Meditație la Duminica a 26-a după Rusalii

Evanghelia acestei duminici parcă este evanghelia vremurilor şi a oamenilor de azi- Mântuitorul ne propune:,,investiți în Dumnezeu ”care este cea mai rentabilă şi cea mai neriscantă investiție
Odată pe când Mântuitorul propovăduia înconjurat de mulțime,un om s-a apropiat de El şi i-a grăit:-Învățătorule zi fratelui meu să împartă cu mine moştenirea! Iar Iisus i-a răspuns:-omule cine M-a pus pe Mine judecător s-au împărțitor peste voi?Şi a zis apoi către toți ceilalți:-Luați aminte şi vă păziți de orice poftă de avere,căci viața cuiva nu stă în prisosul ce-l are din avuțiile sale! Apoi le-a spus pilda aceasta:Textul evangheliei:,,Zis-a Domnul pilda aceasta: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face că nu am unde să adun roadele mele? Şi a zis: Aceasta voi face: Voi strica hambarele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo toate roadele mele şi bunătăţile mele; şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Însă Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori pentru sine însuşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu”.(Lc.12,16-21)Acesta este textul evangheliei,iar pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina nu se referă la un om anume, ci bogatul lacom, nemulţumitor şi nemilostiv poate fi orice om ajuns într-o stare de robie a sufletului său, printr-un ataşament exclusiv de bunurile materiale limitate şi trecătoare din lumea aceasta.Pentru început trebuie să ştim că bogăţia nu este rea în sine, pentru că ea vine de la Dumnezeu, dar modul folosirii ei poate fi rău sau bun. Evanghelia ne arată că, deodată, pe neaşteptate, Dumnezeu i-a făcut bogatului o surpriză cu o recoltă foarte mare de cereale, ca să vadă cum o foloseşte. Dumnezeu l-a miluit din belşug pe bogat fără ca acesta să fi avut vreun merit; i-a făcut un mare dar, aşteptând ca şi el, la rândul său, să facă daruri altora. Dar nu a fost aşa. Recolta aceasta neaşteptată, în loc să îl umanizeze pe bogat, îl dezumanizează; în loc să îl apropie de Dumnezeu şi de semeni, îl îndepărtează de Dumnezeu şi de semeni, îl însingurează. De ce? Pentru că atitudinea lui spirituală faţă de un dar material neaşteptat care vine din mărinimia lui Dumnezeu devine o atitudine pătimaşă, care-i schimbă însuşi modul de a raţiona, îl "înnebuneşte" din cauza lăcomiei sufletului său pentru bunurile materiale. În loc să mulţumească lui Dumnezeu şi să îi ajute pe semenii săi care au nevoie de hrană, bogatul lacom uită de Dumnezeu şi de semeni. El nici nu mulţumeşte lui Dumnezeu, nici nu miluieşte pe săraci, ci se gândeşte doar la sine, se asigură material, dar se însingurează spiritual, nu se consultă cu nimeni, ci vorbeşte doar cu sine însuşi, pentru că se gândeşte numai la sine însuşi."Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te"(Luca 12, 19) îşi spune sieşi bogatul din Evanghelie. În planul său de viitor, bogatul foloseşte verbele: a se odihni, a mânca, a bea, a se veseli, însă între acestea nu apare verbul "a mulţumi",nici verbul "a dărui". Vedem, aşadar, că sufletul bogatului nemulţumitor şi nemilostiv a devenit întru totul trupesc, el nu mai este suflet duhovnicesc. Singura lui preocupare este aceea de a se supune trupului lacom de a mânca, de a bea şi de a se veseli, în totală uitare de Dumnezeu şi de semeni. Modul în care sufletul "se odihneşte" este, de fapt, "îngroparea" lui în cele materiale. De aceea, Dumnezeu îi spune: "Nebune, în această noapte vor cere de la tine sufletul tău!" (Luca 12, 20). Sufletul a început deja să se îngroape în cele materiale, fiind înrobit de trupul care după moarte se va îngropa în materia pământului. Vedem aici o moarte spirituală, o cădere şi o decădere a bogatului lacom şi pătimaş, prin reducerea vieţii umane la starea ei biologică, la dimensiunea ei pur materială: "Mănâncă, bea şi te veseleşte, suflete!" (Luca 12, 19). Îmbogăţirea în Dumnezeu.Evanghelia se încheie printr-o concluzie de o mare gravitate: "Aşa se întâmplă cu cel care îşi adună bogăţii (materiale) pentru sine însuşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu" (Lc. 12, 21). Sfârşitul nefericit al bogatului lacom şi nemilostiv este cauzat de patima sau obsesia lui pentru a acumula averi materiale trecătoare. Evanghelia ne arată însă că există şi o altă formă de îmbogăţire decât îmbogăţirea cu averi materiale trecătoare. Şi anume, îmbogăţirea spirituală în Dumnezeu, adică îmbogăţirea sufletului cu daruri spirituale, cultivate ca virtuţi ale sufletului: credinţa, iubirea, smerenia, răbdarea, speranţa, dărnicia sau milostenia .Aceste bogăţii sau comori spirituale se adună în sufletul nemuritor al omului, iar moartea fizică a trupului nu le poate risipi. Faptele milosteniei trupeşti şi sufleteşti.Ne îmbogăţim în Dumnezeu când Îi mulţumim pentru darul vieţii şi al sănătăţii, pentru ajutorul primit de la El, întrucât, prin rugăciune, iubirea lui Dumnezeu devine bogăţia sufletului nostru.Însă ne îmbogăţim şi mai mult în Dumnezeu când din darurile primite de la El, ca semne ale iubirii Sale, dăruim şi altora prin milostenie. De fapt, acesta este şi scopul Sfintei Evanghelii de astăzi: să ne înveţe că dărnicia lui Dumnezeu ne îndeamnă să fim şi noi darnici sau milostivi, potrivit îndemnului Mântuitorului Iisus Hristos: "Fiţi milostivi, precum Tatăl vostru Cel ceresc milostiv este!" (Luca 6, 36).,,vindeți averile voastre şi dați milostenie,faceți-vă pungi care nu se învechesc,comoară neîmpuținată în ceruri,unde fur nu se apropie, nici molia nu o strică”-nu investiți în lumea aceasta,pentru că bogățiile acestei lumi ,ba sunt furate de hoți,ba le rod moliile,ba vine criza şi se alege praful de tot-ci investiți în averea cerească ,în Dumnezeu,unde nici hoți ,nici molii nu sunt.Pentru că la judecata finală v-om fi judecați şi după câtă dragoste şi câtă milostenie am făcut:,,întrucât unuia dintre aceştia mai mici ai Mei un bine i-ați făcut Mie Mi-ați făcut”(mt.25,40)
Haideți să ne oprim şi la câteva învățături sau concluzii care s-ar putea desprinde din această evanghelie:
-Biserica ne îndeamnă să ne îmbogăţim mai mult sufleteşte sau duhovniceşte, prin credinţă, bunătate sufletească şi fapte bune, unind postul cu rugăciunea şi cu milostenia.
-să nu ne lăsăm robiți de bunurile pământeşti că sunt trecătoare,iar sfârşitul vieții poate veni oricând.
-să auzim ce zice Solomon care adevereşte acest lucru, zicînd: Mărit-am lucrurile mele; ziditu-mi-am case; ziditu-mi-am vii; făcutu-mi-am grădini şi livezi şi am sădit întru ele tot felul de pomi roditori; făcutu-mi-am lacuri de ape ca să ud dintr-însele dumbrava de lemne odrăslitoare. Avut-am slugi şi slujnice şi robi, am avut şi cirezi şi turme multe de oi, am avut mai mult decît toţi cei ce au fost mai înainte de mine în Ierusalim. Adunatu-mi-am argint şi aur şi avuţiile împăraţilor şi ale ţărilor… şi tot ce au poftit ochii mei n-am depărtat de la dânşii şi nu mi-am oprit inima de la nici o desfătare (Ecclesiastul 2, 4-10). Şi care a fost rezultatul acestei bogăţii şi desfătări? Iată care: Mi-am urât viaţa, că vicleană este asupra mea fapta cea făcută sub soare. Că toate sunt deşărtăciune şi vânare de vânt(Ecclesiastul 2, 17).
-în evanghelia de azi,Mântuitorul a lăsat să predice ,,moartea”-care este cel mai vechi,mai înspăimântător,dar şi cel mai bun predicator.Parohia ei este lumea întreagă şi vorbeşte orice limbă de fața pământului.Ea vorbeşte săracilor ca şi bogaților,învățaților ca şi neînvățaților.O,ce predicator înfricoşat este moartea şi ce predici puternice spune.Când moare un zgârcit şi nesătul de averi, moartea se urcă sus pe hambare şi strigă:,,iată-l pe cel ce nu se mai sătura de averi”,iată cum le lasă şi pleacă.Când moare cel care şi-a cheltuit sănătatea şi viața în desfătări lumeşti,moartea-predicator ne spune :,,iată cum se sfârşesc plăcerile şi poftele cele lumeşti”.De aceea în încheiera acestei meditații dacă ar fi să ne oprim la o întrebare,cred că aceata ar fi: ca şi creştin ce ai învățat din această predică?-găseşte iubite creştin un răspuns.Amin!