EDITORIAL de Andrei Moldovan: Aniversări cu ploi şi stele în noiembrie

Pare că luna noiembrie ar fi cea mai aglomerată din perspectiva aniversărilor culturale. Peste toate însă îşi revarsă lumina data de 27 când, într-o noapte marcată de o ploaie de stele, în 1885, cum spune tradiţia, s-a născut cel care avea să devină ctitor al romanului românesc modern. Întâmplarea puţin ciudată face ca locul naşterii, satul Târlişua (azi în judeţul Bistriţa-Năsăud), unde părinţii săi s-au aflat pentru o scurtă perioadă de vreme, tatăl fiind ajutor de notar, nu a putut fi identificat de autor nici măcar pe hartă, cum singur mărturiseşte, iar promisiunea lui de a vizita cândva localitatea pe care a marcat-o de neşters în istorie nu a mai putut fi îndeplinită din pricina întâmplărilor care i-au marcat viaţa zbuciumată şi deopotrivă viaţa neamului. Se spune totuşi, şi îmi place să cred că este aşa, că nimic nu este întâmplător în lumea aceasta. Aşa se face că Liviu Rebreanu luminează constant luna noiembrie, precum un reazem spiritual puternic şi durabil în pragul iernii.
Academicianul Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, dar mai presus de orice, un reper esenţial al vieţii literare româneşti din ultimele decenii, autor, printre altele, al unei „Istorii critice a literaturii române”, carte care, cu siguranţă, va rămâne pentru multe generaţii ce vor veni un fundament al culturii noastre, alături de istoriile altor doi giganţi, George Călinescu şi Eugen Lovinescu, pare că a ales şi el să se nască sub legenda ploilor de stele, în aceeaşi zi marcatoare de destine (27 noiembrie 1939).
Doar cu o zi înainte, în 26 noiembrie, dar în anul 1929, s-a născut la Archiud (în Bistriţa-Năsăud), Ion Vlad, critic, istoric şi teoretician literar, dar nu unul de rând, ci unul care ar fi putut onora, chiar cu asupra de măsură, un fotoliu al Academiei Române. N-a fost să fie şi cred că, în această lume repezită în care toţi se grăbesc, dar fără să ştie spre ce, un astfel de lucru care ţine de normalitate nu se va mai întâmpla. Fără îndoială că „dreapta şi necruţătoarea magistratură a timpului” îi va aşeza cândva opera remarcabilă acolo unde îi este locul. Să ne amintim că un fost student al său, Petru Poantă, el însuşi un remarcabil critic literar, spunea despre profesorul său: „Prelegerile seducătoare ale lui Ion Vlad instruiau despre puterea ficţiunii şi rigorile creaţiei. Cei dotaţi au înţeles cu uimire că literatura înseamnă o extraordinară aventură a formelor.” Avea dreptate Petru Poantă când menţiona „cei dotaţi”, pentru că Ion Vlad nu a fost şi nu este un profesor şi un scriitor pentru mediocri.
Irina Petraş, şi ea o remarcabilă reprezentantă a ceea ce am putea numi „Şcoala Ion Vlad”, a făcut imprudenţa să se nască tot în 27 noiembrie (1947) şi să se lase umbrită şi ea de lumina lui Liviu Rebreanu. Dacă invocăm „Şcoala Ion Vlad” spunem foarte mult despre opera de critic, teoretician şi istoric literar a Irinei Petraş, despre rigurozitatea şi calitatea scrierilor sale, unanim recunoscute. Se cuvine însă să adăugăm că, în calitate de preşedinte al Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România nu are pereche în ţară, iar cei care ştiu despre ce vorbesc îşi dau seama că nu este un discurs encomiastic. Toată lumea scriitoricească ştie că este cea mai activă filială, fără să supăr pe nimeni, iar asta graţie prezidentei care emană o energie molipsitoare, demnă de un avânt adolescentin.
Să nu îl uităm pe Vasile Sav, cel care ar fi împlinit în acest an 70 de ani, tot în 27 noiembrie, parcă pentru a incendia această zi de sfârşit de toamnă. Un latinist de forţă, s-a impus ca traducător din Tibul, Propertius, dar mai ales din Sfântul Augustin („Opera omnia” în şase volume), ceea ce a umbrit pe nedrept scrierile sale poetice, de mare originalitate, spre care generaţiile viitoare, cu siguranţă, se vor întoarce.

Andrei Moldovan