Gânduri răzlețe de peste Ocean despre doamna Floarea Pleș

Un telefon scurt de la prietenul meu, Mihai Groza:
- A murit doamna Pleș.
Au urmat apoi câteva clipe de liniște. Nu pentru că nu ne-am regăsit cuvintele. Mai degrabă pentru că ambii doream să reiterăm, din sipetul inimii, amintiri. Unele care nu pricinuiesc stări de tensiune, ori neplăcere, cum se mai întâmplă. Dimpotrivă. Clipe care te fac să te gândești cu drag și respect la moștenirea pe care e chemat să o lase posterității un muritor care și-a înțeles misiunea. Căci da, doamna Pleș a fost un om care și-a înțeles deopotrivă misiunea și rostul. A muncit o viață. A trecut peste durerile personale spre a se dedica altora. Chiar și atunci când acest lucru i-a pricinuit dureri și suferințe, și-a ajutat aproapele. Socotesc că dincolo de cărțile și cronicile pe care le-a scris, a reușit să-și lase amprenta în inimile și cugetele celor apropiați. Să încrusteze acolo momente frumoase și respectul pentru valori.
A fost sufletul și motorul „Astrei” năsăudene vreme de mai multe decenii. Deși urcată binișor pe culmile senectuții, n-a pregetat nicio clipă ca, atunci când sănătatea i-a permis, să se găsească în mijlocul oamenilor de bine. A ajutat, încurajat, a invitat pe alții să ajute, ori a militat pentru promovarea valorii și a autenticului. A făcut-o din adâncul sufletului. Genuin. Lucru ce se poate vedea lesne din efectul pe care l-au avut strădaniile dânsei. Căci, dacă un om nu-i el însuși sincer în ceea ce face, nu-i poate motiva și pe alții. Or, în cazul de față, s-a văzut calitatea de adevărat leader. Mereu prezentă în mijlocul astriștilor la evenimente, aducea cu dânsa oameni de seamă. Personalități culturale locale și nu numai. Suflete care o prețuiau și pe care le ajutase în diferite momente. N-avea nevoie să i se aducă elogii. Nu impunea distanțe care nu s-ar fi cerut și nu abuza de etichetă și formalisme. Prezența doamnei Pleș impunea respect. Nu și distanță, însă.
Economist de formație, s-a dovedit tot mereu un om de-o precizie și corectitudine uimitoare. Îi lipsea, totuși, rigiditatea, atât de des întâlnită, din păcate, la unii dintre colegii dânsei. Transparența și faptul de a fi o persoană abordabilă au transformat cercul astrist năsăudean într-un adevărat furnicar. Cei mai mulți membri, activități variate, dar și o simfonie atât de rar întâlnită la nivelul cooperării dintre oameni și sectoare! Toate dublate de o atitudine colegială rar întâlnită! Îmi amintesc cu drag convorbirile pe care le avea cu doamna profesor Ana Filip. Ori cele personale. Era omul la care găseai mereu o vorbă bună și un gând de încurajare. Dublate, tot mereu, de faptă. Doamne Floarea Pleș nu se dădea înapoi în a veni la fața locului, a da telefoane spre a cere ajutor, a scrie și a mediatiza inițiativele frumoase. Om de cultură format în matricea năsăudeană, cunoștea și prețuia valorile locale. Era cea care avea inițiativa omagierilor marilor oameni odrăsliți pe aceste meleaguri și mereu aducea în atenția aspecte inedite din biografiile lor. Era o mărturie vie a faptului că istoria Năsăudului poate fi asumată în mod militant și un om care a știut, aidoma mentorului meu de suflet, doamna Filip, să creeze punți între generații. Le datorez, amândurora, faptul de a mă fi contaminat de idealurile astriste și dânsei, în mod particular, mulțumiri pentru imboldurile date în păstrarea memoriei doamnei Filip!
De azi, Năsăudul este mai sărac. A pierdut un „academician” al spiritului și faptei. Un om care s-a înscris cu cinste pe linia marilor înaintași. O făptură vrednică și discretă deopotrivă. Un om de acțiune și o vocație genuină într-ale culturii. Acolo unde este, va vorbi, cu siguranță celor care-i vor ieși în cale, despre Năsăudul drag. Despre Șanț și despre oamenii frumoși pe care a reușit să-i adune laolaltă. Dumnezeu să-i facă odihna. Noi ne-o vom aminti mereu ca pe un chip luminos, iar gândul la dânsa va lăsa, de bună seamă, să se ni prelingă câte o lacrimă în colțul ochiului. Drum lin spre ceruri, doamna Floara Pleș!