Mii de oameni au fost la Festivalul Celtic Transilvania, singurul de acest fel din estul Europei

A fost un weekend plin pentru turismul bistrițean! Unul dintre cele mai mari evenimente, Festivalul Celtic Transilvania, desfășurat la Băile Figa, a adunat mii de oameni la ediția cu numărul 5.
Concerte, demonstrații de luptă, paradă a motocicliștilor, paradă a celților, dacilor și romanilor instalați în Satul Celtic, meșteri populari - toate au putut fi văzute în acest sfârșit de săptămână la Băile Figa iar turiștii nu s-au lăsat așteptați.
Asociația Celtic Transilvania a reușit, cu sprijinul Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, să reconstruiască un car celtic, în mărime naturală, car care a putut fi admirat la parada desfășurată în weekend la Băile Figa.
Demonstrațiile de luptă și de meșteșuguri au atras sute de turiști impresionați de modul de viață antic și de modul în care se realizau în trecut podoabele, armele și îmbrăcămintea.
Festivalul Celtic Transilvania, singurul de acest fel din estul Europei, a reușit și în acest an să îmbine muzica și voia bună cu poveștile istorice despre celți, daci și romani și să aducă în fața publicului un tip nou de festival, unul în care pe lângă muzică organizatorii au predat și o lecție de istorie pe viu despre descoperirile arheologice extrem de valoroase făcute la Figa în ultima perioadă dar și despre activitățile care se desfășurau în antichitate.
Festivalul Celtic Transilvania este susținut de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Turism în Bistrița-Năsăud.
Asociatia Turism BN

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5