PS Benedict Bistriţeanul, la Salva. Preoteasa Viorica a plecat la Ceruri la întâlnirea cu părintele Viorel Checicheș
Mar, 03/28/2023 - 10:30
Preotul Viorel Checicheș a plecat anul trecut, în luna octombrie, la întâlnirea cu Domnul, lăsând familia îndurerată: preoteasa Viorica şi cele două fete, Loredana și Adina, profesoare în Bistriţa. De loc din Salva, a slujit la Rogojeni, apoi la Oancea, în judeţul Galaţi. S-a reîntors acasă, unde a şi fost înmormântat, slujba fiind la biserica din Salva.
Zilele trecute şi preoteasa Viorica Checicheș a trecut la cele veşnice, slujba prohodului fiind săvârşită la Biserica din Salva de episcopul Benedict Bistriţeanul. Îşi va găsi odihna alături de părintele Viorel pe meleagurile natale, la umbra Crucii sfinţilor martiri năsăudeni.
Dumnezeu să îi ierte și să îi odihnească în pace!
Veșnica ei pomenire!
Citiţi şi:
- Doliu la Salva. GEORGE GHERGHEI, coratorul Bisericii Ortodoxe, a trecut, mult prea devreme, la cele veşnice
- Preasfințitul Benedict Bistrițeanul, la Salva, la Priveghiul credinciosului MITITEAN IOAN
- Lacrimi la Salva. Părintele Dumitru Morar condus pe drumul veşniciei de mitropolitul Andrei, zeci de preoţi şi sute de credincioşi
- Episcopul Benedict Bistrițeanul, la Iliuța Bozghii. Părintele Petru Săsărman, hirotesit sachelar. Distincţii pentru preoteasa Lucia Augusta Săsărman și secretarul de stat Monica Săsărman
- La doar 37 de ani, preoteasa Anamaria Petri, din Şirioara, a trecut pragul veşniciei, lăsând durere în sufletul părintelui Radu şi a copiilor Matei şi Ştefan. Doi episcopi o vor conduce pe ultimul drum

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
La cunoașterea și înțelegerea realităților din ținutul năsăudean își aduce contribuția...
Comentarii
Bravo! -
Mie, 16:58
Te pricepi și la învățământ? Bravo! Câțiva bistrițeni credeau că ai competențe doar la avioane.
Dorel de Bistrita -
Mie, 11:05
Frate Robert, schimbati-l pe Bolojan asta... ca va duce la " sapa de lemn " cu teoriile si metodele...
Ica Timiș -
Mar, 23:55
Susțin ca fiecare școală să aibă obligatoriu acces la un medic psihiatru specializat în lucrul cu...
Pop V. -
Mar, 16:33
Și eu am avut onoarea să-l cunosc pe tovarășul inginer, zic tovarăș căci eram membriii de partid...
Pop V. -
Mar, 16:25
Reviu cu un alt scurt comentar. Posibil că Domnu Gh Mizgan este cel mai mare poet in viață după...
Aniversări
În ceas aniversar, îi adresăm doamnei NAZARICA MIRELA ARIEŞAN, şef Serviciu Evaluare Complexă a Copilului, din cadrul DGASPC Bistriţa-Năsăud, multă...
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele Cristian Țermure, preot paroh la Molișet.
Cele mai sincere urări de sănătate, bucurii şi împliniri, transmitem în ceas aniversar, doamnnei CARMEN FILIMON, inspector în cadrul Instituţiei...























Adaugă comentariu nou