Prima epocă a Cruciadelor – împăratul bizantin Heraclie

Există posibilitatea ca un cunoscător avizat al istoriei să fie pus pe gânduri de titlul materialului nostru. Acesta ar putea obiecta: perioada „clasică” a cruciadelor, a luptelor duse pentru redobândirea Sfintei Cruci a Mântuitorului, cucerită de necredincioşi, musulmani sau de altă credinţă, a durat de la sfârşitul secolului al XI – lea până prin secolul al XIV – lea. La fel s-ar putea obiecta: în ce fel l-am putea numi pe împăratul bizantin Heraclie (610 – 641) „cruciat”?
În materialul nostru vom încerca să arătăm acest lucru. Înainte de anul 600 Imperiul Roman de Răsărit (Bizantin) era în război cu cel Sasanid din Persia. În tot acest timp, lombarzii au făcut cuceriri importante în Italia, iar avarii şi bulgarii în Peninsula Balcanică. Pe fondul acestor probleme socio-militare pe care le avea deja Imperiul Roman de Răsărit (Bizantin), atacul persan al sasanizilor i-a găsit nepregătiţi; aceştia au luat ca pradă de război şi Sfânta Cruce pe care fusese răstignit Mântuitorul Hristos. În anul 623, împăratul Heraclie porni cu armata bizantină spre Răsărit lupta împotriva acestor ultimi atacatori. La 12 decembrie 628 armatele bizantine au cucerit anticul oraş Ninive, şahul sasanid Cosroe al II – lea a fost învins şi Heraclie incendie reşedinţa preferată a acestuia de la Dastagerd. În primăvara anului 628, noul şah persan fu obligat să retrocedeze teritoriile ocupate, prizonierii de război şi Sfânta Cruce a Mântuitorului. La 14 septembrie 629, împăratul Heraclie a readus Sfânta Cruce la Ierusalim şi, în cadrul unei procesiuni solemne, aceasta a fost redată cultului creştin.
Am văzut astfel care a fost rolul împăratului bizantin Heraclie în luptele duse împotriva Imperiului Sasanid şi, de aceea, credem pe drept cuvânt că apelativul de „primul cruciat” i se poate acorda fără nicio posibilitate de a greşi. Cruciaţii participanţi la cruciadele „clasice” din perioada deja amintită au avut în persoana lui Heraclie un ilustru înainte mergător.

Ioan Sabin Mureşan