„Mă doare faptul că am ajuns să facem caz de tradiţii nu pentru a le cultiva ci pentru a le vinde pe bani frumoşi”

-Absolvent de teologie, student la jurnalism. Cum se împacă cele două şcoli?

-Eu cred că foarte bine, fiindcă atât învăţătura bisericii cât şi jurnalismul se adresează oamenilor. Biserica este ancorată în social nu numai prin programele misionar-caritative pe care le desfăşoară cât mai ales prin felul în care abordează problemele majore ale persoanei umane. Ea ne învaţă să fim morali, să urmăm modelul oferit de Iisus Hristos, să ne iubim semenii şi să le dăruim tot ceea ce avem mai bun. Tot ea este cea care scoate la iveală acele precepte ce trebuie urmate şi respectate pentru a avea o societate sănătoasă.

Pe de altă parte, jurnalismul vorbeşte despre oameni şi mai ales despre ceea ce li se întâmplă în cotidian. Aduce în atenţie acele probleme şi crize care sunt generate de lipsa înţelegerii, de absenţa adevărului si a capacităţii oamenilor de a-şi asuma responsabilităţi. Cele două domenii nu se exclud. Trebuie să fii un bun cunoscător al sufletului uman şi al problemelor morale ca să înţelegi întreaga complexitate a unei societăţi în tranziţie si in criză, pentru a putea vorbi şi scrie despre toate acestea. Este clar că Biserica, cu întreaga ei tradiţie şi învăţătură formează, modelează, pe când jurnalismul are menirea să informeze şi in acelasi timp să arate multiplele faţete în care pot fi abordate realităţile de zi cu zi. Nu se poate face o separare netă între sufletul uman şi problemele de ordin social. Mai trebuie să ne gândim şi la faptul că o societate care nu se bazează pe valorile spirituale este o societate bolnavă şi dezechilibrată. M-am gândit mult la aceste lucruri mai ales de când lucrez care redactor de ştiri la Radio Renaşterea. Astfel parcursul meu a fost firesc şi a venit în completarea a ceea ce simţeam şi îmi doream.

-Eşti redactor la Radio Renaşterea. O instituţie în care se promovează doar ştirile pozitive. Ce părere ai despre trusturile care merg pe partea negativă?

-Nu mi-am propus niciodată să comentez activitatea altor instituţii de presă. Pot să spun din experienţa mea de până acum că Radio Renaşterea este un post de radio care aduce în atenţia publicului larg atât învăţătura creştin-ortodoxă prin informaţii şi emisiuni religioase, cât şi aspecte concrete ale vieţii cotidiene. Actualitatea nu este întotdeauna pozitivă, însă noi avem rolul de a informa bazându-ne pe date reale, fără a avea intenţia de a căuta senzaţionalul. Alte instituţii de presă mizează pe senzaţional pentru a avea un rating cât mai mare, pentru a atrage publictate şi implicit cât mai mulţi bani. Chiar dacă acesta este un principiu al marilor trusturi de presă din Romania şi din străinatate, cred că este mult mai important ca opinia publică să fie informată într-o manieră cât mai obiectivă iar cititorul, ascultătorul sau telespectatorul însuşi să fie cel care decide ce punct de vedere adoptă. Oamenii trebuie să fie educaţi să gândească liber şi să nu ia ca atare tot ceea ce li se serveste. Este necesar ca un jurnalist să rămână fidel în primul şi în primul rând adevărului, indiferent dacă deranjează sau nu acest adevăr, şi nu intereselor patronului instituţiei pe care o serveste. Spun acest lucru pentru că un jurnalist nu este un mercenar lipsit de principii care se vinde celui ce dă mai mulţi bani, ci omul care ofera semenilor săi o imagine reală a lumii şi a societăţii în care toţi avem un rol de jucat.

- Putem răzbate cu o presă a bunului simţ?

-Categoric da, mai ales că în România este necesară o astfel de presă. Câtă vreme nu există o întoarcere la valorile bunului simţ nu există o cale de a ieşi din criza morală, socială şi economică. Nu banul ar trebui să facă legea în presă. Din câte văd, societatea din ţara noastră evoluează şi se schimbă cu rapiditate principiile. Oamenii nu mai sunt interesaţi de senzaţional cât mai cu seamă de felul în care arată viaţa lor în acest moment şi de soluţiile ce pot fi găsite pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă. Cred ca este important ca societatea românească sa reînveţe să se poarte cu măsură şi cu eleganţă, să fie solidară, receptivă, preocupată de propria-i imagine şi de reflectarea acesteia pe plan internaţional. Poate că ar trebui ca valorile româneşti sa fie redescoperite şi promovate aşa cum se cuvine, iar românii să nu mai fie arătaţi cu degetul şi daţi ca exemple negative din cauza faptelor pe care le comit. Presa are un rol determinant în realizarea acestui demers, atâta vreme cât va înceta să mai prezinte fenomenul infracţional ca fiind o trăsătură majoră a societăţii noastre. E adevărat că se petrec crime, violuri, jafuri şi alte asemenea, însă nu acestea ar trebui să ţină capul de afiş al buletinelor de ştiri. România are personalităţi de excepţie a căror voce ar trebui să fie mult mai puternică şi mai prezentă deoarece acestea formează şi reprezintă adevărate modele. Pe de altă parte să nu uităm că avem tradiţii unice, despre care foarte puţini vor să vorbească la modul cel mai serios cu putiinţă. E o chestiune de bun simţ să vorbeşti despre ceea ce te defineşte. Cred cu tărie că e nevoie ca opinia publică să cunoască în amănunt toate aceste aspecte. Consider că e şi un act de responsabilitate al omului de presă de a milita pentru a nu fi uitate rădăcinile, rostul şi rolul neamului românesc.

-Ai ales calea folclorului autentic. Dragostea pentru tradiţii este de acasă, de la Agrieş?

-Da, de mic copil am fost atras de muzică. Îmi amintesc că am început să cânt în timp ce păzeam oile şi vacile pe dealurile din Agrieş. Primul cântec pe care l-am fredonat a fost Maramureş plai cu flori al Fraţilor Petreuş, melodie pe care o auzisem la radio. O vecină m-a auzit şi i-a spus la mama: “tare fain cânta copilu’ aiesta. Cân’ a creşte mare, aiesta a cânta, tu Rodovică”. Anii au trecut, copilul a crescut şi iată că a păstrat în suflet cântecul. Atmosfera satului şi-a pus amprenta asupra personalităţii mele, mai ales că îmi era drag să îmbrac costumul popular, să merg la biserică, la joc cum i se spune la noi la hora satului dar şi la nunţile tradiţionale din Agrieş. Am vrut să cunosc în amănunt lumea din care veneam cu toate obiceiurile şi tradiţiile ei, pe care le-am văzut a fi şi mai frumoase în momentul în care am plecat de acasă la Seminarul Teologic din Zalău şi mai apoi la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Treptat preocuparea pentru cântecul popular a devenit o prioritate mai ales după ce am urmat cursurile de canto popular ale Şcolii Populare de Arte “Tudor Jarda” din Cluj-Napoca. Cei care m-au sfătuit şi mi-au îndrumat paşii în arta cântului, mi-au deschis noi perspective şi m-au ajutat să cunosc şi mai bine valoarea artei tradiţionale din zona din care vin. Am considerat întotdeauna că este important să-mi cultiv această pasiune iar satisfacţiile, mai ales cele de ordin sufletesc nu au întârziat să apară.

-Cum defineşti tu ţăranul?

-Eu când mă gândesc la ţăran, mă gândesc în primul rând la străbunicii şi bunicii mei din Agrieş şi în general la oamenii de pe aceste meleaguri. Pe ei i-am cunoscut îndeaproape, ei au fost cei care mi-au îndrumat primii paşi şi care mi-au dat şi primele lecţii de viaţă. Poate cel mai important lucru pe care l-am învăţat în sat a fost credinţa, respectul faţă de semeni şi buna cuviinţă. Acestea sunt, cred eu, trăsăturile care definesc ţăranul român autentic. Un bun prieten de-al meu spunea, fără să se înşele, că mie îmi plac ţăranii de muzeu aşa cum au fost ei descrişi de etnograful şi filosoful Ernest Bernea. Da, cu siguranţă, aşa este. Din păcate astăzi lumea aceea a satului cu ţărani autentici nu mai există. Şi lumea din care vin eu s-a schimbat foarte mult…Poate ca peste câţiva ani nici noţiunea de sat nu va mai exista sub acest tăvălug al globalizării... Asta mă întristează şi mă face să insist cu şi mai multă încăpăţânare în încercarea mea de a face cunoscute cântecele tradiţionale şi vechile obiceiuri de pe Valea Ţibleşului.

-Cum vezi folclorul de astăzi? Cât mai este tradiţie şi cât comerţ?

-În ultimii ani au apărut o serie întreagă de posturi de radio şi televiziune care promovează muzica populară. Din nefericire se aplică şi aici criteriul cantităţii şi nu cel al calităţii. Şi în domeniul folclorului banul este cel care primează şi nu talentul interpretului sau autenticitatea cântecului. Mai ales în mediul televiziunilor private au apărut multe “făcături” care au fost livrate publicului ca fiind cântece populare. Nu au existat nişte criterii de selecţie riguroase şi nici avizul pertinent al specialiştilor în domeniu. Din aceste cauze gustul publicului a suferit mutaţii importante, astfel încât celor neavizaţi le este greu să facă distincţia între calitate şi lipsa acesteia. Asistăm la un mare spectacol în care sunt puse la loc de cinste cântece cu accente de mahala, costume cu paiete şi pantofi cu toc, în locul cântecelor autentice, a costumelor tradiţionale din in sau bumbac şi a opincilor.

Folclorul autentic nu mai are trecere, fiindcă ne-a devenit din ce în ce mai străin. Lumea satului nu mai e lumea noastră şi ca atare devine din ce în ce mai îndepărtată şi mai de neînţeles. Mă doare faptul că am ajuns să facem caz de tradiţii nu pentru a le cultiva ci pentru a le vinde pe bani frumoşi la nunţi, botezuri şi alte evenimente.

-Ai repere pe drumul artistic?

-Fără repere nu faci nimic în viaţă. E firesc să te ghidezi şi să te inspiri după nişte modele şi mai ales e firesc să vrei să înveţi cât mai mult urmându-le exemplul. Pentru mine modelul fundamental în domeniul cântecului popular rămâne rapsodul. În Agrieş am cunoscut-o pe lelea Teodora Purja ale cărei cântece cu noduri, într-o interpretare unică şi extrem de emoţionantă, m-au marcat mult şi mi-au rămas în suflet. Felul în care cântă lelea Teodora reprezintă o dovadă vie că ceea ce avem din moşi strămoşi e un adevărat tezaur de frumuseţe, armonie şi sensibilitate. De asemenea, în Spermezeu am descoperit-o pe lelea Victoria Măierean care impresionează prin bogăţia repertoriului şi prin autenticitatea prezenţei. De la doine, la cântece de joc, de la cântece de cătănie la cântece de jale, toate vin să întregească şi să îmbogăţească imaginea unei lumi ce nu trebuie să fie uitată şi lăsată să piară. Acestea sunt modelele şi sursele mele de inspiraţie şi mă simt fericit şi onorat că pot duce mai departe ceea ce ele mi-au încredinţat.

-Cât mai păstrăm din valoarea morală a strămoşilor nostri?

-Foarte puţin. Nu mai suntem interesaţi să păstrăm lucrurile esenţiale. Ne interesează o viaţă comodă şi luxoasă, alergăm după bani şi uităm să ne întoarcem la simplitate. Nu mai avem forţa strămoşilor noştri, credinţa lor şi nici frumuseţea lor interioară…poate de aceea suntem mereu în criză…

-Te gândeşti să îmbrăţişezi pe viitor preoţia sau vrei să mergi pe drumul cântecului? sau amândouă...

-Niciodată nu am mizat pe deciziile de moment. Fiecare lucru îşi are rostul şi timpul său şi totul este rânduit de Dumnezeu. În ceea ce priveşte preoţia e nevoie de o bună chibzuinţă şi mai ales de multă responsabilitate fiindcă eşti direct răspunzător de sufletele oamenilor, iar cu asta nu te poţi juca. Deocamdată îmi doresc să termin ceea ce am început şi anume studiile în domeniul jurnalismului. Sigur că voi continua să cânt însă în măsura timpului pe care îl am la dispoziţie, ţinând cont şi de faptul că munca în radio nu este deloc uşoară şi presupune timp şi dăruire. Prezentul este ceea ce ne aparţine cu adevărat, planurile de viitor le lăsăm în grija lui Dumnezeu.

-Proiecte pentru anul 2010

-Multe lucruri mi-aş dori să fac în acest an însă as fi fericit dacă aş putea să finalizez un album cu melodii populare tradiţionale de pe Valea Ţiblesului. Cântecele sunt deja culese, urmează doar să fie înregistrate. Am în pregătire 14 melodii şi sper să găsesc răgazul să le imprim şi să le ofer tuturor celor care iubesc muzica populară autentică. Lista ar fi lungă însă nu am să dezvălui aici toate dorinţele mele, fiindcă e mai bine să vorbeşti despre lucrurile duse la bun sfârşit şi nu despre cele în curs de realizare…

-Un mesaj pentru bistriţeni

Pentru mine, Bistriţa înseamnă plaiurile natale cu farmecul şi poveştile lor, cărora le duc dorul. Într-un fel, prin intermediul undelor Radio Renaşterea am ocazia să fiu mereu alături de bistriţeni. Le doresc tuturor multă sănătate, credinţa în Dumnezeu şi gândul cel bun să-i călăuzească şi îi îndemn din toată inima să nu piardă din vedere lucrurile cu adevărat importante, tradiţiile şi întoarcerea la valorile strămoşeşti.