Monor, stăvechea vatră străbună, în sărbătoare

Timp de două zile s-au desfăşurat Zilele Monorului, sărbătoare dedicată întâlnirii cu fiii satului, care poartă mereu în suflet dorul de Monor şi Gledin, de potecile pe care au făcut primii paşi şi mai ales de fiorii impregnaţi iremediabil în fiinţa tuturor acelora care, născuţi în cine ştie ce colţ uitat de sat, speră mereu să retrăiască Raiul copilăriei odată întorşi la acasa lor!
Sâmbătă primarul Ioan Cira i-a invitat pe toţi aceia care iubesc istoria, care iubesc cultura, la o sesiune de comunicări derulată în Biserica Ortodoxă din Monor, păstorită de părintele Marius Avram. Într-o ambianţă plăcută au fost lansate volumele Simion Cişmaş - „Lăturenii din Monor”, George Echim - „ Frumoasa Cale” şi Toderică Echim – „ Plantele în mituri şi legende”. Cuvinte alese la adresa autorilor au avut prof. Emilia Cişmaş, col. ing. Ioan Vlaic, prof. Gelu Furdui.
Tot în prima zi primarul Ioan Cira a inaugurat terenul de handbal şi volei, eleganta bază sportivă fiind binecuvântată de preoţii Marius Avram şi dr. Iacon Cişmaş, fiul al satului.
Ziua s-a încheiat la căminul cultural cu cântec joc şi voie bună în cadrul unei mese festive, iar tineretul a avut parte de un recital susţinut de Emanuel Cârstea pe baza sportivă.
Duminica a debutat cu slujba religoasă, aşa cum stă bine satelor de creştini. Apoi, părintele Marius Avram, împreună cu preoţii invitaţi, au fost prezenţi şi pe scena festivalului, binecuvântând asistenţa.
La a noua ediţie, Zilele Monorului tind să devină deja un festival folcloric de primă mână! Parada portului popular a dat startul unui spectacol folcloric încheiat cu un foc de artificii - cadoul primăriei. În faţa formaţiilor aliniate ca la paradă prefectul Iaşiului a adresat cuvinte frumoase de felicitare pentru primar, pentru Baltagul şi pentru locuitorii comunei Monor. Subprefectul judeţului nostru, Ovidiu Frenţ, primarul Lechinţei, Romeo Florian, şi o delegaţie din Franţa au fost în tribuna oficială. Spectacolul a fost prezentat publicului de Mariana Harosa. Spectacolul a fost deschis de gazde, ansamblul "Baltagul" printr-un dans, alături de soliştii vocali Andrei şi Petruta Creţa.
Au fost prezente ansamblurile Cetina Călimanilor din Şaru Dornei, Mureşelul din Târgu Mureş, Balada din Bistriţa, dar şi profesioniştii de la Junii Sibiului. Ansamblul sibian a fost fondat de Ioan Macrea, conducerea muzicală Cornel Popescu, coregrafia şi director artistic Silvia Macrea. Acest ansamblu a prezentat pe scena de pe noul teren de sport din centrul comunei, dansuri din Mărginimea Sibiului, Banat, Bihor, o nunta din Oaş, jocuri de pe Valea Târnavelor, dar şi renumiţii interpreţi Nelu Ablu, Răzvan Năstăsescu, Viorica Telcean, Marcel Părău, Daniel Rozali.
Dintre artişti prezenţi pe scenă amintim pe Cornelia Ardelean Archiudean, cetăţean de onoare al comunei, Ioana Maria Ardelean, Călin Brătianu, dar şi mai tinerii Alina Ceuca, Paul Ban, Andrei Moţoc. Nu putea lipsi nici de la această ediţie artistul Alexandru Pugna, iniţiator împreună cu primarul al acestor manifestări, care deşi apare rar în această perioadă pe scenă datorită funcţiei de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, care îi ia aproape tot timpul, a acceptat să fie prezent şi în costum popular pentru a încânta sufletele monorenilor.
O revărsare de optimism, de culoare şi sunet armonios, acesta a fost în sinteză mesajul tonic al întregului spectacol folcloric. Primarul Ioan Cira, viceprimarul Ioan Todoran şi consiliul local Monor, alături de Carmolact Monor şi managerii acesteia dr.Eugen Creoştean şi Ioan Neagoş, merită tóate felicitările pentru modul în care a fost realizată sărbătoarea.
Comuna a marcat 694 de ani de la atestarea documentară. La mulţi ani Monor!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5