Clujul – mai sărac fără Petru Poantă

Când, în adolescenţă, l-am întâlnit pe Petru Poantă, deşi nici el nu era foarte departe de ea, la lansarea unui volum de „Micropoeme” al lui Aurel Rău, Petru Poantă, pe atunci redactor la revista „Steaua”, care s-a impus de la bun început prin autoritatea sa critică, certificată încă din anii „Echinoxului”, între ai cărui fondatori se număra.
Nici nu visam atunci că temutul tânăr critic literar îmi va fi coleg cândva – coleg la „Echinox”, coleg la Direcţia pentru Cultură (el fiind director la Cluj), colegi de Asociaţie USR la filiala Cluj, dar, nu în ultimul rând, un amic de nădejde, un critic literar pe care l-am resimţit întotdeauna confratern, ferm dar echilibrat, impunându-şi întotdeauna distincţia.
În ultimul deceniu, am fost ortaci ai aceloraşi iluzii şi deziluzii, în eforturile noastre de a menţine prestigiul unei instituţii şifonate politic, guvernare după guvernare. Abandonase de ceva vreme lupta, scârbit, poate şi obosit, sătul să se mai bată cu morile de vânt, rămânând fidel iubirilor sale literare dintotdeauna, între care George Coşbuc, readus în actualitate prin profunzimea şi subtilitatea interpretărilor sale critice, ca să nu mai vorbim de Clujul studenţiei noastre, de „Echinoxul” care ne-a unit, ca în jurul unei „vetre vechi”, de statornicie în demnitate şi respect pentru valori - locuri geometrice ale orizonturilor sale literare.
Petru Poantă ne-a lăsat o operă - Modalităţi lirice contemporane, 1973; Poezia lui George Coşbuc, 1976; Radiografii I, 1978; Radiografii II, 1983; Scriitori contemporani, 1994; Cercul literar de la Sibiu, 1997; 2006; Dicţionar de poeţi, 1999, 2000; Efectul Echinox sau despre echilibru, 2003; Opera lui George Coşbuc, 2004; Clujul meu. Oameni şi locuri, 2006; Clujul meu. Anii şaptezeci, 2007; Clujul meu. Radiografii, 2011; Clujul interbelic. Anatomia unui miracol, 2013, ediţii din G. Coşbuc, Ion Negoiţescu, Radu Stanca. Coautor la Scriitori Români, 1978; Dicţionarul Scriitorilor Români, 4 vol., 1995-2001; Dicţionarul General al Literaturii Române, 2004-2005 – despre care s-a scris şi se va mai scrie, în aceeaşi termeni elogioşi cu care au făcut-o Laurenţiu Ulici, Al. Dobrescu, Nicolae Manolescu, Radu G. Ţeposu, Mircea Iorgulescu, „Mircea Zaciu, Dan C. Mihăilescu, Mircea Tomuş, Gheorghe Grigurcu, Florin Mugur, Tania Radu, Radu Săplăcan, Valentin Taşcu, Ion Vlad, Doina Curticăpeanu, Mircea Muthu, Daniel Cristea Enache, Irina Petraş, Dumitru Micu, Pavel Azap, Marta Petreu, Nicolae Oprea, Diana Adamek, Aurel Sasu, Marian Popa, Al. Cistelecan, ca să înşirui doar o parte dintre cei care i-au apreciat eforturile, opera.
Ne va lipsi verbul său, bonomia, umorul fin, ironia subtilă, umărul său, pe care ne puteam pune nădejdile şi deznădejdile, mai crezând că nu e totul pierdut.