Pr. Vasile Beni: Fii cu gânduri bune şi să crezi mereu, când nu vine nimeni, vine Dumnezeu!

 Textului Evangheliei la Duminica patra după Învierea Domnului: „În vremea aceea, fiind sărbătoare, s-a suit Iisus în Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare care se numea pe evreieşte Vitezda şi care avea cinci pridvoare. În aceste pridvoare zăceau mulţime multă de bolnavi: orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei, căci un înger al Domnului se pogora din când în când în scăldătoare şi tulbura apa; şi cel care intra întâi după tulburarea apei se făcea sănătos, ori de ce boală era cuprins. Atunci era acolo un om, care era bolnav de treizeci şi opt de ani. Pe acesta, văzându-l zăcând şi ştiind că este aşa încă de multă vreme, l-a întrebat Iisus: voieşti să te faci sănătos? Răspuns-a Lui Bolnavul: Doamne, nu am pe nimeni ca să mă bage în scăldătoare, când se tulbură apa; aşa că până când merg eu, altul se pogoară înaintea mea. Iisus a zis către el: scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă. Şi în clipa aceea s-a făcut omul sănătos şi şi-a luat patul său şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci, ziceau iudeii către cel vindecat: este zi de sâmbătă şi nu-ţi este iertat să iei patul. El le-a răspuns: Cel care m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: ia-ţi patul tău şi umblă. Ei l-au întrebat: cine este omul care ţi-a zis: ia-ţi patul tău şi umblă? Dar cel vindecat nu ştia cine este, căci Iisus se dăduse la o parte din mulţimea care era în acel loc. După aceea Iisus l-a găsit în templu şi i-a zis: iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple şi mai rău. Atunci omul s-a dus şi a spus iudeilor că Iisus este cel care l-a făcut pe el sănătos” (Ioan 5,1-15).

 

 

Dacă în primele două Duminici de după Înviere Iisus se arată apostolilor şi femeilor mironosiţe, ca să-i încredinţeze că a înviat cu adevărat, în duminica a patra după Sfintele Paşti îşi arată dumnezeirea, vindecându-l pe omul pe care nu-l mai ajuta nimeni.

 

     Este o Evanghelie care ne descrie cum fiecare îşi vedea de interesul său, cum urmărea să se salveze pe sine şi nu-l interesa cel de lângă el.

 

          Şi dacă nimeni din mulţime nu cunoştea pe omul bolnav de 38 de ani, nimeni nu-i dădea atenţie şi niciun sprijin, nu aceasta a fost şi atitudinea Mântuitorului. El apreciază valoarea răbdării acestui om bolnav de 38 de ani şi începea cu el un dialog încurajator: „Vrei să fii sănătos?” Omul nu ştia cine era Mântuitorul. Se tânguie, îşi spune oful inimii sale  ca oricărui om. Poate şi nădăjduia să-l arunce în scăldătoare după tulburarea apei. Nu ştia că stă în faţa Fiului lui Dumnezeu, care era izvorul apei făcătoare de minuni şi care n-avea lipsă de apă ca să-l tămăduiască. Dialogul purtat este plin de învăţătură dogmatică. Când omul zice: „N-am om” Mântuitorul îi descoperă rostul venirii Sale în lume zicându-i: cum spui că n-am om?” că doar pentru tine m-am făcut om! Discuţia nu se reduce doar la o teoretizare a învăţăturii, ci la intervenţia puterii dumnezeieşti şi la porunca „Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă”. Puterea lui Dumnezeu îi tămăduieşte boala. Se scoală plin de bucurie şi ia patul şi merge la casa sa. Şi de aceea, în cele ce urmează, foarte pe scurt, vreau să mă opresc asupra bolii singurătăţii.

 

         Singurătatea este acea stare de izolare, când o anumită persoană simte lipsa comunicării sau relaţionării cu cei din jurul său. Şi am putea spune că singurătatea este acea suferinţă a omului din zilele noastre care este lipsit de afecţiunea semenilor. Sunt cercetători care susţin că singurătatea ar debuta încă de la naştere, când am începe să plângem pentru că ne despărţim de mediul în care ne-am dezvoltat, simţind că va trebui să fim singuri într-o altă lume. Şi tocmai din acest motiv am deveni sociabili, încercând pe tot parcursul vieţii să evităm singurătatea.

 

                Singurătatea nu ţine cont de vârstă. Există singurătatea copiilor ai căror părinţi petrec prea puţin timp cu ei. Există singurătatea adolescenţilor care simt că nu sunt înţeleşi de cei mai în vârstă. Există singurătate în cadrul căsătoriei, în care soţii pot trăi o acută înstrăinare. Există singurătatea celor bătrâni, care se simt adesea nedoriţi şi inutili. Şi, nu de puţine ori, ne întâlnim cu problema: „Doamne, nu am om”. Iar „singurătatea” este acel sentiment trist pe care-l constaţi pe propria piele când ceilalţi te izolează sau se îndepărtează de tine. Prin alte cuvinte, vin în viaţă acele momente de singurătate care nu pot fi depăşite prin niciun mijloc uman – doar de către Dumnezeu. Omul bolnav parcă vrea să îi spună la Iisus că toţi l-au părăsit şi au uitat de el, pentru că răspunsul lui este un plâns „Doamne, nu am om”. Şi la acest răspuns, Iisus Mântuitorul îi răspunde prin cuvinte: „În lume necazuri veţi avea, dar să nu uitaţi că Eu, Iisus sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor”.

 

        În Evanghelia de astăzi, Iisus este cel care merge şi îl caută, îl află şi îl vindecă pe cel bolnav de foarte multă vreme, ca şi dovadă că, atunci când suntem părăsiţi de oameni şi chiar şi de cei apropiaţi, nu suntem părăsiţi, nu suntem uitaţi de Dumnezeu. Paraliticul nu avea om care să-l ajute. Dar avea un OM – Omul Dumnezeu, Iisus însuşi.

Și de aceea cred că potrivit ar fi la încheiere să mă opresc la versurile scrise de Licuţa Pântia şi care spun aşa:

 

Unii vor iubire, alții vor putere,

 

Unii doar un umăr pentru o mângâiere,

 

Unii casă mare şi maşină nouă,

 

Alții doar o umbră unde să nu-i plouă,

 

 

 

Unii să audă, alții să vorbească,

 

Unii doar o clipă cerul să privească,

 

Unii o moşie mare şi bogată,

 

Unii ar vrea o mamă, alți-ar vrea un tată,

 

 

 

Unii haine scumpe şi pantofi mai mulți,

 

Alţii vor picioare şi-ar umbla desculți,

 

Unii vor un munte, alții vor o mare,

 

Unii doar să aibă cele necesare,

 

 

 

Unii vor avere, faimă, bogății,

 

Alții sănătate pentru ai lor copii,

 

Unii vor să aibă propriul răsărit,

 

Alții doar să uite ceea ce-au iubit...

 

 

 

Pelerini prin lume între nu şi da,

 

Fiecare suflet are rana sa!

 

Nu tot cel ce râde este fericit,

 

Cum nici cel ce plânge totul a sfârşit!

 

 

 

Luptă pentru tine, uşurează-ți chinul,

 

Iar de nu se poate să-ți accepți destinul;

 

Fii cu gânduri bune şi să crezi mereu:

 

Când nu vine nimeni, vine Dumnezeu!  Amin!

 

 

 

                                                 Pr. Vasile Beni