Un omagiu necesar

Criticul și istoricul Andrei Moldovan revine, iată cu un volum pe care îl îngrijește și în care sunt cuprinse texte scrise de Vartan Arachelian, Mihai Neagu Basarab, Zenovie Cârlugea, Theodor Codreanu, Dumitru Cojocaru, Constantin Coroiu, Icu Crăciun, Constantin Cubleşan, Ion Filipciuc, Horia Gârbea, Gh. Glodeanu, Monica Grosu, Petre Isachi, Rodica Lăzărescu, Menuţ Maximinian, A. Moldovan, Mircea Muthu, Olimpiu Nuşfelean, Ovidiu Pecican, Irina Petraş, Mircea Popa, D. R. Popescu, Virgil Raţiu, Ion Simuţ, C. Stănescu, Cornel Ungureanu, Ion Vlad, Radu Voinescu (într-o ordine alfabetică), despre activitatea de scriitor, editor, critic și istoric literar a lui Niculae Gheran: „«Bulevardul» Niculae Gheran” (Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2019). Volumul în sine reprezintă un gest încărcat de admirația și prețuireacriticului din Beclean pentru vasta, sisifica energie pe care Niculae Gheran a cheltuit-o cu prisosință,pe tot parcursul vieții, în cercetările sale din domeniul rebrenologiei, dar nu numai. Un gest omagial așadar, însoțit de pioșenia celui ce recunoaște meritele maestrului în propria formare și a tuturor celor care au avut bucuria și privilegiul de a colabora cu el. Mai mult, volumul are un pregnant caracter aniversar, la data de 14 octombrie Niculae Gheran împlinind venerabila vârstă de 90 de ani.
Titlul cărții se datorează unei sintagme propuse de Adrian-Dinu Rachieru: „... astăzi nu te mai poți apropia de Rebreanu decât pășind pe bulevardul Gheran.” Nimic mai adevărat! Nu doar Ediția critică de „Opere” Liviu Rebreanu –o serie impozantă prin migala cu care a fost alcătuită, prin deceniile de care a fost în cele din urmă nevoie pentru a se înfăptui, prin aparatul criticimpresionant el însuși etc., ci și studiile ample, revelatorii, scrise pe marginea operei romancierului, recuperările trudnice (inventarierea, așezarea lor cronologică, chiar în condițiile în care ele nu erau datate) ale documentelor, scrierilor sau epistolelor uitate prin subsoluri ale bibliotecilor sau prin sertare ascunse.
Ceea ce au în comun toate textele cuprinse în această antologie de către Andrei Moldovan este tocmai această admirație la care făceam referire a confraților pentru efortul titanic, echivalent cu o viață de om, al celui care și-a sacrificat talentul și promisiunile unei opere literare proprii pe altarul biobibliografiei Liviu Rebreanu.
De altfel, tot Andrei Moldovan este cel care atrage atenția asupra unui aspect, mai degrabă ușor trecut cu vederea. Este vorba despre anumite aspecte din opera lui Gheran care trădează veleități literare și un consistent talent scriitoricesc. „Este probabil momentul în care Niculae Gheran începe să-și abandoneze ambițiile de prozator. Nu și vocația! Dacă cineva s-ar gândi să publice (în câteva volume!) doar notele critice ale celor 23 de volume ale operelor lui Liviu Rebreanu, apărute de-a lungul a patru decenii (1968-2005), ar observa fără prea mare efort că rigoarea științifică este dublată deseori de comentarii în care talentul de prozator, subtilitatea unei atitudini subiective sunt ușor perceptibile.” (p. 108)
Munca nu a fost deloc ușoară. Cu atât mai puțin cu cât, impedimente externe se iveau la tot pasul. De aceea, privind în urmă, exegetul mărturisește că, aflat în fața opțiunii de am mai face o dată totul de la capăt, nu s-ar mai încumeta. „Nu! La vârsta când sinceritatea oricărei afirmații nu comportă niciun risc, o spun fără tăgadă: n-aș repeta defel aceeași experiență. Cel puțin în țara în care mi-a fost dat să deschid ochii, frumoasă, «mândră-n toate cele», dar cu un dispreț suveran față de orice muncă științifică, indiferentă față de valorificarea patrimoniului său cultural, adevărata carte de vizită cu care s-ar putea prezenta în lume, zestre fundamentală când tinde să-și construiască prezentul și să scruteze viitorul.” (p. 259) Orice comentariu în plus ar fi de prisos. Rămâne doar amărăciunea de a constata adevărul usturător al acestor afirmații și recunoștința că valorificarea operei rebreniene a fost cu putință.
S-a putut observa, de-a lungul timpului, la Niculae Gheran, o neînduplecată onestitate față de opera marelui prozator, în totalitatea ei, față de munca la care s-a înhămat, în cele din urmă. Nu puțini ar fi fost editorii care s-ar fi oprit la edițiile care cuprindeau opera literară a lui Liviu Rebreanu, lăsând la o parte (pentru alții) restul textelor. Numai că ar fi rămas poate, nostalgia recuperării incomplete (și incorecte, din punct de vedere filologic) a scrierilor romancierului, sentimentul că munca n-a fost dusă până la capăt.
Mai mult decât atât, Niculae Gheran s-a impus ca autoritate în tot ceea ce privește biobibliografia Rebreanu. Să nu uităm că nu puține au fost disensiunile create în jurul vieții marelui scriitor. Iar exemplul lui Gheran a fost limpede: cercetarea documentelor epocii (cele oficiale, sau măcar credibile, oricum...) este modalitatea unică prin care se poate face lumină. Speculațiile, informațiile neverificate sau imposibil de a fi verificate, utilizarea unor surse necredibile ce aveau meritul unic de a livra informații spumoase etc., toate au fost înlăturate de exegetul a cărui acribie a fost în toți acești ani de neclintit.
S-a tot vorbit despre condiția ingrată a editorului, a celui care în ciuda muncii sale uriașe puse în slujba păstrării intacte a valorilor perene ale literaturii unui popor, va rămâne în permanență într-un con de umbră, niciodată apreciat așa cum s-ar cuveni. Volume precum acesta îngrijit de către Andrei Moldovan constituie gesturi pioase de necesară apreciere și admirație. La mulți ani, domnule Gheran!