Contractul pentru proiectarea şi construirea Complexului Sportiv Multifuncţional de la Năsăud ar putea fi semnat la finele săptămânii
Procedura de achiziţie publică pentru “Complexul sportiv multifuncțional și de agrement în orașul Năsăud” a ajuns la final, fiind stabilit câştigătorul. Primarul oraşului Năsăud, Dorin Vlaşin, a menţionat că la finele acestei săptămâni ar putea fi semnat contractul dintre Compania Naţională de Investiţii şi firma care şi-a adjudecat licitaţia.
Ministrul Cseke Attila de la Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) şi directorul general al Companiei Naţionale de Investiţii, Manuela Pătrăşcoiu, sunt aşteptaţi vineri, 12 august, la Bistriţa, la inaugurarea Complexului Sportiv de la Unirea. Cu acest prilej, ar urma să fie semnat şi contractul pentru PT şi execuţie de la complexul sportiv din Năsăud.
Contractul prevede un interval de patru luni pentru realizarea proiectului tehnic şi 36 luni pentru execuţia propriu-zisă a lucrărilor.
Este un proiect de câteva milioane de euro, care include un bazin acoperit iarnă-vară, piscină pentru adulți, piscină pentru copii, spații amenajate pentru plajă (300 de locuri), gradene, teren de tenis, teren de volei și baschet, teren de minifotbal și handbal, spații comerciale pentru alimentație publică, vestiare, cabinete medicale, alei pentru circulație pietonală şi 150 de locuri amenajate pentru parcare. Finanţarea este asigurată de Compania Naţională de Investiţii.
Pentru Baza sportivă Progresul din Năsăud, după ce s-a finalizat acel litigiu cu Uniunea Comunelor Grănicereşti, Primăria Năsăud lucrează la reactualizarea proiectului tehnic. Baza sportivă va fi modernizată, vor fi piste de alergare, nocturnă, tribună nouă. „Avem nevoie de o bază modernă pentru că doar aşa putem face performanţă. Trebuie să investim mai mult în sport, ne-am făcut o strategie în acest sens”, susţine primarul Vlaşin.
Citiţi şi:
- Complexul Sportiv Multifuncţional de la Năsăud, în linie dreaptă! Se reactualizează proiectul pentru Baza sportivă Progresul
- Cinci oferte pentru contractul de proiectare şi execuţie a Complexului Sportiv Multifuncţional de la Năsăud
- Complexul sportiv multifuncţional din Năsăud, reevaluat la 8 milioane euro! Investiţia intră în Comisie interministerială
- Complexul sportiv multifuncţional de la Năsăud, aprobat la Ministerul Dezvoltării. Primarul Romocea: E o investiţie de peste 6 milioane euro
- Procedura de licitaţie pentru Complexul sportiv multifuncţional de la Năsăud, aproape de final. Peste 6 milioane de euro pentru bazin acoperit, piscine, terenuri de sport
Comentarii
Așteptăm cu mare drag terminarea lucrărilor și mulțumim din tot sufletul pentru asemenea proiecte și pentru faptul ca se mișcă pentru noi și pentru copii noștri asemenea lucrari de care o sa avem mare nevoie și noi si urmașii noștri în viitor. MULȚUMESC MULT ..
Va doresc sa va bucurați cu antreaga echipa de asemenea proiecte ce se executa cu ajutorul vostru pentru comunitatea Năsăudeană …👍😘😘😘
Adaugă comentariu nou