Năsăud. 7 străzi şi trotuare reabilitate, 5 autobuze electrice, staţii de autobuz, printr-un proiect de mobilitate urbană
Primăria Năsăud va depune, până în 15 octombrie, la Agenţia de Devoltare Nord-Vest proiectul „Creșterea mobilității urbane în orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud", în vederea obţinerii finanţării prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.
Proiectul, estimat la aproximativ 5 milioane euro, se încadrează în obiectivul specific 3.2 al Axei 3, prin reducerea emisiilor de carbon în zonele urbane bazată pe planurile de mobilitate urbană durabilă prin îndeplinirea obiectivelor specifice, implementate într-o manieră integrată. Proiectul răspunde la Prioritatea de Investiţii 4e, avand ca scop final promovarea unor strategii ce vor contribui în mod direct la reducerea emisiilor de dioxid de carbon și de alte gaze cu efect de seră (GES), prin dezvoltarea mobilității urbane bazată pe mersul pe jos, precum şi utilizarea transportului public, de înaltă calitate şi eficienţă, reducând astfel utilizarea transportului privat, în interiorul oraşului Năsăud.
În acest sens, se va urmări în principal îmbunătăţirea eficienţei transportului public de călători, a frecvenţei şi a timpilor săi de parcurs, accesibilităţii, transferului către acesta de la transportul privat cu autoturisme. De asemenea, se va urmări ca utilizarea autoturismelor să devină o opțiune mai puţin atractivă din punct de vedere economic şi al timpilor de parcurs, faţă de utilizarea transportului public, creându-se în acest mod condițiile pentru reducerea numărului autoturismelor şi reducerea emisiilor de echivalent CO2, în oraşul Năsăud.
Printre obiectivele specifice ale proiectului se numără achiziţionarea a 5 autobuze electrice, dintre care trei autobuze electrice mici, de aproximativ 10 -15 locuri, şi 2 autobuze electrice mari, de aproximativ 25-30 locuri, destinate transportului public rutier. De asemenea, proiectul prevede construirea unui depou aferent transportului public local de călători inclusiv infrastructura tehnică aferentă şi a 32 de stații de aşteptare a transportului public (autobuze electrice). Va fi creat un sistem de bilete integrate pentru călători („e-bilete” sau „e-ticketing”).
Prin proiect, va fi modernizată infrastructura rutieră, respectiv a părţii carosabile utilizate în comun de mijloacele de transport public de călători, în vederea reducerii emisiilor de echivalent CO2 din transport construită, în lungime de 3,8 km. Este vorba despre străzile Crişan, Avram Iancu, Andrei Mureşanu, Vasile Naşcu, Tudor Vladimirescu, Comoarei şi Dumitru Vârtic. De asemenea, vor fi amenajate trasee pietonale (trotuare) pe o lungime de 2,8 km.
Un în ultimulrând,va fi creat un sistem de management al traficului, inclusiv a sistemului de monitorizare video, precum și a sistemului de transport inteligente (STI) pe aliniamente urmând săfie plantaţi arbori și arbuști.
Citiţi şi:
- Primarul Mircea Romocea: Str. Andrei Mureşanu, modernizată, în cadrul proiectului de mobilitate urbană. Autobuze electrice, străzi modernizate, trasee pietonale cu fonduri europene
- Proiectul de mobilitate urbană de la Năsăud intră în licitaţie!
- Primarul Mircea Romocea: Gândim un proiect de regenerare urbană a cartierului de blocuri. Aşteptăm semnarea contractului pentru Planul de mobilitate urbană!
- Reabilitări de străzi, autobuze electrice, piste de biciclete în etapa a II-a a dezvoltării mobilității urbane în orașul Beclean!
- Drumul Gării din Beclean. Cinci milioane de euro pentru îmbunătăţirea mobilităţii urbane a oraşului!
Adaugă comentariu nou