Măsuri de ordine și siguranţă publică dispuse de Jandarmerie la slujba de Bobotează!

La nivelul județului Bistrița-Năsăud, jandarmii vor asigura miercuri, 6 ianuarie a.c., de Bobotează, măsurile de ordine publică la 11 lăcașuri de cult din: municipiul Bistrița, Năsăud, Sîngeorz-Băi, Beclean, Rodna și Piatra Fântânele. La nivel național vor avea loc 186 de manifestări religioase prilejuite de sărbătorirea Botezului Domnului Iisus Hristos (Bobotează).

        Atât pentru asigurarea ordinii și siguranței publice, cât și pentru respectarea normelor legale în vigoare cu scopul de a preveni și combate efectele pandemiei de Covid-19, Jandarmeria Bistrița-Năsăud a dispus măsuri de supraveghere a desfăşurării activităților care vor avea loc în apropierea lăcaşelor de cult.

        Anul acesta, pentru a asigura respectarea măsurilor de distanțare fizică și evitarea aglomerărilor de persoane în zonele de desfășurare a acestor procesiuni, vor fi create culoare special amenajate pentru accesul participanţilor.

       Tot în vederea respectării acestor măsuri, organizatorul a dispus o serie de măsuri suplimentare pentru buna desfășurare a procesiunilor religioase, după cum urmează:

• participanții care ajung la aceste slujbe vor fi îndrumaţi de voluntari ai organizatorului către locațiile în care se va putea intra în număr limitat;

• va fi asigurat participanților accesul la soluţia dezinfectantă;

• agheasma mare va fi oferită credincioşilor, doar de către voluntarii care vor purta mască şi mănuşi;

• voluntarii vor veghea la respectarea măsurilor stabilite.

       Jandarmeria Română, alături de Patriarhia Română face apel către toţi cetățenii să acorde o atenţie sporită măsurilor de protecție sanitară (purtarea măștii de protecție și respectarea distanțării fizice față de celelalte persoane prezente), să adopte un comportament civilizat și să respecte indicaţiile jandarmilor.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5