NICULAE GHERAN – 90. Gheraniana

Publicația din Focșani acordă Cezarului ceea ce trebuie să i se acorde unui Cezar, și nu pregetă să rezerve pentru aniversarea celor 90 de ani pe care i-a împlinit rebreanologul Niculae Gheran (de 14 octombrie) treizeci și cinci de pagini din cele 250 pe care le are ProSAECULUM –, o revistă care se respectă (redactor șef: Rodica Lăzărescu). Rar mi-a fost dat să întâlnesc cu astfel de prilejuri o grupare de gânditori care scriu mesaje consistente, pline de eleganță și spirit academic, evocatoare, lipsite de orice iz conjunctural/benevol/subînțeles. Cele 35 de pagini, la rândul lor, se constituie ca o monografie a „uriașului din breasla cărțarilor” (cum scrie Zenovie Cârlugea), Niculae Gheran, cu mult mai înainte monograful și realizatorul ediției critice integrale «OPERE – Rebreanu», în 23 de volume, cu anexele ei documentare de la Biblioteca Academiei (între 1968-2005) – ediție unică în bibliografia domeniului în care se încercaseră multe serii inițiate și abandonate pe parcursul unei jumătăți de veac – se dovedește și un publicist de atitudine, incitant, plin de freamăt civic, documentat, foarte pliat pe evenimente, aspecte, oameni din vremea noastră (completează același Z.C.)
Petre Isachi, cercetător, critic și istoric literar, referindu-se la scrierile lui Gheran de după încheierea ediției critice pomenite, relevă că romanul fluviu, tetralogia «Arta de a fi păgubaș» (ale cărei patru titluri sunt extrem de grăitoare: „Târgul Moșilor” – I, 2008, „Oameni și javre” – II, 2010, „Îndărătul cortinei” – III, 2012, „Bordel nou cu ștoarfe vechi”, 2015) arată, în ciuda opiniei reiterată de „confrați” că Niculae Gheran ar fi ucis în cei 54 de ani de sclavie pe Moșia Rebreanu un mare și necesar romancier, opinează că, dimpotrivă, a câștigat un mare romancier, că în execepționalul roman (infra)realist «arta de a fi...» cel mai mult îl apropie de spiritul, estetica, poetica și poietica lui Liviu Rebreanu sinceritatea sa, sinceritatea în arta romanului, calitate de căpetenie a scriitorului N.G. „În ceea ce privește poetica tetratolgiei, care se explică prin ea însă-și tocmai prin «pulsația vieții», confirmă fluxul de continuitate rebreniană: literatura ca un reflex al construcției de liberate, «documentație» care să confirme logica realului, poetica atmosferei, ficționalizarea realității, pluralitatea curentelor, expresia, nu însă ca scop, ci ca mijloc, amănuntul emblematic și simbolic, mișcarea epică prestabilită, narator omniscient, realismul dur, privire selectivă, convingerea că târgul moșilor, oameni și javre, îndărătul cortinei, bordel nou cu ștoarfe vechi trăiesc autentic prin originalitatea scriiturii – prin ceea ce are ne-la-fel cu celelalte scriituri ale confraților, prin aspirația firească spre epicul pur. (...) Atributele romanului modern: morfologia organică a pulsațiilor de viață, a instictului, inconștientului, inefabilului existențial, dar și a unicității fenomenului vital, româno-balcanic”.
O cronică cuprinzătoare și relevantă dedică Theodor Codreanu volumului «Ex-temporale» (Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2018), „operă densă, complexă, în care memorialistica, eseul, convorbirile, epistola, satira, arta portretului se întâlnesc sub un singular simț al realului, demn de Liviu Rebreanu, fără a lăsa vreo clipă impresia eclectismului”. Analiza are în centru un laitmotiv al ex-temporalelor, observația că România, începând cu 23 august 1944 și până în anul de grație curent, a devenit o țară de înlocuitori. „Se poate spune că sintagma țară de înlocuitori este chiar axa gândirii istorice a cercetătorului și martorului vremurilor în care i-a fost hărăzit, lui Niculae Gheran, să trăiască.” Urmează demonstrația exemplară a felului cum a fost inaugurată și continuată pe teritoriul românesc epoca înlocuitorilor.
Ion Vlad: „Proiectul” Rebreanu și Ediția Rebreanu (1968-2005) continuă să fie un fapt unic pentru viața literară românească, de natură să proclame valori nu doar strict literare, ci și un demers demn de un cărturar și de colegi în înfăptuirea acestui monument literar. La 90 de ani, Niculae Gheran rămâne credincios scrisului, prietenilor și speranței unei cariere luminate de credință și de încrederea în destinul unei vieți demne.
Mircea Popa: Prin vasta panoramă închinată celor 50 de ani din viața României contemporane, Niculae Gheran și-a dobândit un loc onorabil între prozatorii cei mai citiți și comentați ai acestei epoci de tranziție, la care ne-a fost dat să asistăm. Amintirile întipărite în memorie sau întâmplările la care am asistat au căpătat, cum era și firesc, o anumită opacitate, pe care romanul ciclic al lui Gheran le readuce la lumină, stergând cocleala depusă de timp și obligându-ne să fim mai băgători de seamă cu destinul nostru și cu al celor de lângă noi, dacă nu dorim cu tot dinadinsul să fim înghițiți de istorie și de iremediabila ei tăvălugeală. Posedând un limbaj de pamfletar literar, cu o dinamică vie și o vânzoleală caracteristică a personajelor, N. Gheran obține efecte dintre cele mai puternice, printr-un realism frust, o atmosferă pe măsură, un stil percutant, comparabil cu al cronicarilor de familie din etapa post Neculce.
Vin alături: Dinu Săraru, Ioan Adam, Monica Grosu, Mihai Neagu Basarab, Andrei Moldovan, Passionaria Stoicescu, Radu Voinescu, Constantin Cubleșan, Mircea Braga, Vartan Arachelian, Doina Cherecheș, Ionel Popa ș.a. Nu în ultimul rând se așează interviul cu Niculae Gheran realizat de Virgil Rațiu, «Meseria de editor e o profesie de graniță», o nouă rundă de convorbiri după cele apărute în acest an în „ProSAECULUM”, „APOSTROF” (două), sau cea care a urmat, la puțin timp, în revista „STEAUA”.