In memoriam: ADELA PETRESCU, soţia scriitorului Radu Petrescu, profesoră în ţinutul bistriţean, a trecut pragul veşniciei

Născută la București, în acelaşi an cu soţul ei, scriitorul Radu Petrescu, în 1927, la 22 ianuarie, în Bucureşti. Şcoala primară a făcut-o la o şcoală din Cotroceni, lângă biserica Sf. Elefterie, clasa I – a de liceu la Carmen Sylva, apoi până la sfârşit în Câmpulung Muscel, unde avea casa părintească. Adela Petrescu este fiica Lt. Col. Vasile Nicolau, al cărui tată, magistrat şi prefect al judeţului Muscel (căruia i se datorează construcţia drumului în defileul care duce la peştera Dâmbovicioara), descindea dintr-o familie de negustori şi de cărturari, iar  bunicul său, prieten cu Gh. Lazăr, avea o tipografie în Scheii Braşovului, unde au apărut unele dintre primele manuale şcolare în limba română, iar mama sa, Adela, născută Cernat, era fiica generalului Alexandru Cernat, ministru de Război al Regelui Carol I, comandantul oştirii române în Războiul de Independenţă din 1877. Tatăl Adelei Petrescu, coleg de şcoală în Câmpulungul natal cu Dan Barbilian (Ion Barbu, poetul - cu care se înrudea prin Şoiculeşti), după Şcoala de Ofiţeri de Cavalerie din Târgovişte, urmează un curs la Şcoala Saumur, din Franţa, devenind ofiţer de carieră, participant activ în ambele războaie mondiale, comandant de regiment cu pieptul acoperit de importante decoraţii, prefect al Judeţului Alba, premiant la călărie la Olimpiada de la Berlin din anul 1936, inspector de cavalerie, profesor la Academia Militară şi ofiţer superior la Marele Stat Major, până la pensionare, a fost ridicat de pe stradă, în plină zi, la 6 iunie 1950, şi adus acasă pentru a-şi lua câteva lucruri de îmbrăcăminte, apoi e trimis la Canal, fără a fi judecat, unde îşi sfârşeşte zilele la 16 sept. 1953, fără a-i fi anunţată familia.

Adela Petrescu urmează facultatea de Litere şi Bellearte, iar  în 1951, după absolvire părăseşte Bucureştiul, împreună cu soţul ei, Radu Petrescu, funcţionând ca profesori în ţinutul bistriţean, ea la Dipşa şi el la Petriş, iar din 1952, amândoi la Prundu Bârgăului, până în 1954, când se vor retrage la Bucureşti.

Adela Petrescu nu a încetat însă de a desena şi picta. În 1957 a lucrat în atelierul mătuşii sale Theodora Popp, soţia pictorului Sabin Popp. Abea în iulie 1982, prietenii lui Radu, pictori, Ion Grigorescu, Paul Gherasim, Florin Niculiu şi Marin Gherasim o ajută să expună în galeria Casei de cultură “Friederich Schiller”, despre care notează, la un moment dat Mircea Zaciu în “Jurnalul” său. Au urmat apoi doua participări la Saloanele de toamnă. Din 1982 principala preocupare a sa devine publicarea operei lui Radu Petrescu. Duce la editura Cartea românească pentru publicare “Meteorologia lecturii”, după care a urmat jurnalul “A treia dimensiune”. Revistele studenţeşti “Dialog” şi “Opinia studenţească” de la Iaşi, “Amfiteatru” din Bucureşti, “Orizont” de la Timişoara i-au cerut texte de Radu Petrescu. Deasemenea “Viaţa românească” din Bucureşti, “Tribuna”, ”Familia” şi “Vatra”, din Transilvania. A pregătit a doua ediţie a “Ocheanului intors” la editura All şi a treia ediţie a lui “Matei Iliescu”, la Fundaţia culturală română, ca şi “Catalogul mişcărilor mele zilnice”, de la Humanitas. La editura Paralela 45 pregăteşte jurnalul “Prizonier al provizoratului” şi culegerea de articole despre pictură, arte, “Locul revelaţiei”, continuând să lucreze la transcrierea jurnalului inedit, în varianta întegrală, publicat cu sprijinul nemijlocit al lui Ion Bogdan Lefter, dar Adela Petrescu a continuat cu pregătirea pentru publicare, a corespondenței lui Radu Petrescu, până în ultimele clipe ale vieții sale, trecând în eternitate, în 13 martie 2019, alături de soțul său. Dumnezeu să-i aibă pe amândoi în veșnică pază.