Mihai Fifor (PSD): Preşedintele Dragnea nu are nevoie de reconfirmare.Putem să mergem mai departe cu tot ce am promis românilor

Preşedintele Consiliului Naţional al Partidului Social Democrat, Mihai Fifor, consideră că preşedintele Liviu Dragnea nu are nevoie de o reconfirmare la Congresul partidului, din 10 martie.

„Nu ştiu dacă se va cere sau nu un vot de confirmare. Dacă mă întrebaţi pe mine, şi vă rog să o luaţi ca o opinie personală, eu nu cred că preşedintele Dragnea are nevoie de reconfirmare. Preşedintele Dragnea a fost ales în modul cel mai statutar cu putinţă, practic de toţi membrii Partidului Social Democrat. Este un lucru evident că după ce am câştigat alegerile în maniera în care am câştigat-o, preşedintele Dragnea a arătat, dacă mai era nevoie, că PSD este foarte bine coordonat, foarte bine condus şi face o guvernare foarte bună, ia măsuri cât se poate de bune şi în Parlament şi arată că în continuare suntem primii în opţiunile românilor”, a declarat Mihai Fifor, înainte de Conferinţa Judeţeană Extraordinară a PSD BN.

Potrivit acestuia, miza Congresului PSD este una „evidentă”, care arată că PSD este cel mai important partid din România.

„Miza congresului este una, zic eu, cât se poate de evidentă. Este o decizie a Comitetului Executiv Naţional de a organiza acest congres. Este un lucru foartte bun că are loc congresul, până la urmă este o activitate a partidului care arată, dacă mai era nevoie, faptul că PSD este cel mai important partid din România, este partidul care a câştigat fără niciun fel de dubii alegerile în urmă cu un an şi un pic, este partidul care împreună cu aliaţii de la ALDE guvernează România şi o face, zic eu, cât se poate de bine”, a adăugat preşedintele Consiliului Naţional al PSD.

Mihai Fifor a mai spus că PSD şi-a asumat să pună în aplicare un program de guveranare votat de milioane de români, iar echipa coordinată de Liviu Dragnea este una performantă.

„Ne-am asumat faptul că vom pune în aplicare un program de guvernare votat de milioane de români şi facem lucrul acesta punctual, fără niciun fel de reţinere. Avem o majoritate solidă în Parlament şi avem o guvernare foarte bună, lucru ce a dus şi la o creştere economică importantă. România a încheiat anul cu o creştere economică de 7%, cea mai consistentă creştere din UE. Asta vorbeşte de la sine despre faptul că echipa coordonată de preşedintele Liviu Dragnea este o echipă performantă şi putem să mergem mai departe cu tot ce am promis românilor”,a  mai spus Fifor, considert de preşedintele Radu Moldovan drept „al doilea om în partid”.

         În cadrul Conferinţei Judeţene Extraordinare a PSD Bistriţa-Năsăud, la care participă peste 150 de social-democraţi – preşedinţi de organizaţii, primari, viceprimari, consilieri judeţeni şi locali  - sunt desemnaţi cei 87 de delegaţi care vor participa la Congresul Extraordinar al PSD din 10 martie. De asemenea, liderul judeţean Radu Moldovan va prezenta un raport de activitate al Comitetului Executiv Judeţean.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5