Marea ecologizare a Parcului Naţional Munţii Rodnei
-
View the full image
foto
În perioada 20-30 iulie s-a desfăşurat o amplă campanie de ecologizare a principalelor obiective turistice din Parcul Naţional Munţii Rodnei (Cascada Cailor, Izbucul Albastru al Izei, lacul Izvorul Bistriţei Aurii - Știol, Piatra Rea, Borşa complex, Iezer, Casa Laborator, lacurile glaciare Lala, Dealu Negru – căldarea Gagi, Valea Cormaia, Valea Anieşului, Valea Cobăşel cu participarea a peste 400 de voluntari din circa 9 şcoli limitrofe Parcului Naţional Munţii Rodnei (Rodna, Şanţ, Borşa, Năsăud, Sângeorz-Băi, Feldru, Ilva Mică, Beclean, Bistriţa, Maieru, Sighetul Marmaţiei).
Campania de ecologizare este derulată de Asociaţia Eco Rodna în parteneriat cu Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei, în cadrul proiectului ”Prietenii Parcului Naţional Munţii Rodnei” finanţat prin programul ”Împreună pentru fiecare” de compania Rompetrol.
Prin implicarea voluntarilor au fost igienizate zonele turistice unde au fost semnalate cantităţi impresionate de deşeuri menajere, colectându-se peste 5 tone de deşeuri. Tinerii au fost coordonaţi în teren de membri ai Asociaţiei Eco Rodna, profesori, rangeri ai Administraţiei Parcului Naţional Munţii Rodnei. Înzestraţi cu pasiunea pentru natură, aceşti tineri au dovedit că punând umăr la umăr pot crea un mediu curat.
Activităţile de ecologizare au fost obstrucţionate de nenumărate ori de condiţiile meteorologice nefavorabile din zona subalpină şi alpină a masivului Rodnei, iar transportul deşeurilor din căldările glaciare la baza muntelui a necesitat un efort intens din partea participanţilor. Datorită bunei colaborări cu primăriile locale, deşeurile menajere au fost preluate de acestea şi transportate la gropile de gunoi.
Sperăm ca prin aceste demersuri să demonstrăm că fiecare putem contribui la menţinerea unui mediu curat, iar răsplata concretizându-se în spectaculozitatea şi monumentalitatea peisajelor alpine cu lacuri glaciare ce privesc spre cer. Dorim ca în viitor astfel de acţiuni să reprezinte o prioritate pentru organizaţia noastră, astfel încât, prin iniţiativa tinerilor să sensibilizăm turiştii în vederea păstrării muntelui curat, precum şi stimularea autorităţilor locale în susţinerea financiară a unor astfel de campanii de ecologizare.
Claudiu Iuşan
Asociaţia ECO RODNA
Citiţi şi:
- Asociaţia „Eco Rodna” a obţinut finanţarea de 8000 euro
- Implicarea factorilor de interes locali în managementul durabil al Rezervaţiei Biosferei Munţii Rodnei
- Tabăra internaţională „Cluburi Eco fără frontiere”
- Participarea tinerilor la monitorizarea biodiversităţii forestiere din Parcul Naţional Munţii Rodnei
- Asociaţia ECO RODNA, la 11 ani de existenţă
Adaugă comentariu nou