Meditaţie la Duminica a XXVI-a după Rusalii

Fiecare om este chemat să fie, prin faptele sale de fiecare zi, arhitectul şi sculptorul propriului suflet, pe care atâta vreme cât mai pâlpâie în el lumina vieţii trebuie să-l modeleze cu trudă şi stăruinţă pentru a-l face cât mai asemănător cu modelul unic - Iisus Hristos.
În Evanghelia acestei duminici, Mântuitorul ne spune o pildă în care: „unui om bogat i-a rodit ţarina din belşug. Şi el cugeta în sine, zicând: ce voi face, că n-am unde să-mi adun roadele? Şi a zis: aceasta voi face: voi strica hambarele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi toate bunătăţile mele şi voi zice sufletului meu: suflete, ai multe bunătăţi adunate pentru mulţi ani, mănâncă, bea şi te veseleşte. Dar Dumnezeu i-a zis: nebune, în această noapte voi cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu”.
Din această relatare evanghelică am putea să învăţăm cel puţin două lucruri: cum se comportă omul căruia i-a rodit ţarina şi cum putem să căutăm să ne îmbogăţim în Dumnezeu.

1. Cum s-a comportat omul căruia i-a rodit ţarina
Piatra de încercare a sufletului nostru este bogăţia. În toate timpurile s-a frământat pentru a avea - fie pentru nevoinţa trebuinţelor trupeşti, fie pentru grija traiului de mâine sau mai târziu.
Din pricina bogăţiei s-au întâmplat să fie războaie, se ţine duşmănie cu aproapele, ne poartă în judecăţi, ne produce nelinişte.
Viaţa sa reală, a omului căruia i-a rodit ţarina, a fost îngropată sub avalanşa recoltei. Bogatul nu vorbea cu cineva, ci are un dialog interior, are impresia că totul se învârte în jurul său.
Când el „cugetă în sine” îşi dezvăluie omul interior, pentru că suntem cu adevărat nu ceea ce spunem altora, ci ceea ce ne spunem nouă înşine.
Aceste bogăţii îi dau un fals sentiment de siguranţă, a uitat de timp, credea că va trăi veşnic.
A uitat de aproapele, a uitat de Dumnezeu şi a devenit sărac din punct de vedere spiritual. De aceea este numit nebun, pentru că:
- şi-a însuşit roada muncii sale fără să se gândească la faptul că belşugul este darul lui Dumnezeu;
- a considerat că bogăţia îi aparţine exclusiv, deşi erau mulţi la care putea să le dăruiască o parte;
- s-a gândit să păstreze bogăţia pentru totdeauna;
- s-a gândit la plăcerile pântecului nu la cele duhovniceşti.

2. Cum să ne îmbogăţim în Dumnezeu?
Bogăţia care contează în ochii lui Dumnezeu este adunată de un suflet care a învăţat să se roage.
Evanghelia duminicii trecute s-a încheiat cu mesajul: „mergi şi fă şi tu asemenea”, iar Evanghelia duminicii de astăzi „aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu”.
Sunt două căi diferite, dar ambele ne conduc la momentul nostru din urmă – moartea. De aceea, inspirat, Eminescu spunea: „nu credeam să-nvăţ a muri vreodată”, de unde observăm că lecţia fundamentală a creştinismului este aceea de a-l învăţa pe om să moară frumos.
Ne îmbogăţim în Dumnezeu când îi mulţumim pentru darul vieţii şi al sănătăţii, pentru ajutorul primit de la El, întrucât prin rugăciune, iubirea lui Dumnezeu devine bogăţia sufletului nostru. Însă ne îmbogăţim în Dumnezeu când din darurile primite de la El, ca semn al iubirii sale, dăruim şi altora prin milostenie.
Bogăţia şi sărăcia nu sunt un scop în sine, ci ele pot fi prilej de apropiere sau îndepărtare de Dumnezeu.
În acest sens, fericitul Augustin spunea: „ascultă-mă săracule: ce-ţi lipseşte dacă Dumnezeu este cu tine?; ascultă-mă bogatule: ce mai ai tu dacă nu-L ai pe Dumnezeu cu tine?”
Iar Dostoievski arăta: taina existenţei umane nu constă în a trăi ci în a şti pentru ce trăieşti, deci, să ne întrebăm: trăiesc pentru mine sau trăiesc pentru Domnul?”
În încheiere să medităm la cuvintele Sf. Scripturi din Cartea proverbelor 15,16: „mai bine să ai puţin şi să te bucuri cu frică de Dumnezeu de ceea ce ai decât să ai un mare tezaur în nelinişte”. Dar şi la versurile poetului V. Militaru: Din averea strânsă-n taină/ Fă săracului un dar/ Că la cea din urmă haină/ N-avem niciun buzunar.
Amin!
Pr. Vasile Beni