Mediafax: Fostul secretar de stat Ovidiu Puţura, adus la DNA. Este suspectat de trafic de influenţă şi luare de mită

Fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei Ovidiu Puţura a fost adus de anchetatori, marţi, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), pentru a da declaraţii într-un dosar privind fapte de corupţie, potrivit unor surse judiciare. Ovidiu Puţura este suspectat de trafic de influenţă şi luare de mită, în legătură cu soluţionarea unui dosar, precum şi legat de intervenţii pentru ca o persoană să promoveze un concurs pentru notari stagiari, spun surse judiciare.

Ovidiu Puţura a fost adus la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), de ofiţeri de poliţie, după ce pe numele lui a fost emis un mandat de aducere.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că Ovidiu Puţura a fost citat într-un dosar în care este suspectat de trafic de influenţă şi luare de mită. Faptele ar avea legătură cu soluţionarea unui dosar civil şi cu posibile intervenţii în sprijinul unei persoane care voia să dobândească, în urma unui concurs, calitatea de notar stagiar. În cel de-al doilea caz, Ovidiu Puţura ar fi promis că, din funcţia pe care o deţinea atunci în Ministerul de Justiţie sau printr-un funcţionar, poate influenţa membrii comisiilor de examinare de la Camera Notarilor Publici.

Ovidiu Puţura a fost eliberat din funcţia de secretar de stat la Ministerul Justiţiei în 24 februarie 2014, funcţie pe care o ocupa din 17 mai 2012. Anterior, Puţura (PNL) a fost judecător şi director la Direcţia de contencios administrativ din Ministerul Justiţiei.

În 17 ianuarie 2014, Ovidiu Puţura a fost numit în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al companiei CFR. În aceeaşi zi, Ministerul Justiţiei preciza că Ovidiu Puţura poate fi, în paralel, şi secretar de stat în MJ şi membru în consiliul de administraţie al unei regii autonome, respectiv al CFR, după ce Guvernul a aprobat un memorandum în acest sens. Ministerul Justiţiei a transmis aceste precizări după ce presa a vehiculat, imediat după învestirea lui Ovidiu Puţura, că acesta nu poate fi membru în CA al CFR, deoarece are calitatea de judecător pe durata detaşării la MJ.

În iunie 2014, Ovidiu Puţura a fost sancţionat cu avertisment de Consiliul Superior al Magistraturii, pentru că a deţinut, în paralel, funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al CFR şi pe cea judecător.

Secţia pentru judecători a CSM a admis atunci acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva magistratului Ovidiu Puţura, avertismentul fiind dat pentru "încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii".

Oficiali din Inspecţia Judiciară precizau, pentru MEDIAFAX, că Ovidiu Puţura a încălcat articolul 8 litera c) al Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, care stipulează faptul că "judecătorilor şi procurorilor le este interzis să aibă calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare sau control la societăţi civile, societăţi comerciale, inclusiv bănci sau alte instituţii de credit, societăţi de asigurare ori financiare, companii naţionale, societăţi naţionale sau regii autonome".

Ovidiu Puţura declara atunci, pentru MEDIAFAX, că acţiunea Inspecţiei Judiciare este una "nejustificată", pentru că ar fi fost făcută o interpretare greşită a legii.

"În perioada în care am fost secretar de stat, am fost suspendat din magistratură, evident. Ei au avut o interpretare greşită a legii, de la ideea că am avut calitatea de judecător anterior şi ulterior numirii în funcţia de secretar de stat şi, astfel, aş fi fost incompatibil", spunea fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5