Marcel Lupşe, povestea harului

Marcel Lupşe are peste 20 de expoziţii personale, incepând din 1979, in ţări precum Bulgaria, Germania, Italia, Franţa sau Belgia, iar lucrările sale pot fi regăsite in muzee şi colecţii particulare din Danemarca, Israel, Japonia, Luxembourg, Olanda, Polonia, Suedia, Turcia sau Canada. "Buchete şi ierburi de leac" este tema expoziţiie vernisată la galeriile Arcade, care poate fi vizionată de bistriţeni până pe 3 septembrie. Nu poţi uita vizita din atelierul maestrului, combinaţiile de culori, mirosul florilor nemuritoare, siguranţa artei nepieritoare.

Rep.: - Vă mai amintiţi de primul tablou marca Marcel Lupşe?

Marcel Lupşe: - Nu ştiu dacă îmi amintesc de primul, însă am o poveste frumoasă cu prima expoziţie. Eram în ultimul an, student, în 1979, la Institutul de artă “Ioan Andreescu” din Cluj-Napoca şi maestrul meu, Vasile Crişan, m-a convins să ies în public cu o expoziţie personală. Am expus 19 lucrări la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj, în foaierul Sălii de spectacole. Acele lucrări nu se mai află în colecţia mea, dar am reproduceri după ele şi în albumul pe care l-am editat de curând figurează şi câteva din lucrările de început.

Rep.: - Care a fost tema primelor lucrări?

M.L.: - Nu a fost o expoziţie pe temă, erau peisaje, portrete şi naturi statice.

Rep.: - Ce a reprezentat pentru dvs. prima expoziţie?

M.L.: - E un lucru curios, prima expoziţie mi-a dat încredere să merg mai departe. E foarte important să te confrunţi cu publicul, cu părerea spectatorului, a iubitorului de artă. Acest lucru e în măsură să te fortifice şi să-ţi dubleze elanul.

Rep.: - Care este proporţia muncă/ talent?

M.L.: - E foarte important talentul, pentru că dacă nu îl ai, nu poţi să simţi şi să sesizezi frumosul din jurul tău, dar talentul nu face singur edificiul care înseamnă pictură.

Rep.: - Talentul trebuie şlefuit printr-o şcoală?

M.L.: - Cred că da. Dar printr-o şcoală în care trebuie să ai neapărat şi un maestru. Sunt multe lucruri pe care le poţi descoperi în timp îndelungat, dacă nu ai un maestru care să-ţi arate şi să depăşeşti fazele de început, descoperirile să vină în urma muncii tale în atelier în direcţia pe care mergi, nu în domeniul mijloacelor artistice. De la un maestru poţi învăţa foarte multe, de la prepararea suportului şi a culorii, până la o anumită filosofie pe care încet ţi-o croieşti singur şi pe care ţi-o dezvolţi pornind de la un dat pe care maestrul ţi-l oferă.

Rep.: - Credeţi că elevii dvs. îl vor depăşi pe maestru?

M.L.: - De ce nu. Sunt lucruri normale şi depăşirea asta ar putea fi în sensul în care mulţi dintre ei vor îmbrăţişa această cale. Nu e deloc uşoară. Asta ar însemna că eu, ca profesor, mi-am făcut datoria şi nu numai că i-am sprijinit didactic, dar mai mult decât atât le-am deschis gustul pentru arta adevărată.

Rep.: - O definiţie a generaţiei ’80.

M.L.: - Generaţia mea este formată din oameni extrem de talentaţi şi foarte deschişi. Au avut mulţi dintre noi perioade de experimentalism, în care am căutat direcţii noi de afirmare, de explorare a realului şi foarte mulţi sunt cei care şi-au găsit un drum propriu. Mă gândesc la colegii mei de filială, Miron Duca, Vasile Tolan, Mihai Chioaru de la Bacău, Dan Crecan de la Alba Iulia, Marcel Bunea de la Bucureşti, Petru Lucaci.

Rep.: - O caracteristică a generaţiei de azi.

M.L.: - Cred că cele mai bune definiţii se pot da făcând parte din generaţie. Atunci nu rişti să greşeşti, dar pe generaţiile mai tinere le văd foarte dornice de afirmare şi extrem de muncitoare, de atente la tot ce se întâmplă în jur. Probabil şi datorită deschiderii care există şi la noi după Revoluţia din 1989. Sunt generaţii mai norocoase pentru că au posibilitatea de la început să se afirme în plan internaţional, nu numai în plan naţional. Ai la dispoziţie internetul, foarte multe concursuri. E una să vezi galeriile din Veneţia sau Paris, viaţa artistică din marile metropole la 20 de ani şi alta să ai contact cu ele la 50 de ani când deja eşti format, când foarte multe influenţe nu mai pot fi asupra ta. E foarte important însă să fii deschis şi la 50 de ani, la influenţe nu neapărat capitale, să fii deschis la nou. Arta întotdeauna are acea doză de inefabil care te uimeşte la orice vârstă.

Rep.: - Ştiţi numărul expoziţiilor pe care le-aţi avut?

M.L.: - Albumul monografic are un apendice foarte serios, la care am lucrat mult şi care conţine repere biobibliografice. Am o bibliografie destul de amplă cu articolele, cronicile plastice, prezentările cataloagelor de expoziţie. Este prezentă şi o antologie de astfel de texte, nu doar repere bibliografice, ce întregeşte albumul şi imaginea artistului Marcel Lupşe.

Rep.: - Trebuie urcate anumite trepte pentru a avea un album monografic?

M.L.: - E normal acest lucru. Ca să ai o monografie, trebuie să ai cu ce s-o umpli, o activitate mai îndelungată pe care s-o aduni între copertele unei cărţi. Trebuie articulată o carieră până la urmă. Lucrul acesta l-a făcut foarte bine Mircea Oliv, care are un text monumental despre mine extrem de coerent şi de profund. El este sprijinit de doi contraforţi, Dan Hăulică şi Alexandru Mircea, cu o descriere a periplului meu plastic de 30 de ani într-o manieră extrem de închegată.

Rep.: - De ce Marcel Lupşe aduce lumea în sălile de expoziţie?

M.L.: - Probabil că sunt mulţi iubitori ai picturii lui Lupşe. În ultima vreme, la toate expoziţiile, publicul vine în galerii. E un lucru foarte bun pentru că în ritmul acesta trepidant, agasant al vieţii cotidiene, avem toţi nevoie de clipe de linişte sufletească, de clipe de bucurie pe care arta ni le poate da cu prisosinţă.

Rep.: - Divinitatea a fost alături de dumneavoastră de-a lungul carierei?

M.L.: - Cred că Dumnezeu e acolo sus şi veghează foarte bine asupra artistului, pentru că ai de multe ori senzaţia că în clipa în care ai terminat o lucrare bună, ai o legătură directă, verticală cu el. În arta mea sunt câteva cicluri în care trimiterile sunt directe la divinitate, ciclul de Florile Domnului, acele mănunchiuri de busuioc care însoţesc şi ritualul creştin, dar şi viaţa cotidiană, pentru că Florile Domnului sunt şi în biserică şi pe prispa casei, un crâmpei de frumos pentru că forma lor şi alura lor te duce întotdeauna spre sentimente profunde.

Rep.: - Viaţa dumneavoastră se confundă cu arta?

M.L.: - Mi-ar place să cred că aşa e. Sunt multe lucruri în viaţă care eşti nevoit să le faci şi cred că asta se întâmplă tuturor, dar faptul că în fiecare zi ai contact cu atelierul, în fiecare zi discuţi despre artă, asta face ca viaţa să nu se poată separa de artă.

Rep.: - Aveţi timp şi pentru pasiuni?

M.L.: - Nu prea am timp, însă mi-a plăcut întotdeauna să pescuiesc. Iubesc mult delta, ceea ce se oglindeşte şi din arta mea. Îmi place să călătoresc, mă întâlnesc cu alţi oameni, cu alte medii, cu alte stiluri de viaţă, e întotdeauna un prilej de îmbogăţire şi totodată apare în acele clipe dorinţa de a te întoarce şi de a te apuca din nou de lucru.

Rep.: - Mesajul pe care îl transmite Marcel Lupşe prin artă.

M.L.: - Nu mi-am propus un astfel de gând, neapărat să emit un anume mesaj. Însă cred că dacă oamenii vin la expoziţiile mele, dacă se interesează şi dacă apar articole, cronici plastice, atunci când expun înseamnă că am reuşit să redau acel ceva pe care nu-l pot numi, să dăruiesc lumii o clipă de lumină, să reuşesc să-i fac să-şi pună o întrebare sau să redescopere lucruri pe lângă care au trecut şi nu le-au sesizat, să redescopere frumosul din lucruri şi din oameni, înseamnă că menirea mea mi-am atins-o. Mesajul odată cu fundamentarea operei vine de la sine prin stilul pe care ţi-l creezi, reuşeşti la un moment dat ca lucrările tale să devină substantive comune: am o casă, am o maşină, am un Lupşe. Prin forţa lucrurilor probabil că ţi-ai atins şi tu ţelul şi arta ta ajunge să facă parte din lumea asta creată de Bunul Dumnezeu ca un lucru firesc.