Ctitorirea culturală ca pasiune de o viață

Atunci când poeții Valeriu Bârgău și Mariana Pândaru,soția sa, s-au stabilit într-o zonă a României înțesată de ctitoriri dacice, ca cele de la Hațeg, și de castele medievale, precum cel de la Hunedoara, tot o citadelă au visat să ridice și ei. Numai că citadela lor nu urma să fie una din piatră ca aceea din Deva, spre care își ridicau zi de zi privirea, ci ei visaseră în plin secol XX o inespugnabilă cetate de spirit, care a fost la început săptămânalul “Călăuza noastră“ (1990 - 2009) apoi revista de largă cuprindere geografică “Ardealul literar” , înfiinţată în 1995. Sigur că și soților Bârgău li se vor fi “deschis ferestre și spre alte zări, mai încărcate de flux poetic, cu mai multe oportunități de consacrare”, ca să folosesc chiar formularea Marianei Pândaru adresată unui poet din Banatul Montan, Octavian Doclin, cel care o socotea “sora mea din Munții Aninei”. Totuși în Deva cea privegheată de cetatea de pe culme s-a născut acum un sfert de secol revista “Ardealul literar”, publicație inconfundabilă ca varietate a temelor abordate, ca statornicie a personalităților care semnează rubricile de seamă și ca formă îngrijită a slovei încredințate tiparului.
Aici au rodit visurile ctitoriale ale lui Valeriu Bârgău, “pildă ziditoare”, cel plecat deja de 14 ani printre stele, de unde privește la cei care îi duc mai departe, înfăptuindu-i vrerea. Rămasă mult prea curând singură în bătaia timpului, Mariana Pândaru Bârgău îi împlinește visul ctitorial pe care l-a îndrăznit Valeriu, el omul-“flacăra ce-a ars ascunsă”. Redactor-șef al revistei, Mariana lucrează ca o nouă Penelopa‚ țesând harnic, fără să se întrebe dacă mai are puteri și resurse, ci preocupată doar de dorința de a oferi cititorilor revistei etapă de etapă aceleași editoriale de suflet, în care își deapănă gândurile conectate la marile imperative ale actualității. Nu lasă ștacheta jos nici când la rubricile permanente Eseu, Restituiri, Note de călătorie, Eveniment, Poezie, Proză, Comemorare, Arte, In memoriam, Meridiane, Semnal, Restituiri etc., captează fenomenul literar în formele lui cele mai vii, în dinamica sa ferventă, împletind accentele locale cu cele naționale, aruncând neașteptate ancore și în literatura universală a contemporaneității noastre, acolo și atunci când scriitori din țări îndepărtate îi trimit semne de prețuire și prietenie. Misiune nobilă, pe care o duce la îndeplinire cu toată buna credință, cu o discreție ființială ce răzbește și în paginile revistei.
Trec zi de zi pe lângă ea noi publicații scoase zgomotos, dar fără grija valorii, pe când “Ardealul literar”rămâne la locul ei, ca o vioară într-o orchestra sublimă, continuând să respecte partitura, interpretând-o cu virtuozitate, așteptând ca cei îndrituiți să-i recunoască locul în ordinea fruntașă a revistelor literare din țara noastră. Împlinirea unui sfert de secol de apariție ar fi cel mai firesc prilej ca Uniunea Scriitorilor din România să o aducă sub egida sa.