Mai aproape de Cerul Sfânt – Pelerinaj la Sfântul Munte Athos

„Când te găseşti în fundul prăpastiei să nu disperi, iar dacă ai ajuns pe vârful muntelui să nu ameţeşti. Şi să ştiţi că această a doua primejdie, este mai mare decât cea dintâi. Pentru că, în fundul prăpastiei apelezi la rugăciune ca izvor de putere. Când ai ajuns în vârful muntelui, uiţi de ea.” (Mitropolitul Bartolomeu Anania).

            Mare dreptate avea înțeleptul nostru prelat! Dar, el se referea la muntele din viața noastră, la muntele pe care urcăm și odată ajunși la vârf, nimic nu mai contează pentru noi..., ceilalți nu mai există. Uităm de tot și de toate, rugăciunea care ne-a ajutat să ajungem la vârful muntelui (dacă a existat) dispare! Acolo suntem autotputernici, plini de mândrie, plini de fală... dar suntem singuri...

            Pe Sfântul Munte Athos lucrurile stau cu totul altfel. Rugăciunea te însoțește până la vârf și nu te părăsește nici o clipă. Ea este toiagul de care te spriji și când ai terminat urcușul, nu arunci acel „toiag”... îl muți din mâna cu care te-ai sprijinit în adâncul sufletului...

            Douăzeci de pelerini, majoritatea de la Parohia Ortodoxă Salva, îndrumați de pe preacucernicii părinți: pr. Grigore Mureșan - Parohia Ortodoxă Salva, pr. Daniel Dascălu - Parohia Ortodoxă Sigmir și pr. Leon Drăgan - Parohia Ortodoxă Dumbrăveni am lăsat pentru o săptămână toate grijile de zi cu zi și ne-am îndreptat fiecare cu umilul nostru bagaj de credință înspre Sfântul Munte Athos – inima Ortodoxiei, acel loc supranumit de peste un mileniu Grădina Maicii Domnului. Mai mult de trei zile și trei nopți le-am petrecut pe Sfântul Munte Athos.

În timpul istoriei majoritatea așezămintelor de pe Sfântul Munte Athos au beneficiat de sprijin consistent din partea domnitorilor români. Astfel Bogdan Vodă, Neagoe Basarab, Ștefan cel Mare, Petru Rareș, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, Alexandru Lăpușnea­nu, secole de-a rîndul, au făcut donații consistente în bani și obiecte atât la schiturile românești cât și la cele grecești. Totuși, este greu de înțeles cum după atâtea eforturi, românii nu au nici un cuvînt de spus, pentru că nu au nici o biserică ridicată la rang de mănăstire, și nici un drept de vot... Dar despre toate acestea voi vorbi cu altă ocazie...

            Scopul acestui articol este doar unul care să sădească o sămânță de credință în inima cititorului, așa cum am primit și noi cei care am participat la acest pelerinaj. Mult mai multe ne propunem să prezentăm, cu ajutorul Bunului Dumnezeu care ne-a îndrumat pașii spre aceste locuri pline de credință și sfințenie, în cartea ce avem de gând să o scriem împreună cu vrednicii noștri îndrumători: pr. Grigore Mureșan și pr. Daniel Dascălu.

            Primul popas în călătoria noastră al cărei scop principal a fost unul de închinare și rugăciune l-am făcut la Salonic (Thessaloniki). Am început cu Biserica Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir (aici se păstrează racla cu moștele Sfântului Dimitrie și a Sfintei Mucenițe Anisia din Salonic), Mănăstirea Cuvioasei Teodora, lângă care se află și clădirea Seminarului Teologic. Mănăstirea adăpostește moaștele Sfintei Teodora și ale Cuviosului David. În curtea mănăstirii se află Izvorul Sfintei Teodora cunoscută ca tămăduitoare. A urmat Catedrala Metropolitană Sfântul Grigorie Palama, care adăpostește racla cu moaștele sfântului ce îi poartă numele, unul dintre arhiepiscopii Salonicului.

După scurta trecere prin Salonic ne îndeptăm spre țelul suprem al călătoriei noastre, Sfântul Munte Athos. Voi prezenta pe scurt, numele mănăstirilor și schiturilor la care am oprit cu precizarea icoanelor deosebite sau făcătoare de minuni și sfinții ale căror moaște se odihnesc în acele locuri sfinte și binecuvântate. Trebuie precizat că Sfântul Munte Athos adăpostește 20 de mănăstiri și 14 schituri, o mulțime de chilii și mai multe izvoare care au apărut în urma unor minuni consemnate în documentele păstrate în arhive. Măreția, multitudinea și valoarea obiectelor de cult este inestimabilă la fel ca și valoarea arhitecturală, artistică și de patrimoniu a sfintelor lăcașuri.

            Parcurgem un drum cu peisaje spectaculoase pornind din Salonic și trecând pe la nordul a două peninsule din tripleta Kassandra, Sithonia și Halkidiki (ultima reprezentând teritoriul Sfântului Munte), ajungem la Ouranopolis, poarta de intrare în Sfântul Munte Athos și portul de îmbarcare spre destinația noastră mult-dorită. După procurarea pașapoartelor nominale de intrare (diamonitirioane) în Sfântul Munte Athos, alunecăm pe luciu apelor Mării Egee cu niște șalupe rapide până la portul Dafnis de pe coasta vestică a așezărilor monahale. Mănăstirile de pe această parte urmând să le vizităm abia peste două zile, ne îndreptăm cu un microbuz local spre capitala administrativă a Sfântului Munte – Kareia. În aceași zi programul nostru de închinare și rugăciune începe cu lăcașurile sfinte din jurul capitalei.

            Biserica Protaton este centrul simbolic al statului monahal. În Sfântul Altar se află la loc de înaltă cinstire Icoana Maicii Domnului Karyotissa (Axion Estin), cea mai renumită icoană de pe Sfântul Munte. Se spune că în fața acestei icoane s-a cântat pentru prima oară de către un înger cântarea  „Cuvine-se cu adevărat”. Fiind așezată în Sfântul Altar, doar preoților le este îngăduit să se închine la ea. Noi ceilalți ne-am închinat și rugat la Icoana Hristos Antifonitis („Cel ce anunță” sau „Cel ce amintește”).

Mănăstirea Cutlumuș este situată nu departe de Biserica Protaton. Aici ne-am închinat și rugat la icoanele Maicii Domnului „Mijlocitoare Sârguincioasă” (Phovera Prostasia), Maicii Domnului „Everghetidos” (Binefăcătoarea) și Sfântul Pantelimon Tămăduitorul. Comorile mănăstirii includ o parte din Sfânta Cruce, piciorul nepieritor al Sfintei Ana (mama Sfintei Fecioare Maria) și mâna lui Grigore Teologul, Capul Cinstit al Sfântului Alipie din Paflogin și părți din moaștele sfinților: Timotei, Pantelimon, Panagiotis din Cezareea, Nilos din Athos, Kyricus, Trifon, Iacob Persanul, Vasile cel Mare, Haralampie, Parascheva, Matrona.

            Întâlnind și călugări români am înmânat un exemplar din Suplimentul revistei „Glasul Armadiei” – poezii religioase.

Chilia Panaguda. După un drum anevoios cu suișuri și coborâșuri și situat prin mijlocul unei vegetații sălbatice și luxuriante am ajuns la Chilia Panaguda, unde a trăit Cuviosul Paisie Aghioritul. Drumul l-am parcurs cu mare ușurință rostind tot timpul fiecare în gând, la îndemnul preoților care ne însoțeau, rugăciunea Sfântului Paisie: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluește-mă pe mine păcătosul”.

Schitul Sfântul Andrei se află la mică distanță de centrul capitalei Kareia. Într-una dintre nopți grupul nostru de pelerini a participat la Sfânta Liturghie. Măreața biserică a mănăstirii construită după regulile grandomaniei rusești se află în reparații, iar slujbele se țin în Paraclisul de la etajul unei clădiri, care are aceleași caracteristici și dimensiuni rusești și luxul aferent unor asemenea construcții. În incinta schitului funcționează un Seminar Teologic, cunoscut sub denumirea de „Academia Athonita”. În biserica schitului se păstrează o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, renumită pentru tămăduirea mai multor muți și paralizați și o parte din Moaștele Sfântului Apostol Andrei (fruntea).

Mănăstirea Iviron tronează ca o adevărată cetate cu turnuri de apărare asemGenea cetăților mediavale și este situată pe malul estic al Sfântului Munte Athos. Vreau să precizez că aproape toate mănăstirile de pe Sfântul Munte seamănă la exterior cu adevărate cetăți cu toate dotările necesare în scopul apărării împotriva atacurilor piraților și a otomanilor. Aici ne-am rugat și închinat la Icoana Maicii Domnului „Portărița”, cea care are o istorie aparte, fiind găsită pe țărm în apropierea Mănăstirii Irivon, aruncată de valurile mării după ce a scăpat dintr-un incendiu la o altă mănăstire. Pe locul unde a fost găsită a apărut un izvor cu apă dulce la câțiva metri de apa sărată a mării, cunscut sub numele de Aghiasma Maicii Domnului „Portărița” din apa căreia a băut și grupul nostru de pelerini.

Mănăstirea Marea Lavră este prima mănăstire construită pe Sfântul Munte în anul 961 și constituie punctul de plecare pentru dezvoltarea vieții monahale de pe aceste meleaguri, fondatorul acesteia fiind Sfântul Athanasie Athonitul. Din relicvele sfinte păstrate aici amintim: o părticică din lemnul Sfintei Cruci și următoarele sfinte moaște: capul Sfântului Vasile cel Mare, capul Sfântului Mucenic Alexandru, capul Sfântului Ierarh Mihail Mărturisitorul din Sinada şi cel al mucenicului Evstratie, mâna stângă a Sfântului Ioan Gură de Aur, o parte din capul Sfântului Ioan Botezătorul, o parte din moaştele Sfinților Apostolilor Andrei şi Luca, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ale Arhidiaconului Ştefan și ale altor câteva zeci de sfinți. La o parte din acestea ne-am rugat și închinat și noi; unele dintre ele sunt scoase în fața credincioșilor pelerini pe rând doar cu ocazia anumitor procesiuni speciale.

La Marea Lavră, ne-am rugat și închinat la patru icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului Iconomissa, Cucuzeliţa, Eleovritissa (Izvorâtoarea de untdelemn) şi „Împuşcata” (Pyrovolithisa). Mai există aici şi alte icoane făcătoare de minuni: Icoana Sfinţilor fără de arginţi Cosma şi Damian, Icoana Maicii Domnului „Eghiptissa” şi Icoana Maicii Domnului numită „Ctitoriţa”.

Mănăstirea Marea Lavră mai deține cea de-a treia bibliotecă din lume ca și importanță a documentelor. În curtea mănăstirii am putut admira Chiparosul Sfântului Athanasie Athonitul vechi de peste o mie de ani. Tot aici l-am cunoscut pe părintele Acachie (monah român) cu care ne-am întreținut până târziu în noapte ascultând sfaturile și învățămintele sale duhovnicești. În timpul discuțiilor i-am înmânat un exemplar din Suplimentul revistei „Glasul Armadiei” – poezii religioase, iar ca răspuns, părintele a citit două dintre poeziile sale, pe care mi le-a încredințat spre publicare în numărul următor al revistei năsăudene. Aici am fost cazați o noapte și am participat la Sfânta Liturghie din timpul nopții, cât și la Vecernia din seara anterioară.

Schitul Prodromu – schit deservit de călugări români unde am fost primiți ca acasă și serviți cu rahat, ceai și cafea. Acest ritual face parte din mica ceremonie de primire a oaspeților pelerini care se repetă și la celelalte locuri unde am fost cazați și ne-am rugat în timpul Sfintelor Liturghii.

Cea mai de seamă icoană la care ne-am rugat și ne-am închinat este Icoana făcătoare de minuni Icoana Maicii Domnului „Prodomița”, pictată la Iași de către pictorul Iordache Nicolau, Aici se mai află iconele făcătoare de minuni: Icoana Maicii Domnului „Apărătoarea de Foc” și Icoana Sfântului Ioan Botezătorul. Fiind cel mai renumit schit românesc am înmânat și aici părinților monahi un exemplar din Suplimentul revistei „Glasul Armadiei” – poezii religioase.

La fel ca și la Izvorul Aghiasma Maicii Domnului „Portărița” am poposit câteva minute și la Izvorul Aghiasma Sfântului Athanasie Athonitul din apa căreia a băut și grupul nostru de pelerini.  

Mănăstirea Stavronikita deși este cea mai mică mănăstire de pe Sfântul Munte, aceasta are un farmec aparte prin amplasarea pe un teren stâncos deasupra mării și prin silueta turnurilor de apărare înalte vizibile de la mare distanță. Ne-am rugat și închinat la icoana făcătoare de minuni a Sfântului Nicolae cu scoica în frunte.

Mănăstirea Vatopedu – a doua în ierarhia mănăstirilor de pe Sfântul Munte. Aici ne-am rugat și închinat la cele șapte icoane făcătoare de minuni: Maica Domnului Vimatárissa Altarița (Ctitorița), Μaica Domnului Paramythía (Mângâietoarea), Μaica Domnului Cea Stăpunsă (Înjunghiata), Μaica Domnului Antifonitria (Împotrivă glăsuitoarea), Maica Domnului Eleovrýtissa (Izvorâtoarea de ulei), Maica Domnului Pyrovolithísa (Împușcata) și Maica Domnului Pantánassa (Împărăteasa tuturor). Ne-am mai rugat la Brâul Maicii Domnului și Capul Sfântului Ioan Gură de Aur.

Ca termen de comparație pentru măreția acestui sfânt lăcaș precizăm că doar pentru aprinderea celor peste o sută de candele sunt necesare două tone de ulei pe an.

În semn de prețuire pentru pelerinii care se roagă și se închină aici, fiecare dintre noi a primit în dar o bucată din Brâul Maicii Domnului la a cărui procesiune de sfințire se atinge Brâul original al Maicii Domnului găsit de Sfântul Evanghelist Toma în sicriul gol după Înălțarea la Ceruri a Sfintei Fecioare Maria.

Mănăstirea Pantocrator. Ne-am rugat și închinat la Icoana Maicii Domnului Gerontissa (Stareța), Icoana Maicii Domnului Eleovrytissa (Izvorâtoarea de ulei), Icoana Maicii Domnului Pirosotira (Salvatoarea de Foc), Icoana Maicii Domnului din Tihvin (Plângătoare), Icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe cel Apărut. Aici se mai află moaștele Marelui Mucenic Teodor Stratilates și o o particulă a Crucii dătătoare de viață.

Schitul Sfântul Ilie – construit și acesta ca și Schitul Sfântul Andrei, după regulile grandomaniei rușești, privit din depărtare concurează cu oricare mare catedrală din alte părți ale lumii. Catapeteasma imensă este poleită cu aur. Se mai află două baldachine, la fel, aurite care adăpostesc două racle cu sfinte moaște, precum și Icoana Maicii Domnului Înlăcrimata. Tot aici se mai află Icoana Sfântului Paisie Velicicovski.

Există trei altare: altarul din dreapta este închinat Sfântului Apostol Andrei, altarul central Sfâtului Ilie, iar cel din stânga Sfintei Alexandra.  Pictura icoanelor este realizată de către pictori ruși cu influiențe ale renașterii italiene.

Ultimele trei mănăstiri la care ne-am deplasat au fost cele din zona porturilor de ieșire de pe Sfântul Munte: Mănăstirile Sfântul Pantelimon, Xenofont și Dohiariu.

Mănăstirea Sfântul Pantelimon (Russikon) – contrucție impresionantă ca mărime deși se află doar pe locul 19 în ierarhia celor 20 de mănăstiri de pe Sfântul Munte. Mănăstirea cuprinde un ansamblu de clădiri impresionante cu mai multe etaje. Un singur reper este suficient pentru a avea o idee despre dimensiunea acestor construcții. Copotul cel mare al mănăstirii cântărește 13 tone. Ne-am rugat și închinat la Icoana Maicii Domnului din Ierusalim și Icoana Sfântul Pantelimon.

Mănăstirea adăpostește sfintele moaște ale Sfântului Pantelimon, talpa Sfântului Andrei cel Întâi Chemat, capul sacru al Apostolului Luca, moaștele lui Ioan Botezătorul, ale Apostolilor Petru, Filip, Toma, Bartolomeu și Barnaba; primul martir Ștefan, Isaac al Dalmației, Dionisie Areopagitul, Sfinții Cosma și Damian, Chiril al Ierusalimului, Trifon și mulți alții.

Mănăstirea Xenofont înființată în anul 988.

Ne-am rugat și închinat la Icoana Maicii Domnului Odighitria (Arătătoarea căii), Icoana Maicii Domnului Keharitomeni (Cea plină de har), Icoana Maicii Domnului Pantanassa, Icoana Maicii Domnului Pyrovolithisa (Împușcata) și a Sfântului Gheorghe Biruitorul.

            Adăpostește o bucată din lemnul Sfintei Cruci, precum și moaștele Sfinților Apostoli Andrei cel Întâi Chemat, Barnaba și Filip, Sfinților Ierarh Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur și mulți alții.

Mănăstirea Dohiariu a fost ultima mănăstire din pelerinajul nostru. Aici am înnoptat și am participat la Vecernie și Sfânta Liturghie din timpul nopții. Ne-am rugat și închinat la Icoana Maicii Domnului Grabnic Ascultătoare (Gorgoepikoos).

În mănăstire sunt păstrate: un fragment din Sfânta Cruce Dătătoare de Viață, capul Sfântului Dionisie Areopagitul - primul episcop al Atenei, capul Sfântului Mitrofan - patriarhul Constantinopolului, eșarfa cu sângele lui Demetrius din Thesalonic, capul Sfântului Nou Mucenic Gheorghe din Efes, mâna Sfintei Mucenițe Marina, Mucenița Parascheva, și fragmente din moaștele Sfântului Ioan Botezătorul, ale Sfântului Pantelimon, ale Sfântului Ermolai, Sfântul Haralampie, Sfântul Ioan Rusul și ale Sfântului Mare Mucenic Nichita și ale altora.

            Despărțirea de Sfântul Munte Athos a fost un amestec de bucurie si trăire supremă, dar și de un imens regret pentru ce lăsăm în urma noastră, o emoție continuă a unei mici fărâme din viața noastră trăită în har dumnezeiesc și rugăciune, de speranță și mulțumire pentru ceea ce primim în mod continuu și gratuit de la Cel de Sus, iar noi nu dăm înapoi aproape nimic din ceea ce am primit...

            În fața ochilor mi se perinda o scenă parcă luată din filmul Iisus din Nazareth, când grupuri de credincioși alergau să asculte Fericirile din gura Mântuitorului pe Muntele Măslinilor.... Era o scenă din ultimele zile ale pelerinajului, când înaintea mea urcau încovoiați dar plini de speranță și căutare de mângâiere sufletească, pelerinii noștri pe drumul dintre livezile de măslini seculari de pe coasta Mării Egee, drumul dintre Mănăstirile Sfântul Pantelimon și Xenofont...

Pe drumul către casele noastre, când mai aveam de parcurs ultima sută de kilometri pe pământul Serbiei, organizatorii pelerinajului ne-au dezvăluit și ultima surpriză. Am continuat traseul până în capitala Serbiei. Belgradul – un oraș care de la primele blocuri construite în stilul tradițional sovietic seamănă foarte bine cu arhitectura de aceeași factură a Bucureștiului nostru, fără nimic impresionant la prima vedere. Țelul organizatorilor era să ajungem la una dintre cele mai mărețe clădiri ale ortodoxiei. Este vorba despre impunătorarea Catedrală Ortodoxă „Sfântul Sava”, care deține recordul de cea mai mare catedrală ortodoxă din lume. Această „cea mai mare” va deveni istorie la data de 26 octombrie 2025, dată la care acest loc întâi va fi luat de Catedrala Mântuirii Neamului din București.

Împresionanta clădire a Catedralei Ortodoxe „Sfântul Sava” seamănă ca structură și design cu Hagia Sofia din Istanbul. Totul este realizat parcă la limitele imagimației. Toată construcția este placată la exterior cu plăci de marmură albă, iar interiorul este decorat cu imense icoane realizate din mozaic. O singură cifră este suficientă pentru a arăta dimensiunea acestei construcții. Catedrala poate adăposti un număr de 10.000 de credincioși...

Închei cu speranța că o călătorie terminată pe tărâmul credinței nu poate fi decât începutul alteia, aceea de călătorie prin lumea faptelor bune și de mulțumire Sfintei Fecioarei Maria – mijlocitoarea și călăuzitoarea noastră și Tatălui nostru cel Ceresc. Amin.

Macedon Tofeni