebită stimă.

Lumină pentru Mama
În fiecare zi îţi aprind din inimă lumina,
Lumânare,mamă, pentru sufletu-ţi umil,
De am greşit ,îmi port şi-acuma vina
furnicilor strivite sub călcâiul de copil.

Îmi port crucea plecării mele din sat,
Alergând după fluturi sub cerul depărtării,
Iar dacă,uneori,am căzut în păcat,
Îţi cer iertare,mamă,la ceasul înserării.

Îmi aprinzi zorii luminii ce n-o vezi,
Eu,lumânării zilei mă închin sfios,
De Sus,ştiu,tu prin lume mă urmezi
Şi mă-ndrepţi cu sfaturi când fac ceva pe dos.

Iubire şi cald era mamă lângă tine
În universul casei în amintire rămas,
Dar o chemare încolţea,pe-atunci,în mine,
Destinul îmi pregătise-un Pegas...

De-atunci colind prin păduri înşelătoare
Tezaur de invidie,ură şi venin.
Am mai venit la casa albastră pe-o cărare
Iar tu în ochi aveai lumină mai puţin

Aşteptai tăcută cu fruntea de fereastră
Aveai în ochi aşchii de întuneric
Iar gându-ţi trimis spre mine-pasăre măiastră
Doar el mă cuprindea în mieziul sferic.

O iubire de tine îmi intă-n sânge mamă
Cu ghiocei,muşcate şi miros de pelin,
Dojeana-ţi blândă aşi luao acum în seamă
Şi m-aşi întoarce acasă pe urme de senin.

Un dor îmi coboară în inimă de casă
De truda tatei,a ta şi de înserate mângâieri,
Însă urma voastră de aer rămasă
Când o ating se preface-n ieri

În fiecare zi îţi aprind din inmă lumina,
Lumânare,mamă,pentru sufletu-ţi umil,
De am greşit,îmi port şi-acuma vina
Furnicilor strivite sub călcâiul de copil.

Al.Florin ŢENE
Membru corespondent al Academiei Română Americană
Preşedintele Ligii Scriitorilor Români