Povestea satului Budești … continuă

   Cel care are dorința de a „pătrunde mai bine” în trecutul satului Budești se poate folosi de două mari categorii de izvoare istorice  - nescrise  și  scrise  -,care coroborate între ele reconstituie într-o anumită măsură viața și activitatea oamenilor care au trăit pe aceste meleaguri.

   În categoria izvoarelor istorice nescrise se încadrează mai multe „povești”, păstrate în tradiția orală a locuitorilor satului. Unii spun că pe o înălțime dominantă situată pe un deal ce poartă numele „Țâgla lui Mândru Ionaș”, după miezul nopții se aude parcă un dangăt de clopote ce vine din interiorul „Țâglei”, unde se bănuiește că ar fi ascunsă o comoară ce nu a fost încă descoperită. Pe înălțimea dealului s-ar fi putut ridica o fortificație de către un puternic al locului. În lipsa unor explorări arheologice sistematice a zonei, nu se poate dovedi nimic științific, iar cei care au avut curajul să zăbovească noaptea pe „Țâglă” și să audă dangătul de clopote, nu prea au avut martori.

   Altă „poveste” transmisă tot pe cale orală, susține că în trecutul îndepărtat, vatra satului se afla în zona numită „Tăuți”, dar gospodăriile de acolo au fost distruse de o puternică furtună urmată de inundații., ceea ce i-a determinat pe locuitori să caute zone mai prielnice, mai ferite din calea furtunilor, și astfel au ales teritoriul din vatra actuală a satului. O posibilă explicație științifică ar putea fi distrugerea așezării de invazia tătaro-mongolă ce s-a abătut asupra Transilvaniei la 1241, când o coloană a invadatorilor a ajuns și în Câmpia Transilvaniei incendiind gospodăriile ce aveau acoperișul din stuf. Cu materiale existente în zonă – lut amestecat cu resturi vegetale și călcat de animale – rezulta un „chirpici”, care așezat de meșteri locali pe un schelet din lemn de salcâm și nuiele se formau pereții caselor și grajdurilor iar acoperișul se compunea din stuf legat mănunchiuri cu nuiele de răchită.  Din lut și baligă de vaci se forma un fel de tencuială cu care se netezeau pereții care erau apoi spoiți sau văruiți.

   În primele izvoare istorice scrise, numele satului este urmat de cuvântul latin „terra” (ținut), iar în următoarele mențiuni documentare, numele satului (Budatelec) este precedat de cuvântul „poss”, adică sat. Odată cu instaurarea dominației habsburgice în Transilvania (sfârșitul sec. XVII – începutul sec. XVIII), numărul documentelor care fac referire la satul Budești este tot mai mare. Nouă stăpânire, cea habsburgică, încearcă să inventarieze cât mai exact potențialul economic și uman al noii provincii alipite imperiului. Există date importante din anii 1720-1721 când s-a făcut primul recensământ al populației, la Budești fiind înregistrați 676 locuitori, apoi în 1750 s-a realizat o Conscripție fiscală în Transilvania, apoi între 1784-1786 un alt recensământ ce înregistra 759 locuitori. Tot în această perioadă s-a întocmit și primul „Urbariu” ce cuprindea date amănunțite despre starea terenurilor, statutul locuitorilor, resursele existente, etc. Sunt amintiți pentru prima dată numele locuitorilor  -  Faur, Moldovan, Filip, Oltean, Archiudean, Banai, Mândrean, Hedeș, Tofană, Pop, Lumperdean, Legian, Chiciudean, Tomșa, etc. Urmași ai acestora trăiesc și azi în sat, ori s-au răspândit în cele patru zări senine, ducând cu ei amintirea „unui sat frumos și liniștit, o gură de rai   …”.