Ce este MACSB și ce vrea el?

Muzeul de Artă Comparată din Sângeorz-Băi în descrierea Cluj Travel

www.cluj.travel.ro

Muzeul de Artă Comparată din Sângeorz-Băi (MACSB) este o apariție la fel de neașteptată ca un Rolls Royce într-un lan de porumb. Ce caută un muzeu „cutting edge”, în concept, într-un orășel patriarhal, în aspect?

Răspunsul îl are Maxim Dumitraș, curatorul muzeului și părintele spiritual al acestuia, omul care s-a încăpățânat să nu caute arta în alte părți, ci să o aducă la el acasă. „Este singurul muzeu deschis non-stop din țară”, spune cu nonșalanță Dumitraș, în timp ce te măsoară din priviri, pentru a-și da seama dacă ești capabil să pricepi ce urmează să vezi. Atelierul său se află în spatele muzeului, unde poate fi găsit oricând și, spune el, dacă vin vizitatori la două noaptea, le deschide pe loc.

Scepticismul tăcut al gazdei este de înțeles – exponatele muzeului nu sunt o înșiruire ușor etichetabilă și interpretabilă de sculpturi așezate cuminți în nișe sau pe rafturi. Este greu să spui dacă un porc alb, cu un cod de bare negru tatuat pe toată spinarea, este frumos sau urât, dar te pune pe gânduri. Un copac din care atârnă elice (sau nu sunt elice?), la fel.

Potrivit descrierii făcute de curator, planul conceptual al muzeului se bazează pe ideea de dialog estetic între obiectul utilitar, cu semnificație etnografică, și obiectul artistic contemporan. De aici și denumirea de Muzeu de Artă Comparată.

Artistul Maxim Dumitraș este „părintele” MACSB

Nu vă lăsați însă speriați de cuvintele mari! MACSB este mult mai prietenos decât pare la prima vedere. Pe o suprafață restrânsă – cam cât o vilă fără pretenții – se întinde un univers de concepte moderne, răsfrânte în plăsmuiri artistice care te forțează să gândești , chiar dacă nu ai nicio pregătire în domeniul artei contemporane.

Încăperile muzeului sunt albe ca un bloc operator, curate ca un laborator genetic și luminoase ca atelierul unui pictor impresionist. Petele de culoare integrate în diversele creații artistice încălzesc și întregesc acest spațiu, altfel auster.

Operele de artă se înșiruie unele după altele, formând un labirint de idei. O enumerare a lor ar fi nefolositoare, pentru că fiecare vizitator va înțelege probabil altceva când le va privi. Să crezi, însă, că ai înțeles pe deplin ce a vrut să exprime creatorul operei, e riscant. De exemplu, acolo unde tu vezi o scară spre cer, poate este de fapt o coloană vertebrală articulată pe tradiția locală.

„Este un muzeu în permanentă schimbare. Exponatele se schimbă. Colecția de acum nu va mai fi aici peste ceva vreme. Nu poți spune că vizitezi muzeul o singură dată și apoi știi ce cuprinde, fiindcă data viitoare va fi altceva”, încheie Maxim Dumitraș.

Organizat în forma actuala pe parcursul anului 2006, MACSB a fost inaugurat în 5 mai 2007. Muzeul este, din punct de vedere juridic, secție a Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud. Colecția de bază o constituie lucrările de artă contemporană – sculptură (lemn, marmură, piatră, metal), pictură, fotografie, grafică (desen, xilogravură, litogravură, linogravură), ceramică, porțelan, teracotă. Muzeul se află chiar în centrul orașului, prețul unui bilet fiind de 4 lei. Programul oficial de vizitare este între orele 9.00-17.00, vara, respectiv, între orele 8.00-16.00, iarna. Lunea, muzeul este închis. Mai multe detalii pe www.macsb.ro

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5