„Bunica”... ciumă

Nu e nici o poruncă planetară să știi istoria urgiilor ce s-au abătut asupra lumii. Pentru mine e o împrejurare neașteptată ca, în acest timp, când stăm sub amenințarea parșivă a pandemiei, urmărind cu drag filmele transmise acum la tv. despre celebra Împărtească Sissi și văzând atâtea secvențe cu cetatea Vienei, așadar, în acest context, au început să dea ghies amintiri ale șederii mele în fosta cetate a fostului Imperiu Habsburgic.
Și, că tot ne dă târcoale blestematul coronavirus, aș vrea să mă refer la două aspecte din istoria Vienei, rămase în memoria localnicilor, pe seama ciumei de la începutul sec. al XVIII-lea ce s-a abătut asupra inexpugnabilei cetăți.
Se murea într-un așa ritm, încât uneori groparii, sleiți de puteri, se mai rezemau câteva ceasuri de ziduri. De aici s-a iscat apoi o întâmplare, intrată în poveștile generațiilor următoare, legată de lăutarul Augustin; muzician, dar și strașnic chefliu.
E o zonă numită „Fleischmark !!” și un vechi local, numit „Greichenbeisl” (”Han grecesc”). Aici cânta, la câteva instrumente, și bea strașnic, muzicantul Augustin. Într-un capăt de zi, după ce a suflat cât l-a lăsat în puteri băutura, a părăsit localul și, pe stradă, lovit de comă, a căzut peste niște morți ce urma să fie preluați , scoși din cetate și îngropați în gropile cu var, pregătite pentru așa ceva. Augustin își vârâse la brâu un clarinet. Cioclii l-au cules și pe el și l-au livrat spre aceeași destinație, fără să sesizeze că bărbatul era mort doar... de băutură. Trezindu-se dis-de-dimineață între cadavrele încă neîngropate, a reușit să-și dea seama că... încă e viu, dar lipsit de puteri, nici să strige, nici să se ridice. Dar a avut gândul și... aerul să sufle în clarinet. A fost auzit și salvat. Și i s-a dus vestea între vienezii încă supraviețuitori. Astăzi, se pretinde că Augustin este considerat simbolul muzicii care salvează de la moarte... Mde!...
Încă un episod, de data aceasta nu hilar. Tot atunci, se ajunsese până acolo, încât se zvonea că, dacă ciuma continuă să facă prăpăd în cetate, va exista un final cumplit: Să dispară populația. Împărat era Karol VI. Ei bine - fie sfătuit, fie a făcut-o din propriul său imbold -, a intrat într-o biserică din centru (1713) și s-a aruncat în fața altarului într-o stare de surescitare augustă, cu rugăciuni către Tatăl Ceresc și promițând că, dacă scapă Viena de ciumă, va construi o catedrală pe măsură. Așa consemnează documentele.
La puțină vreme, minunea s-a săvârșit. Iar împăratul a construit biserica Karlskiche.
Să nu se creadă că relatarea mea despre gestul împăratului ar fi... vreo insinuare pe seama timpului pandemic pe care-l trăim.