Biserica din Budeşti - factor de unitate în lumea rurală

   Comunitățile rurale existente azi în Transilvania se constituie și se organizează din ce în ce mai bine, după sec. X când încep să fie pomenite și în izvoarele istorice scrise. În rândul membrilor acestor comunități se răspândesc treptat învățăturile creștine, uneori amestecate cu practici și obiceiuri specifice locului. Pentru a nu fi alterate, învățăturile creștine sunt înscrise în cărți de cult, care pentru a fi folosite era nevoie de știință de carte. Ea este dobândită prin ucenicie de către preot și cantor, oameni capabili să le rânduiască și să le tălmăcească pe înțelesul tuturor membrilor comunității. Construcția unde se adunau majoritatea locuitorilor satului era BISERICA, unde în fiecare duminică sau sărbători religioase se oficia de către preot, ajutat prin cântări și răspunsuri de către cantor, Sfânta Liturghie, ocazie cu care se aminteau momente din viața pământească a lui Iisus Hristos, faptele apostolilor, se dădeau exemple prin pilde și spirit de sacrificiu al celor care au urmat învățăturile creștine, se îndemnau participanții să trăiască în armonie și bună înțelegere, la slavă și la fapte bune. Construirea unei biserici necesita un efort mare mai ales pentru comunitățile mai mici și cu posibilități materiale modeste.

   La începuturile ei, biserica din satul Budești (numit până în anul 1924 Budatelke sau Budatelek) este amintită într-un document din 1323 care reia un rescript urbarial din 1318, pare să fi aparținut unor nobili locali maghiari, deoarece cu ei ținea regele maghiar legătura, românii, săraci și asupriți, este posibil să fi avut și ei o bisericuță în afara vetrei satului, care este pomenită în documente mult mai târziu. Primii preoți cunoscuți cu numele îi întâlnim în sec. XVII, la 1647 este amintit Popa Toma, la 1675 Popa Toader, preot iubitor de carte, ce a reușit construirea la 1677 a unei biserici ortodoxe cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, hram ce se păstrează și azi. La 1701 este amintit Popa One care declara la Alba Iulia că „eu mă țin de vlădica nostru”, probabil că atunci s-a hotărât unirea cu Biserica Romei. Ca parohie unită, având ca preoți pe Popa Constantin și Popa Simion, satul Budești este menționat în anul 1733 pe o inscripție de pe o ușă bisericească. Cu ocazia Conscripției făcută în anul 1761 în prezența în Transilvania a tunurilor generalului Bucow, sunt înregistrați doi preoți uniți ce păstoresc 22 de familii de credincioși, și doi preoți neuniți ce păstoresc 18 familii de credincioși, cei uniți cu Biserica Romei au biserică, cei neuniți au permisiunea de a-și ridica o nouă biserică. În 1766 în Conscripția Eparhii Legii Grecești Neunite din Ardeal, făcută din ordinul episcopului Dionisie Novacovici, satul Budești apare înregistrat în totalitate ortodox. Sub păstorirea preotului Al. Habor (1813 – 1835) s-a ridicat o biserică mai încăpătoare din lemn adus cu carele de la Ragla (o localitate de lângă Bistrița) , biserică pe care credincioșii au folosit-o până în anul 1926 când au vândut-o deoarece aveau nevoie de bani fiindcă începuseră construirea unei noi biserici pe un alt amplasament în centrul satului. Edificarea noii biserici s-a făcut prin mari eforturi ale credincioșilor între anii 1925 – 1927, locașul consolidat și renovat este folosit și azi. Preoții care au slujit la altarele bisericilor din Budești, prin harul și talentul lor oratoric au răspândit în rândul credincioșilor din parohie învățăturile creștine, au cercetat în fiecare an casele acestora, au fost prezenți la momentele cruciale – botez, cununie, deces – din viața locuitorilor în mijlocul cărora trăiau.

   Anul acesta, de sărbătoarea Rusaliilor, în biserica din Budești, s-au adunat mulțime de credincioși,( unii dintre ei purtând frumoase costume populare), care au ascultat cu evlavie  prezentarea „minunii” petrecută în urmă cu aproape 2.000 de ani, când la Ierusalim peste apostoli s-a coborât duhul  sfânt  ce le-a dat posibilitatea să grăiască în limbile vorbite de toți cei prezenți pentru a înțelege învățăturile creștine, fapt ce se așează la baza constituirii bisericilor, ca locuri de întâlnire între oameni și Dumnezeu. S-au putut observa familii formate din mamă, fiică, nepot/nepoată care purtau cu mândrie costume populare, chiar dacă nu toate aveau specificul local (erau și din zona Maramureșului, Năsăudului,Clujului, Mureșului), ca pe o „zestre” pe care o au de la înaintași, o duc în prezent și doresc să o transmită urmașilor. Faptul că putem să ne întâlnim primeniți fizic în bisericile satului, că putem să ne reculegem spiritual în ele, că putem privi icoanele din ele ca „ ferestre spre rai”, că putem să ne amintim de înaintași, de eroi, etc., ar putea fi un indiciu că am apucat pe  „drumul cel bun”, că „vom fi iarăși ce am fost și mai mult decât atât”.