„Lucreția Mititean, Atelierul fanteziei, Editura „Ecou Transilvan”, Cluj-Napoca, 2018, 167 p.

Doamna Lucreția Mititean e un dascăl ce lasă în urmă o frumoasă moștenire. Om ancorat în valorile morale, militant cultural și scriitor, e totodată și o prezență caldă și plăcută și un promotor al valorilor culturale ale zonei Năsăudului.

            Între isprăvile publicistice recente ce-i poartă semnătura, se numără și volumul Atelierul fanteziei, apărut la editura clujeană „Ecou transilvan” din Cluj-Napoca, în anul 2018. Demersul este prefațat de doamna prof. Valerica Petrea de la Iași (p. 4-6), care ține să sublinieze cu privire la el următoarele:

            „Cartea doamnei Lucreția Mititean se dorește a fi o pleoarie pentru meseria de dascăl, este o profesiune de credință, așa cum la poeți se numește „artă poetică”, o carte pentru școală și familie deopotrivă, deoarece din ce în ce mai puține femei știu să gătească, să coase sau sunt dispuse să facă acest lucru; o carte a familiei, a taților, a fraților și a bunicilor de ambele sexe, care doresc să petreacă o parte sau cât mai mult timp cu cei mici, pentru cei mici”. (p. 6).

            Apoi, activitățile clubului „atelierul fanteziei”, condus de către învățătoarea Lucreția Mititean sunt prezentate pe larg, într-un frumos tandem text-imagine, iar procedura de realizare a unor obiecte extrem de frumoase și de utilitate practică, este descrisă în amănunt. Desigur, autoarea nu uită să prezinte, în partea introductivă a volumului, cum s-a ajuns ca activitatea practică să devină parte a procesului educativ și să treacă în revistă principalele repere cronologice ale acestei problematici, deopotrivă în spațiul românesc, cât și în cel global (p. 8-11).

            Ca orice expoziție ce se respectă, și cea care face obiectul lucrării de față, a avut parte de un spațiu aparte, respectiv Casa de Cultură „Liviu Rebreanu” din Năsăud. Exponatele au fost admirate, iar vizitatorii au fost invitați, la finele popasului care a avut în centru descoperirea muncii elevilor și a distinsei coordonatoare, să-și expună impresiile în paginile unui interesant caiet. Astfel, după cum va remarca autoarea:

            „Expozițiile organizate în holul Casei Orășenești de Cultură „Liviu Rebreanu” din Năsăud, la finele clasei a IV-a, sub genericul, „Școlii dragi, daruri confecționate în cei patru ani”, au fost un mare câștig pentru elevi. Expoziția avea un mare ecou în oraș și în împrejurimi.

            Cele scrise în caietul de impresii sunt dovezi elovcente ale calității obiectelor expuse.

            Expoziția nu avea un caracter comercial, ci unul educativ, făcând dovada că școlarii, membrii cercului „Atelierul fanteziei”, sunt capabili să lucreze ceva folositor, demonstrând că astfel de activități parcurg calea educației copiilor folosindu-și la același nivel ochiul și mâna”. (p. 12).

            Imitarea[1] se îmbină cu originalitatea în cadrul volumului de față. Pe măsură ce un anume procedeu este executat, iar cercul realizează o anumită activitate, coordonatoarea trage anumite concluzii în legătură cu impactul pe care îl are munca desfășurată asupra elevilor. Astfel, de exemplu, într-un anume moment constată că:

            „Munca în echipă dezvoltă la copii personalitatea însoțită de spiritul datoriei. A face să înflorească personalitatea înseamnă a cunoaște copilul așa cum este el, pentru ca, dându-ne seama de posibilitățile sale, să-l ajutăm să-și dezvolte calitățile și să-și corecteze defectele. Prima condiție a unei astfel de educații este să-i dezvoltăm copilului sentimentul răspunderii, adică să-l punem să-și facă ucenicia muncii independente, ceea ce presupune metode pedagogice corespunzătoare, spre a se putea integra în mod firesc în societate” (p. 27).

            Volum ce aduce în atenție aspecte de actualitate practică pentru educația contemporană, Atelierul fanteziei constituie o frumoasă contribuție, pe care, după mai multe decenii de slujire, doamna Lucreția Mititean o oferă peisajului educațional contemporan. Dincolo de valențele ei didactice, cartea este însă una ce poate face obiectul unor frumoase activități comune, desfășurate de bunici împreună cu nepoții, sau de către părinți alături de copiii lor, fapt pentru care nu putem decât să salutăm apariția unui astfel de demers și să sperăm că școala zilelor noastre, fie ea on-line sau nu, va redescoperi și latura practică și o va pune în valoare așa cum se cuvine.