Nicholas Kazan: Votez cu o Transilvanie independentă, într-o Europă federalizată

Știrea referendumului din Scoția s-a lăsat asupra unora ca fiind o intervenție cerească, pentru alții a venit ca o salvare de la rușine, iar pentru cei care se lasă ușor prinși în spirala tăcerii, ca o șansă de a înainta status quo-ul;bine este și așa. Pentru cei dezamăgiți, și nu mă refer la “naționaliștii” scoțieni, ci la cei cu o gândire de “avangardă” și revoltați împotriva unei “normalități” impuse de la Westminster, de lorzii finanțelor și a manipulării mediatice, referendumul a fost pierderea unei șanse nu doar de autodeterminare, laitmotivul folosit în astfel de îcercări de divorț al unei uniuni care scârțâie, ci a drumului spre bunăstare, bunăstare care nu poate fi realizată în condițiile când sistemul și guvernarea au devenit corupte și frânează aplicarea managementului societal, pe care o societate adevărat democratică realmente o poate clădi pe propriile puteri– condiția de facto a scoțienilor. Eșecul referendumului va avea mari reverberații.
Statistic, Scoția este țara cu al 14-lea grad de bunăstare din lume, și posesoarea unor formidabile resurse, din care cele umane sunt remarcabile. Fără îndoială, și ținând seama de nivelul ridicat al civilizației la popoarele nordice ale Europei, Scoția s-ar descurca mai bine dacă ar deveni independentă. Povara trecutului însă aînăbușit momentul. Frica a învins; frica inculcată de liderii politici și aristocrații finanțelor care comandă de la pupitrul fostului imperiu britanic și actual imperiu financiar a dat roade; roade proaste! Frica este nu doar frica renunțării unei condiții prezente – considerând corupția ei – ci este frica de a aplica funcțiile managementului pe care oamenii și instituțiile unei societăți pot să le realizeze cu mare succes – cazul țărilor scandinave. Această frică, numitănormalcy bias, este (falsa) tendință spre normalitate, poate confortul..., cu siguranță efectul condiționării istorice. Ia priviți la celălalt imperiu, cel rus, care caută să-și impună „punctul de vedere”, tot prin însămânțarea memoriilor false, și, prin…frică.
Totodată, vedem cum UDMR-ul a introdus proiectul de autonomie a Ținutului Secuiesc. Ce perfidie!, vor spune unii, uite cum ne sapă ungurii, vor să dezbine România, alături de multe alte comentarii de acest gen. Alții vor vedea acțiunea maghiarilor ca fiind o acțiune firească unei regiuni cu obiceiuri și tradiții culturale cimentate de o limbă, alta decât cea națională, pe care ei abia o vorbesc. Între aceste două extreme de poziție, cea mai rațională este discursul socio-economico-politic care vizează întreaga sferăpublică, pe careprincipiul democrației o cere.
În angajarea unui astfel de discurs, este indicat să cuprindem nu doar gândirea și frazeologia inventată de istorie cu formațiile statale pe care ea le-a confecționat pe parcursul timpului și în virtutea evenimentelor, ci să ne focalizăm atenția asupra ceea ce este managementul, și mai cu seamă managementul uman – componenta vitală a oricărui stat prosper. Managementul este definit prin aplicarea funcțiilor sale - pentru a obține rezultatele scontate!Iar când o societate aspiră spre umanism și justiție, rezultatele nu pot fi altele decât cele care aduc beneficii tuturor cetățenilor, condiția economică și socială a unei societăți prospere.
La baza acestui proces trebuie să existe o pătură substanțială de indivizi cu o orientare adevărat democratică, adică liber-cugetători. Un liber cugetător nu poate avea un alt motiv în viață, un alt țel al existenței decât lupta pentru bunăstarea generală. Acestea nu sunt doar aserțiuni și fantezii personale, sunt principiile care stau la baza Uniunii Europene, și emană din constituția sa, cea mai avansată lege umană de până acum. Împotriva acestor deziderate ale UE se răzvrătesc ambițiile unui fost imperiu britanic, și cel rus..., se zbat interesele marilor instituții financiare și cartele industriale care încă acționează retrograd, manipulativ, dar și“tendința bunei cuviințe” a mulțimii, acel normalcy bias carelucrează subversiv, la care se adaugă pompa și parada imperială care și ea căștigă adepți și tărăgănează evoluția spre o democrație socială. Deși susține că este o „monarhie constituțională”,Marea Britanie nu are o constituție scrisă, ceea ce îngrădește viitorul.Marea Britanie refuză să se reformeze, dimpotrivă; continuă să-și trâmbițe istoria imperială, ca și cum vestirea aparține trecutului și nu viitorului...Ce să mai zicem de Rusia?!
Cu aceste considerente,o Transilvanie independentă iar sta mult mai bine într-o Europă federalizată decât să aparțină formațiunii statale curente– qvasi-accident al unei destrămări precipitate de un război groaznic - care stat continuă să promoveze un naționalism iresponsabil, stat care sfidează principiile managementului, lezează buna guvernare, șubrezește instituțiile esențiale unei dezvoltări firești, și, mai rău, sabotează unitatea europeană creată anume pentru a învinge relele istoriei și a transforma continentul într-unul prosper și just - deși pretinde contrariul. Care sunt motivele acestor afirmări?
Pe parcursul multor sute de ani, Transilvania a fost un adevărat creuzet social, unde diferite etnii au conviețuit, și chiar bine, ținând seama de diferențele enorme de tradiții și norme de viață a celor trei naționalități; români, unguri și sași, la care s-au adăugat alte etnii, Transilvania fiind singurul loc din Europa unde civilizația vestică și cea răsăriteană s-au suprapus. Istoria arată că minus unele relații de vasalitate și aservire, relațiile sociale s-au îmbunătățit imediat ce evoluția umană a permis-o, în care timp la baza bunăstării transilvane s-a aflat Legea Strămoșească a românilor, Lex Antiqua Vallachorum, puțin discutată acum, dar pe al cărui fond s-a clădit toleranța și realizat încuscrirea între etnii, îndeosebi dintre români și maghiari. De notat au fost progresele fenomenale pe care românii le obțineau în timpul imperiului austro-ungar, în pofida maghiarizării, și care au creat condițiile pentru unirea cu România. Scrisorile dintre Ioan Slavici și Nicolae Iorga ca și multe alte constatări din acele vremuri evidențiază condiția de viață mult superioară a românilor “de dincolo de Carpați”, adică a românilor din Transilvania. Unirea a fost de fapt servirea “pe tavă” a Transilvaniei, fapt mult regretat de Arhitecții Unirii, capitol care nu poate decât să stârnească resentimente, și pe care vreau să-l evit acum.
Transilvania s-ar putea conduce la fel de bine cum s-ar conduce o Scoție independentă, sau o Catalonie, sau o Sicilie, sau Bavaria, și așa mai departe, regiuni care pot fi atât independente dar, totodată, unite într-o Europă federalizată, care poate să ofere cadrul politic de integrare legală, economică și socială, deziderate istorice care nu mai pot fi contrariate nici de tendințe naționaliste, nici de alte excluderi fie ele etnice, de religie sau de oricare altă natură. Managementul societal la nivel de regiune este cel mai eficient, dat fiind că democrația directă dă roadeîn toate fațetele vieții, și că managementul lateral este formula de includere și participare cu cea mai ridicată rată de succes. La nivel federal, Europa va dezvolta instituții care vor putea adresa cerințe similare cu cele ale SUA, între care siguranța și diplomația sunt probleme extrem de importante, mai ales cunoscând că pericolul răsăritean este și va fi prezent, ca și cel al extremismului religios care afectează stabilitatea globală. Întărirea unei Europe federale va veni prin regionalizarea făcută pe bază de rațiune socio-economică, după cum dictează compartimentalizarea managementului uman.
Transilvania are un nume de brand în lume greu de egalat, unul dintre cele mai puțin folosite atuuri ale sale, unul care trebuie valorificat. Dacă Transilvania ar fi un stat european, România nu ar pierde un frate, ci își va câștiga un vecin și partener vrednic, pe care să-l emuleze. Poverile României s-au infiltrat în Transilvania; miticismele, bălăcăreala interminabilă, corupția endemică, ingerința și năravurile fanariote ale guvernanților care domnesc la București, dar mai ales furtul instituțional și labilitatea care marchează stilul românesc în fața UE. Într-o Transilvanie independentă, acestea pot fi combătute, pot fi reduse, pot fi extirpate.
Managerial vorbind, Transilvania a stat întotdeauna înainte României “de dincolo de Carpați”, realitate incontestabilă. Să fie trasă Transilvania spre un numitor comun mai scăzut decât potențialul său real? Asta este dorința fratelui român “de dincolo” de Carpați? Nu și nu! De ce să nu devină Transilvaniacreuzetul unei mai bune înfrățiri, dar și zona strategică a Europei care conectează în mod organic vestul cu estul Europei, țara frumoasă în care românii și ungurii, ca și alte etnii să poată conviețui și conduce afacerile cum știu ei mai bine? Și, în acelaș timp, să-și ajute frații “de dincolo de Carpați” să se integreze cât mai bine în societatea europeană; căci doar Europa oferă singura șansă de bunăstare pe care românii și-o pot dori, răsăritul oferind doar detritusuri istorice de care românii trebuie să se descotorosească cât mai repede, și pentru că orice om emancipat vrea să-și croiască o soartă mai bună, și să trăiască în deplină bunăstare.