Ministerul Culturii, Primăria Bistrița și Palatul Culturii Bistrița marchează Ziua Culturii Naţionale

Bistrița a manifestat o vocație pentru cultura românească încă dinainte de Marea Unire din 1918. Așa se explică faptul că Asociația transilvană pentru literatură și cultură a poporului român, ASTRA, avea la Bistrița un Despărțământ (filială) pe la începutul secolului XX. Despre aceasta, marele istoric Nicolae Iorga a scris în ziarul Neamul Românesc nr. 37 din 9 septembrie, 1907 un articol intitulat „ADUNAREA DIN BISTRIȚA A ASOCIAȚIEI”, în care spunea următoarele :
„Când scriu aceste rânduri, Asociația, marea tovărășie a românilor din Ardeal și unele părți ungurești îsi ține adunarea la Bistrița […]. Bistrița n-are ca Reghinul o mare amintire literară nici ca Năsăudul o școală de frunte a românilor. Istoricește ea poate pomeni însă o o îndelungată stăpânire moldovenească pe vremea lui Petru Rareș care a înconjurat cetatea, a îngrozit-o si câtva timp a primit de la ea „censul” cuvenit suveranului. Astăzi înaintarea românimii e repede în Bistrița, înconjurată de acele sate mari ce-și trimet necontenit cuceritorii împodobiți cu cultură sau înzestrați cu ceva bogăție, spre vechea cetate , căreia , în toate înțelesurile i-au căzut zidurile. O mare biserică a catolicilor, care-și avea aici și o mănăstire vestită , a fost cumpărată de români și înlocuiește bisericuța de lemn care a pornit prin sate pentru a folosi unor credincioși mai săraci.”
Pe vremea când Nicolae Iorga scria aceste rânduri , Bistrița avea o populație de circa 11.000 de locuitori dintre care doar 4000 erau români. După Marea Unire din 1018, Bistrița a continuat să devină românească, poate chiar prea românească mai ales în urma deportării evreilor din anul 1944, când 7.000 de evrei au fost luaţi din casele lor în luna mai a anului 1944 şi duşi în ghetoul de la marginea Bistriţei, iar în 4-6 iunie 1944, au fost deportaţi în lagărele morții la Auschwitz şi Birkenau. A urmat EXODUL SAȘILOR din septembrie 1944, cînd aproximativ 40.000 de saşi din Bistriţa şi zonele din judeţ locuite de aceștia au plecat în refugiu după ce la 23 august 1944, trupele sovietice au ocupat România. Regimul comunist instalat după al II-lea Război Mondial a pus în practică așa numita „vindere” a minorităților, de care au beneficiat atât etnicii germani din România, cât și evreii doritori să emigreze în Israel. Astfel, în present Bistrița nu mai are practic aproape de loc populație de etnie germană sau evreiască. In schimb, Bistrița a moștenit de la sași clădirea Asociației meseriașilor, „Bistritzer Gewerbeverein” , devenită actualmente Palatul Culturii, iar de la evrei Sinagoga, cu o acustică excepțională si care a fost transformată in sală de concerte prntru spectacole de muzică simfonică.
Cu toate astea în prezent la Bistrita cu o populație de circa 80.000 de locuitori nu dispune de conditii optime pentru a putea organiza evenimente culturale de anvergură, deoarece sălile de spectacol din oraș sunt relativ mici: Palatul Culturii are o sală de 300 de locuri, iar Centrul Cultural Dacia are tot cam atâtea. Si nu doar numărul de locuri este problema. Cel mai mare neajuns este dimensiunea redusă a celor două scene, care nu pot să găzduiască orice gen de spectacole, in special cele de dansuri populare sau de operă si balet. De aici si calitatea spectacolelor are de suferit.
Inainte de 1989 in Piata Mihai Eminescu din Bistrita urma sa fie construită Casa de Cultură Sindicatelor , un complex cultural pentru care s-au demolat 173 de case. Proiectul, realizat de Institutul de Proiectări Bistrița, prevedea: o sală de spectacole cu 825 de locuri și o scena de mari dimensiuni adaptabilă teatrului italian sau elisabetan, o sală modernă de balet, precum si alte săli pentru diverse activități de club, pentru pictură și sculptură, bibliotecă, cine-club și expoziții, un teatru și un cinematograf în aer liber, o grădina suspendată în suprafață de 7000 mp și parcare interioara, toate aflate într-un stadiu inaintat de constructie. Dupa revolutie cladirea a fost cumpărată de mai mulți afaceriști, printre care și Consiliul Județean a deținut spații în clădirea respectivă.
În final, clădirea Casei de Cultură a Sindicatelor a ajuns în proprietatea lui Gelu Dragan, patronul EMI-Corporation. Prin anul 2013 acesta dorea să deschidă un Mall, însă fără a avea la mână nici măcar un document de autorizare. Primăria Bistrița s-a autosesizat și a trimis mai multe echipe care să verifice legalitatea acestui demers. În primă fază s-a aplicat o amendă în valoare de 10.000 de lei, dar lucrările NU au fost oprite, iar pe fir a intervenit Poliția Municipiului care ulterior a întocmit un dosar penal în acest caz. Când a văzut că se îngroașă gluma, Drăgan a sistat lucrările și chiar a oferit cladirea spre vanzare , însă primarul Cretu spunea atunci ca primaria Bistrita nu este interesata de oferta. Nici Consiliul Judetean nu a manifestat interes pentru acest spatiu cultural generos. A preferat sa reabiliteze fostul Cinema Dacia, transformându-l într-un fel de “Cămin Cultural” pentru spectacole folclorice”. Şi totuşi, chiar dacă perspectiva clădirii fostei Case de cultură a sindicatelor din Piața Eminescu, de a deveni un “Mall Cultural” sunt compromise, cel putin sala mare ar putea fi recuperată si redată culturii Bistritei. De asemenea, atât grădina suspendată în suprafață de 7000 mp cât și parcare de sub aceasta ar putea fi amenajate conform proiectului initial. Infelul acesta, Piața Eminescu ar putea primi o nouă infătisare, asemănătoare cu Piata Teatrului din Tg. Mures. Si nu in ultimul rând, această posibilă recuperare culturală ar fi un semnal că demolarea in perioada comunistă a celor 173 de case din Piata Eminescu nu a fost făcută in zadar.