În săptămâna Crăciunului, coratorul ANCHIDIM URS, din Salva, a trecut la cele veşnice
Parohia Ortodoxă Salva, deplânge trecerea la cele veșnice a Coratorului ANCHIDIM URS.
Este vremea colindelor, este vremea în care și la care, fiecare din noi medităm, încercam să fim mai buni, așteptând să se nască pentru fiecare dintre noi Pruncul Iisus Hristos. Este o perioadă în care lumea începe și freamătă fiecare își primenește casa, își primenește sufletul prin Taina Spovedaniei și a Împărtășaniei și așteptăm acestă bucurie a sărbătorilor încercând să ne interioriză și să așteptăm fiecare dintre noi pacea lui Dumnezeu. Dar iată că în acestă atmosferă există și dureri, există și încercări, pentru unii din semenii nostrii și noi fiecare. De aceea Dumnezeu așa a rânduit ca iată în săptămâna Crăciunului să ne părăsească un Corator al Bisericii Ortodoxe din Salva, ANCHIDIM URS, un om minunat, a cărui prezență agreabilă era apreciată de toți cei din jur.
Transmitem sincere condolențe familiei, mamei, soției și fiicelor dânsului!
Bunul Dumnezeu să-l odihnescă în pace!
Marius-Ilie Butaciu
Citiţi şi:
- Cei 22 de copii şi tineri din casele de tip familial, în vizită la Primăria Năsăud. Tablete din partea unor năsăudeni cu suflet mare – Mihai Pop şi Oana Morar
- Dan Barna, CANDIDAT Alianța USR PLUS PENTRU PREȘEDINȚIE: Zece proiecte pentru România
- Dan Barna, candidat Alianța USR PLUS pentru preşedinţie. Zece proiecte pentru România: Ordine publică!
- Infrastructura, unul dintre cele 10 proiecte pentru România cu Dan Barna Preşedinte
- Dan Barna, candidat Alianța USR PLUS pentru PREȘEDINȚIE. Zece proiecte pentru România: Apărare.
Adaugă comentariu nou