Stelian Dolha: RAAL are nevoie 2 luni de oxigen! Nu avem multe firme din acestea! Panasonic, interesată de o colaborare!

      Prefectul Stelian Dolha consideră că RAAL, compania cu capital 100% românesc, are nevoie de susţinere până la revenirea comenzilor la nivelul anterior pandemiei, astfel că a căutat soluţii, alături de Ministerul Muncii, pentru menţinerea salariaţilor.

„800 de oameni urmau să fie disponibilizaţi în două luni, prima tranşă în luna august, a doua tranşă în luna septembrie. Am ajuns la domnul director Paul Ilieş, dar înainte de asta am avut o discuţie cu doamna ministru al Muncii în care i-am spus că judeţul Bistriţa-Năsăud are nevoie de Ministerul Muncii şi să găsim o soluţie pentru oamenii ăştia, pentru că suntem în perioada de pandemie şi e foarte greu să-ţi găseşti un loc de muncă. (...) 40-50% dintre salariaţi rămân cu normă întreagă, iar ceilalţi vor intra alternativ, o săptămânii unii, o săptămână alţii. Statul vine cu o diferenţă, cu o plată de 75%, diferenţa salarială dintre salariul normal şi munca efectuată. 75% plăteşte pe cele două săptămâni de muncă. Am vorbit cu doamna ministru să ajungem la o finalitate, săptămâna viitoare urmează o hotărâre de Guvern în aplicarea ordonanţei unde va fi procedura de decontare”, a explicat Stelian Dolha.

          Potrivit acestuia, dacă în lunile normale comenzile RAAL-ului se ridicau la 7 milioane euro, în luna mai au ajuns la 2 milioane, iar în iunie la 3,4 milioane euro. Şansele de redresare vor apărea undeva în septembrie, când îşi va reveni şi industria auto şi a utilajelor agricole din Germania, care acum funcţionează la 30% din capacitate. De asemenea, se impune această menţinere a personalului calificat deoarece compania japoneză Panasonic vrea să investească în RAAL însă condiţia de bază o reprezintă resursa umană.

          „Toată producţia lor e pe export şi Germania nu şi-a pornit încă motoarele, nu în totalitate, nici jumătate. 30% din producţia de maşini, maşini agricole din Germania este pornită.  Din 1 septembrie va începe din nou producţia. Au nevoie de aceste două luni de oxigen, e terapie intensivă pentru ei. Nu avem multe firme de astea, nu avem branduri bistriţene multe. Ei sunt 100% cu capital românesc. (…)  Nicio companie din lumea asta nu vine să investească într-o compania românească, bistriţeană, care are probleme cu personalul, pentru că nu mai are cu cine să lucreze. Dacă îi pierzi pe oamenii aceştia – 800, e foarte greu să vină investitorii. Suntem unic distribuitori de sisteme de răcire şi schimbătoare de căldură din lume. Ar fi păcat şi de asta trebuie să venim în ajutorul lor. Am fixat o videoconferinţă cu Ministerul Muncii şi cu domnul Ilieş. E un angajament pe care mi l-am luat şi-l duc până la capăt”, a mai spus Stelian Dolha.

          În context, Stelian Dolha a menţionat că RAAL a făcut investiţii masive în dotări şi echipamente, fiind achiziţionaţi roboţi pentru partea de sudură, un singur robot înlocuind munca a şase oameni. Foarte probabil, în scurt timp la RAAL va fi o secţie complet robotizată, probabil singura din Transilvania, dacă nu şi din România.

Acesta a mai spus că va contacta şi alte firme româneşti pentru a vedea ce probleme au şi dacă pot fi sprijinite în această perioadă dificilă.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5