Irena Someșan, elevă la Excelenţă: Dezbaterea, tărâm necunoscut și deschizător al minții mele!

Dezbaterea, tărâm necunoscut și deschizător al minții mele. Singurul lucru care îți oferă toate cuvintele, dar totuși nu poți să-l descrii, în ciuda multitudinii de cuvinte. Dezbaterea pentru mine a fost intriga perfectă, care a dat curs a tot ceea ce am putut să devin. Începând din clasa a IX-a, sub îndrumarea profesoarei mele de logică, doamna Zbînca Loredana, am pășit nesigură, dar totuși cu curiozitate în aceasta lume a certurilor „diplomatice”. 

De-a lungul anilor, am învățat cum gândurile se pot materializa în idei concrete și la rândul lor în conversații elevate, cum și ascultarea este mama învățăturii și a înțelegerii, iar egoul poate tulbura gândirea obiectivă și critică. Olimpiada „Tinerii dezbat” a fost prima mea interacțiune cu debate-ul pus în practică. Pregătindu-mă cu colegele mele de echipă, săptămâni la rând, moțiuni peste moțiuni, am observat cum gândirea mea capătă contur. Subiecte despre mediul înconjurător, politică, educație se scurgeau pe foi întregi de informație. Astfel, am reușit să-mi construiesc argumente și contraargumente pornind de la diverse moțiuni. Totodată, după câștigarea tuturor meciurilor, am observat cum atitudinea și încrederea te pot ridica pe podium. Deoarece poți explica rânduri întregi de informație pe de rost, dar dacă tu nu ai încredere în ceea ce spui și nu ai o tonalitate și exprimare coerentă, poți fii demontat foarte ușor. 

Încrederea în ideile tale poate fi dobândită doar prin documentarea și aprofundarea subiectelor abordate, altfel ele apar ca fiind golite de conținut. Consider că toate aceste procedee prin care trebuie să treci la dezbatere, de a te documenta, a urma o structură, a-ți forma argumente pe baza documentării, a putea contraargumenta alte persoane pe subiect, sunt esențiale pentru dezvoltarea gândirii critice și mai ales a personalității. O persoană care învață să fie diplomatică în condiții de stres și ceartă este o persoană de neînvins.

De asemenea, și alte competiții precum Megadezbatere, Road2Uni au fost concursuri care m-au ajutat în dezvoltarea mea pe această latură și în același timp m-au făcut să-mi doresc mai mult de la propria persoană, văzându-mi adevăratul potențial în acest domeniu. 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5