Andrei Marga: Filosofi și teologi actuali

Unul dintre neajunsurile culturii de azi, de la noi,este neîncrederea în reflecție, ca și cum realitatea s-ar epuiza în acțiuni de forțare a lucrurilor și de obținere de avantaje imediate. Altul, la care mă și opresc aici, este paseismul - întoarcerea cu fața spre trecut, nu atât pentru a învăța din lecțiile lui și a omagia reușite certe, ci pentru a trăi cu el. Obsesia trecutului împiedică deopotrivă lămurirea fără resturi a ceea ce a fost și deschiderea spre viitor.

În ceea ce mă privește, fiind contemporaneist prin opțiune și formație, m-am ținut departe de asemeneaneajuns.  Profesorul care și-a încheiat activitatea de predare cu generația mea, D.D.Roșca, spunea că „filosofia mare s-a încheiat cu Hegel”. Am îmbrățișat explicit, trebuie să spun, o altă direcție – una condusă chiar de ideea lui Hegel, după care anatomia omului este de fapt cheia anatomiei maimuței, nu invers, iar modernitatea permite mai profunda înțelegere a ceea ce a fost anterior. Simplu, nu poți înțelege ceea ce se petrece azi privind doar la trecut.

D.D. Roșca mai spunea că „în filosofie nimic nu este nou sub soare”. M-am lăsat convins, mai ales după pregătirea și cercetările filosofice pe care le-am făcut în Germania Federală și SUA, că ideile noi formulate în perioada postbelică întrec ceea ce s-a acumulat în lunga istorie anterioară a filosofiei. Nu este doar ceva nou, ci multnou.

Am predat, din 1976, istoria filosofiei contemporane, după revenirea din Germania, unde, în reglementările de atunci, pregătisem doctoratul. A fost decizia șefului de catedră al timpului, Dumitru Isac, de a-mi încredința acest curs, care era nou la Universitatea din Cluj.

Mi-am continuat cercetările și am publicat fără mari întreruperi. Opreliștea era nemiloasă când era vorba de publicare, dar lectura și învățarea nu puteau fi oprite. Faptul că am intrat în contact cu cel care avea să devină cel mai profilat gânditor pe scena mondială de azi, Jürgen Habermas, a fost pentru mine hotărâtor. Contactul, începând din 1990, cu dezbaterile din Washington DC și cu cei mai importanți filosofi americani, Nicholas Rescher, HilaryPutnam, Richard Rorty în primul rând, mi-a deschis noi orizonturi.

Am parcurs cu folos cărțile filosofiei contemporane care contează, pe care le am, de altfel, în importanta mea bibliotecă personală. O seamă dintre istoriile acestei filosofii – Wolfgang Stegmüller, HauptströmungenderGegenwartsphilosophie (1975), Frederick Copleston, A History of Philosophy (1994), Nicola Abbagnano, Storia de la Filosofia (1995), Frederic Worms, La philosophie en France au XXemesiecle. Moments (2009) –au fost jaloane utile. Am avut acces direct la surseprinpatru limbi internaționale de comunicare, în afara limbii române.

Cu timpul, am simțit nevoia de a face nu numai istoria filosofiei, ci și de a articula propriile idei. Vremea sistemelor închise pare să fi trecut, dar vremea sistematizării ideilor este mai actuală ca oricând. În jur este prea multă gândire dezordonată, veleitară, fragmentară, aservită! Dintr-o nevoie lăuntrică, dar și în reacție la această stare de lucruri, am lucrat la articularea unei concepții proprii – pragmatismul reflexiv.

Nu am părăsit, însă, istoria filosofiei. În fond, viziunea mea, ce exploatează fenomenul acțiunii argumentative, presupune interacțiunea cupropunerile noi din filosofie și teologie. De aceea am și însoțit travaliul meu în direcția sistematizării  cu compunerea tabloului contemporan al filosofiei și teologiei.

Lucrarea cea mai amplă pe care am publicat-o în materie, Introducere în filosofia contemporană (ediția a treia, Editura Compania, București, 2016), venea pe linia foarte cultivaților P.P.Negulescu și Mircea Florian. Îi consider intelectualii care au dispus  efectiv în România timpului lor de cunoașterea panoramică a filosofiei. Această lucrare aducea la zi tabloul filosofiilor contemporane.

Am adăugat în volumul menționat tabloul teologiilor de referință universală. De fapt, dacă sunt elaborate până la capăt, nu mai esteimpermeabilă despărțirea dintre filosofie și teologie. Această realitate a fost asumată efectiv de personalități precum John Rawls, Jürgen Habermas, Joseph Ratzinger, Wolfgang Pannenberg sau Giovanni Reale, a căror operă este probă.

Când am publicat Introducerea în filosofia contemporană mi-am spus că nu o să mai revin la istoria filosofiei. Continuând însă lucrul la sistematizare filosofică a trebuit, firește, să citesc ce se publicase în ultimii ani. Ca urmare, a trebuit să prelungesc această carte cu volumul Filosofi și teologi actuali (Meteor Press, București, 2019), care ține de lucrări pregătitoare la sistematizarea pe care o încerc. Ce aduce nou acest volum și, dacă se poate îndrăzni, original?

Volumul Filosofi și teologi actuali continuă asumarea împreună a filosofiei și teologiei. O face în optica unui dialog care, din păcate, nu s-a mai reeditatdecât foarte rar în cultura europeană, de la Hegel și Nietzsche încoace.

În volum argumentez că Europa, în încercarea de a-și lămuri situația în care a ajuns, nu s-a despărțit de ceea ce a fost din 1914 până în 1945, iar, astăzi, riscă să repete obsesiile trecutului sub amăgirea că luptă ba cu capitalismul clasic, ba cu comunismul sovietic. Acestea din urmă țin, totuși, de muzeu, realitățile fiind altele, cu noi posibilități, provocări și primejdii și cerând alte abordări filosofice.

Destul de puțin informați, unii reiau teza lui Ernst Nolte, a „războiului social european”, pe care o folosesc dinspre o tabără sau alta și împiedică veritabila ieșire a Europei din crize. Fapt este că din cotitura benefică aEuropei din jurul lui 1990 au de învățat toți oamenii –cei care au pierdut, dar și câștigătorii. Numai sub condiția acestei învățări Europa își poate reveni.

Nu este cale de ieșire a Europei din crize decât cea a unei „democrații curate” – cum se spunea și în România în 1918 și anii următori. O democrație străină de la început de simple propagande, de desconsiderarea cetățeanului, de trădări din rândurile proprii, care favorizeazăconcentrări anacronice de putere.

Astăzi, dacă suntem integri, nu putem să nu observăm că Europa a căzut din nou sub conducerea „celor mai slabi” – civic, politic, moral, cum spuneau Stendhal și, mai aproape de zilele noastre, Thomas Mann. Deocamdată, ea își subminează meritocrația, cum s-a văzut în câteva țări și în 2019,  și face loc, cum se spune mai nou, opusului acesteia, mediocrația. Cu actuala combinație de mediocritate a decidenților, vederi care au abandonat libertățile și drepturile omului și autoritarism, nici Uniunea Europeană nu este în siguranță. Ceea ce este deja grav pentru întregul continent, și nu numai!

Se poate observa ușor că scenaviziunilor cuprinzătoare, a filosofiei s-a schimbat chiar în cursul aceleiași generații. Înainte de al Doilea Război Mondial cuceriseră teren filosofii vitaliste, uneori biologizante, pe locul ocupat odinioară de căutările fenomenologice ale sensului și valorilor. După război, marxismul a cucerit teren, pe care l-a disputat cu existențialismul și neopozitivismul.În anii șaptezeci, structuralismul, scientismul și funcționalismul au luat avânt, pentru ca în anii optzeci, pragmatismul american, teoriile comunicării și filosofiile reflexivității să dobândească ascendent. Formarea generației mele a avut loc în această atmosferă, care este și dominanta volumului Introducere în filosofia contemporană.

Volumul Filosofi și teologi actuali captează, în a doua sa secțiune, continuități de la filosofia și teologia anterioară la cele actuale – aflate în discuția publică. El vrea să surprindă reperele oarecum „ultime” ce se asumă în centre avansate de cercetare filosofică și aduce în atenție, prin analize, componente ale scenei de azi. Este vorba, de pildă, de ponderea în creștere a lui Confucius, de recunoașterea crescândă de care se bucură lectura ebraică a Bibliei, de noile descoperiri privindu-l pe Isus Hristos, de sporirea importanței Apostolului Pavel în filosofie, de „istorizarea” lui Marx, ca alternativă atât la luarea lui ca reper dogmatic, cât și la ignorarea cu suficiență, de valorificarealui Nietzsche pe linia unor fragmente neexploatate, de punerea în valoare a opticii genuine a pragmatismului  american.

Volumul Filosofi și teologi actuali include o examinare dintre cele mai largi a Caietelor negre cu care Martin Heidegger „provoacă” conștiința actuală. El oferă analiza scrierilor lui Carl Schmitt care au afectat democrația europeană și etalează urcarea „pragmaticii universale” a lui Habermas la rangul de cadru al filosofării mature. El aduce în discuție efectele neuroștiințelor și digitalizării în filosofie și viața oamenilor.

Miezul volumului Filosofi și teologi actuali este, însă, examinarea de inițiative noi în filosofia actuală. Nici chiar în filosofie nu se repetă aceleași teze – mai ales astăzi, când cel puțin globalizarea, digitalizarea și științele minții obligă la schimbarea constelațiilor conceptuale.

Am avut în vedere inițiativele care deschid efectiv orizonturi și dezbateri.  De exemplu, „controversa reluării metafizicii” dintre Jürgen Habermas și Dieter Henrich, elaborarea „pragmaticii inferențiale” de către Robert B. Brandom, noua stea a filosofiei mondiale, restabilirea „individualității” de către Manfred Frank, a „demnității umane”, cu AvishaiMargalit, reacția „ateologică” a lui Michel Onfray și controversa asupra „parteneriatului știință, filosofie, religie”, cu Paul Davies, Gerald L. Schroeder, Jonathan Sacks, noua concepere a vieții ca „autopoieză”, începând cu HumbertoMaturana, noul concept al omului, disputele bioeticii, reluarea temei „empatiei” în epistemologie, explorarea filosofică a digitalizării și consecințelor ei, noile conceptualizări ale libertății, cu Julian Baggini și Philippe Petit, reluarea temei configurației viitorului, cu Daniel Innerarity și Alain Badiou, proiectul „eticii în relațiile cu animalele” al lui Peter Singer, încheierea operei celor mai mari teologi de azi, Joseph Ratzinger, Hans Küng și Walter Kasper, revenirea la tema patriei, odată cu Richard Rorty. Și, desigur, altele.

Nu poți examina concepția unui autor fără a angaja o filosofie. De aceea, în partea finală a volumului public rezolvări ce țin de sistematizarea proprie. Ea aduce, sper, proba înțelegerii imperativului actual, care este cel al reconstituirii și înțelegerii cu acuratețe și precizie a ideilor contemporanilor noștri,  dar și al angajării în a elabora vederi plecând de la experiențele vieții din zilele noastre. Și, pe cât am înțeles eu lucrurile, de a o promova o filosofie adusă la zi  în dezbaterea publică, integru, cu o culturăcât mai extinsă. (Cuvânt la lansarea volumului Andrei Marga, Filosofi și teologi actuali, Meteor Press, București, 2019, la București, Târgul Gaudeamus)