Prefectul Stelian Dolha, la AJOFM BN: Este important ca oamenii fără loc de muncă sau care se află în căutare să fie consiliați într-un mod eficient și corect!

În dimineața aceasta, prefectul Stelian Dolha a efectuat o vizită la Agenția Locală pentru Ocuparea Forței de Muncă în Bistrița, unde a verificat modul în care sunt primiți cetățenii în instituție și felul în care personalul intervine în rezolvarea problemelor acestora. A avut loc o discuție cu directorul instituției, Otilia Râpan, în vederea remedierii situațiilor sesizate de către cetățeni, apărute și în presa locală.
În cadrul vizitei a fost stabilită desființarea categorică a meselor de la intrarea în instituție, unde erau puse la dispoziție formulare pentru cetățeni și unde aceștia își depuneau dosarele într-o cutiuță, măsuri luate pentru protejarea personalului în perioada de pandemie.
“M-am asigurat că cetățenii o să fie primiți chiar de astăzi în instituția AJOFM la ghișee sau în birouri care au în dotare un panou de protecție. Evident, vor fi respectate măsurile sanitare și de distanțare. Este important ca oamenii fără loc de muncă sau care se află în căutare să fie consiliați într-un mod eficient și corect. Suntem în slujba cetățenilor, și nu invers.“, declară prefectul Stelian Dolha.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5