Drum lin în Grădina Raiului, unde vă aşteaptă bravii eroi ai neamului, doamna profesoară Ana Filip !
Drum lin în Împărăţia Cerurilor, doamna profesoară Ana Filip ! Vestea trecerii în veşnicie ne-a luat prin surprindere pe toţi. Vă mulţumim pentru sfaturi, pentru lecţia de istorie pe care ne-o predaţi de câte ori ne întâlneam, pentru iubirea de glie, pentru tot ceea ce aţi sădit în sufletele a zeci de generaţii de elevi: dragoste, credinţă şi patriotism.
„ Întotdeauna am admirat-o pe profesoara Ana Filip pentru devotamentul faţă de meleagurile natale. În studiile domniei sale se oglindeşte istoria încă vie a satelor de pe Valea Someşului, dar şi de pe Valea Sălăuţei. Absolventă a Facultăţii de Litere şi a Facultăţii de Istorie şi Filosofie, Ana Filip a fost vreme de peste patru decenii profesor de istorie, mai întâi la Ilva Mare şi apoi la Salva. Dragostea pentru pâmântul sfânt s-a reflectat în peste 200 de conferinţe şi simpozioane în care a prezentat istoria ţăranilor din acest colţ de ţară, în care Cătanele Negre au avut un rol important pentru înflorirea ţinutului grănicereşti năsăudean. Cărţile domniei sale surprind repere ale acestor locuri binecuvântate de Dumnezeu. Am cunoscut-o mai îndeaproape pe Ana Filip în cercetările pe care le-am întreprins pe Valea Sălăuţei, fiind alături de mine. Am rămas impresionat de modul în care ne-a vorbit despre tradiţiile de aici, spunându-ne sute de strigături, dar şi de modul în care găsea în fiecare loc unde poposeam o plantă pe care ne-o descria şi ne spunea la ce boli este bună. Un dascăl care pare să fi asimilat toată înţelepciunea ţăranului nostru. În societatea actuală, în care avem nevoie de modele, care s-au remarcat prin sclipirea minţii, Ana Filip este dascălul care este liantul între trecut şi viitor, între identitatea strămoşilor noştri şi tânăra generaţie. Iubirea pedagogică, credinţa în valorile sociale şi culturale, conştiinţa responsabilităţii au însoţit-o în carieră, fiind apreciată de generaţii de elevi şi confirmându-ne încă o dată ceea ce spunea pedagogul Comenius „Nu există o altă misiune mai nobilă sub soare decât cea de educator”. Ana Filip este un dascăl model şi un om integru, cu o bună pregătire de specialitate, ce a emanat mereu în jurul său căldură sufletească, a iubit sincer şi profund copiii, având darul de a răspândi lumină în mintea celor ce o înconjoară. Din momentul întâlnirii cu domnia sa, mi-am dat seama că am de-a face cu o personalitate marcantă a acestor ţinuturi, dar care este în acelaşi timp şi o persoană cinstită, modestă, exigentă faţă de propria persoană, fermă, consecventă, creativă, cu spirit de anticipare, intuiţie, răbdare, toleranţă, muncă din belşug, ambiţie, perseverenţă. Ana Filip confirmă faptul că a fi dascăl este o adevărată ştiinţă şi artă. Un dascăl cu zâmbetul mereu la el acasă, o adevărată enciclopedie, aşa este doamna Filip. Este, dacă vreţi, varianta feminină a eroului povestirii sadoveniene „Domnul Trandafir”, făcând ca orele de istorie să vibreze o lumină a dragostei pentru patrie, arzând mereu şi dăruindu-se sufleteşte la altarul înţelepciunii. În viziunea lui Octavian Goga, dascălul este cel care ţine nestins, în timp „focul dragostei de ţară”. Aşa este şi Ana Filip, un dascăl etalon, având, la fel ca-n versurile marelui poet, chipul unei icoane, oglinda sufletului sălăuan” – din cuvântul ce l-am rostit la conferirea titlului de „Cetățean de onoare al comunei Salva”, în 2018.
Bunul Dumnezeu să vă aşeze sufletul în rândul oamenilor bravi ai acestui colţ de ţară ( începând cu Tânase Todoran şi toţi cei din neamul năsăudean), pe care i-aţi promovat întreaga viaţă !
Citiţi şi:
- Ana Filip, model de dascăl al plaiurilor năsăudene, sărbătorită printr-o carte. Primarul comunei Salva a acordat titlul de cetăţean de onoare profesoarei Ana Filip şi părintelui Dumitru Morar
- Gânduri răzlețe de peste Ocean despre doamna Floarea Pleș
- IN MEMORIAM PROFESOR ANA FILIP (1941-2021). GÂNDURI DE SUFLET LA DESPĂRȚIREA DE UNUL DINTRE MARII DASCĂLI AI NEAMULUI ROMÂNESC
- Drum lin spre ceruri, doamna prof. Ana Filip!
- La mulți ani prof. Ana Filip, Salva!
Adaugă comentariu nou