Ministerul Agriculturii a lansat „Caravana Cunoașterii”! Planul Național Strategic, prezentat fermierilor prin conferinţe regionale
Petre DAEA, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a prezidat Conferința cu titlul „Planul Național Strategic 2023-2027”(PNS), ce s-a desfășurat în Aula Magna a Academiei de Științe Agricole și Silvice.
„Iată că pornim Caravana Cunoașterii PNS, ce este o caravană a lucrului în teren, un drum pe care îl continuăm și îl vom desfășura în toată țara, pe o dinamică a comunicării umane, pentru ca Planul Național Strategic să fie cunoscut în detaliu de către toți cei interesați a-l aplica. Avem la dispoziție 15,8 miliarde de euro care trebuie să ajungă la fermieri și ne asigurăm că vor ajunge. Am stabilit un calendar al întâlnirilor cu fermierii, pentru ca toți cei interesați să se familiarizeze din timp cu planul de acțiune, astfel încât să aducem în agricultura țării și în satul românesc toate sumele disponibile”, a declarat ministrul Petre DAEA.
Ministrul a prezentat celor peste 250 de participanți noutățile introduse de PNS 2023-2027, respectiv mutarea accentului de la conformitate către rezultate și performanță, creșterea ambițiilor în materie de mediu și climă și bunăstarea animalelor, un grad ridicat de flexibilitate în stabilirea regulilor detaliate de eligibilitate și selecție, extinderea sectoarelor pentru care se acordă finanțare din PNS: bunăstarea la taurine, irigații în sisteme locale, investiții în perdele de protecție etc.
Sectoare deosebit de importante precum irigațiile, depozitarea și procesarea vor beneficia de fonduri consistente prin intervențiile PNS din Pilonul II.
Conferința a fost organizată în cadrul campaniei “Caravana Cunoașterii” de Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală, acțiune coordonată pentru aducerea la cunoștința partenerilor implicați în derularea PNS și a instituțiilor din coordonarea MADR a priorităților și oportunităților de finanțare aferente perioadei 2023-2027, în vederea diseminării pe scară largă a informațiilor specifice legate de accesarea fondurilor europene. La Conferința din Aula Magna a ASAS au participat funcționari din cadrul instituțiilor din subordinea MADR, respectiv ai APIA, AFIR, ANF, ANZ, ISTIS, Laboratorul Central pentru Calitatea Semințelor și a Materialului Săditor, iar prin sistem videoconferință au fost prezenți reprezentanții stațiunilor de cercetare-dezvoltare din agricultură din întreaga țară.
În cadrul acțiunii ”Caravana Cunoașterii”, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va organiza Conferințe naționale și regionale, astfel încât fermierilor din țară să le fie aduse la cunoștință informațiile cuprinse în PNS și sumele pe care le au la dispoziție pentru a le investi în agricultură și dezvoltare rurală, a menţionat directorul executiv Ioan Nuţu Tabără, director executiv al Direcţiei pentru Agricultură Bistriţa-Năsăud.
Citiţi şi:
- Ministrul Petre Dea, la Bistriţa! Va prezenta fermierilor, primarilor şi altor beneficiari Planul Național Strategic 2023-2027
- Ministrul Petre Daea, la Bistriţa, pentru a prezenta oportunităţile de finanţare prin Planul Naţional Strategic 2023-2027: Ne odihnim din mers!
- Ministrul Agriculturii, Petre Daea: Nu am promis, dar am făcut tot ce trebuia!
- OJFIR B-N: Agricultura şi dezvoltarea rurală au la dispoziţie 15,83 miliarde euro în perioada 2023-2027
- Lucrări hidrotehnice la Sânmihaiu de Câmpie, pentru stocarea apei pentru irigaţii! Ministrul Agriculturii, Petre Daea: Să nu pierdem o lacrimă de apă!
Adaugă comentariu nou