Mădălina Mîrza, Locul I la „Strugurele de Aur 2014” ! Premiul “Valeria Peter Predescu”, primit de Viorica Mănăstire

Festivalul Național de Folclor ”Strugurele de Aur”, ediția a XIV-a, și-a desemnat câştigătorii, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia. Spre bucuria noastră, Locul I la secțiunea soliști vocali a fost ocupat de Mădălina Mîrza (din Reteag, Bistriţa - Năsăud), premiul a fost înmânat de Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba. Tânăra interpretă a impresionat prin interpretarea Baladei lui Boşotă Haiducul şi a cântecului „Drag mi-i jocul Someşan”, fiind aplaudată după fiecare străfă. Studentă a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei de la Cluj, Mădălina Mîrza este membră a Ansamblului „Someşul” din Beclean, urmând, de-a lungul timpului, cursuri de canto cu solistul Ioan Dordoi, şeful Cercului Militar Dej, iar mai apoi la Şcoala Populară de Artă Cluj, la clasa Felix Gălan. Premiile obţinute până acum la festivalurile de profil girează un nume important din generaţia tânără de solişti: Mădălina Mîrza. La ediția din acest an, au participat 42 de concurenți atât din România, cât și din Republica Moldova,din juriu făcând parte şi producătorul TVR Elise Stan.
S-au acordat şi o serie de Premii special două dintre ele purtând numele îndrăgitei realizatoare Mărioara Murărescu, primit de Tudor Furdui-Iancu, şi al artistei noastre dragi Valeria Peter Predescu, primit de Viorica Mănăstire de pe Valea Ilvelor. Supă premiere şi recitalul laureaţilor a urmat un Moment Aniversar – dedicat de Ansamblul Jidvei România Lucreţiei Ciobanu la 90 de ani de viaţă; Odă „Doamnei Munţilor” – medalion cu cele mai reprezentative doine şi cântece ale Lucreţiei Ciobanu. Printre cei aflaţi în recital Mariana Deac, Nicolae Furdui Iancu, dar şi a noastre năsaudence Maria Butaciu şi Mărioara Dragotă, prezentarea fiind asigurată de Iuliana Tudor. .
....................................
Citiţi ediţia print !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5