Slujba Vecerniei, oficiată la Runcu Salvei, de preoţi din Cercul pastoral-misionar Mocod, alături de preotul paroh Ilie Furcea
Preoții din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonați de pr. Vasile Dan, s-au întâlnit în Duminica a 9-a după Rusalii în Parohia Runcu Salvei din Protopopiatul Năsăud.
Începând cu ora 17.00, în Biserica cu hramul “Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, în prezența unui număr foarte mare de credincioși, soborul celor 13 preoți slujitori, alături de pr. paroh Ilie Furcea, au săvârșit slujba Vecerniei.
În cuvântul rostit la finalul slujbei, pr. Alin Carafa de la parohia Mogoșeni a vorbit celor prezenți despre “Sfnta Biserică - întemeierea, constituția și însușirile ei”. Părintele a evidențiat rolul important al bisericii în viața creștinului, rezumat în celebra sintagmă “în afara Bisericii nu există mântuire” atribuită Sfântului Ciprian al Cartaginei.
În încheiere, pr. paroh Ilie Furcea a mulțumit preoților prezenți pentru împreuna slujire.
Această întlnire se încadrează în activitatea misionară a Cercului preoțesc Mocod, care se va reuni în Duminica a 18-a după Rusalii în parohia Nimigea de Sus.
Date istorice
Biserica parohială cu hramul “Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a fost construită între anii 1957-1968 și ulterior pictată în tehnica tempera. Slujba de sfințire a bisericii a fost oficiată de vrednicul de pomenire ÎPS Teofil Herineanu la data de 13 octombrie 1968.
În anul 1999 a fost construită o casă parohială din cărămidă, binecuvntată de PS Vasile Someșanul, Episcopul vicar al Eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului.
Începnd cu anul 2008 lăcașul de cult a trecut prin ample lucrări de renovare la exterior și interior. Între anii 2009-2010 biserica a fost repictată în tehnica tempera “grasa”, iar în 2011 curtea bisericii a fost împrejmuită cu gard metalic, cu fundație din beton placată cu piatră de carieră. La data de 27 august 2012 biserica a fost resfințită de PS Vasile Someșanul.
Din anul 1979 comunitatea credincioșilor ortodocși din Runcu Salvei este păstorită de părintele Ilie Furcea.
Pr. Cornel Coprean
Citiţi şi:
- Despre Împărăția lui Dumnezeu, la Runcu Salvei
- Grija lui Dumnezeu şi grijile vieţii, tema Cercului pastoral-misionar Mocod
- Cerc preoţesc în parohia Chiuza, în prezenţa părintelui protopop Ioan Dâmbu
- Cerc preoţesc în Parohia Perişor. Soborul preoţilor slujitori, alături de părintele paroh Florentin Moldovan, au săvârşit slujba Acatistului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel
- Cercul pastoral-misonar Mocod s-a reunit la Tăure
Adaugă comentariu nou