Deputatul Ionuţ Simionca: 250 de pachete cu alimente de Paşti vor ajunge la familii din Bistriţa

În Bistrița-Năsăud, nimeni nu trebuie să aibă lipsuri de Paște!

Criza sanitară pe care o traversăm ne-a făcut să ne apropiem unii de alții și să fim conștienți că marile încercări nu le putem depăși decât cu solidaritate și cu omenie. Împreună cu mai mai mulți bistrițeni cărora le pasă de oamenii din jurul lor, am pregătit pachete cu alimente pentru 250 de familii, care vor ajunge în zilele următoare la cei aflați în nevoie.
Cu ajutorul unor preoți cu har din Municipiul Bistrița și din județ, am reușit să identificăm familiile pentru care aceste pachete chiar contează.
Vă invit pe toți cei care aveți o bucată de pâine în plus să vă alăturați demersului nostru și să aveți grijă de cei care, din motive independente de ei, nu pot pune pe masă bucate tradiționale în Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului.
Dacă vreți să ne ajutați la distribuirea pachetelor sau dacă știți familii care au nevoie de sprijin și de o vorbă bună, vă rog să mă contactați. În județul nostru, nimeni nu trebuie să aibă lipsuri de Paște!
Așa să ne ajute Dumnezeu!, este mesajul transmis de deputatul PMP, Ionuţ Simionca.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5